Trump distribuie pe Twitter înregistrări video antimusulmane
Contul de Twitter al președintelui american Donald Trump a publicat miercuri mai multe înregistrări video antimusulmane, într-un șir de redistribuiri, relatează dpa.
Trump a distribuit trei înregistrări video consecutive din contul lui Jayda Fransen, lider adjunct al grupului de extremă-dreaptă Britain First.
Primul clip ar arăta un "migrant musulman" lovind un "băiat olandez" în cârje. Următorul arată un bărbat "musulman" aruncând la pământ o statuie a Fecioarei Maria care se sparge în bucăți. Președintele american a distribuit apoi o imagine pe care era scris următorul text: "O mulțime islamistă împinge un adolescent de pe acoperiș și îl bate până la moarte!".
VIDEO: Islamist mob pushes teenage boy off roof and beats him to death! pic.twitter.com/XxtlxNNSiP
— Jayda Fransen (@JaydaBF) November 29, 2017
Trump a postat cele trei înregistrări video la un interval de câteva minute una după cealaltă înainte de ora locală 07.00 (12.00 GMT).
VIDEO: Muslim Destroys a Statue of Virgin Mary! pic.twitter.com/qhkrfQrtjV
— Jayda Fransen (@JaydaBF) November 29, 2017
Trump și-a atras numeroase critici pentru politici și remarci controversate, inclusiv o afirmație făcută pe când era candidat și prin care cerea interzicea intrării tuturor musulmanilor în Statele Unite.
VIDEO: Muslim migrant beats up Dutch boy on crutches! pic.twitter.com/11LgbfFJDq
— Jayda Fransen (@JaydaBF) November 28, 2017
Jayda Fransen, 31 de ani, a fost arestată în septembrie și la începutul acestei luni pentru presupuse infracțiuni motivate de ură în timpul unor mici proteste în Irlanda de Nord și sudul Angliei.
La scurt timp după Trump, ea a postat pe Twitter: "Donald Trump însuși a transmis mai departe aceste înregistrări video... Dumnezeu să te binecuvânteze, Trump!".
AGERPRES