Trump: Cu excepția britanicilor, toți europenii au interzis timp de 30 de zile în SUA

Trump: Cu excepția britanicilor, toți europenii au interzis timp de 30 de zile în SUA

Preşedintele Donald Trump suspendă toate intrările persoanelor din ţările europene în SUA – cu excepţia Regatului Unit – timp de 30 de zile, pe fondul crizei COVID-19, potrivit Mediafax.

Preşedintele american Donald Trump a decis, în încercarea de a stopa răspândirea Covid-19, să suspende pentru 30 de zile toate deplasările din Europa, cu o excepție, relatează BBC, preluat de  News.ro .

Într-un discurs televizat, Trump a spus că toate călătoriile din ţările europene vor fi suspendate, începând de vineri, de la miezul nopţii, pentru următoarele 30 de zile.

Restricţiile „dure, dar necesare” nu vor fi aplicate în cazul Marii Britanii, unde au fost înregistrate peste 460 de cazuri de îmbolnăvire.

În Statele Unite au fost confirmate peste 1.135 de cazuri şi 38 de decese.

„Pentru a împiedica noile cazuri să treacă malurile noastre, vom suspenda toate călătoriile din Europa”, a spus Trump, miercuri, din Biroul Oval. „Noile reguli vor intra în vigoare vineri, la miezul nopţii”.

Preşedintele a mai spus că Uniunea Europeană „a eşuat” în luarea unor măsuri de precauţie similare celor americane.

La scurt timp după discursul lui Trump, un decret prezidenţial a fost publicat. Acesta prevede că interdicţia se aplică tuturor celor care au fost în spaţiul Schengen cu 14 zile înainte să ajungă în SUA.

Acest lucru semnifică faptul că ţări ca România, Bulgaria, Irlanda şi Croaţia – membre UE, dar în afara Schengen – sunt excluse de măsură.

Suspendarea călătoriilor, a mai spus Trump, se va aplica şi transporturilor comerciale din Europa în Statele Unite.

Într-un mesaj publicat apoi pe Twitter, preşedintele a spus că nu va fi afectat comerţul. „Restricţiile opresc oamenii, nu bunurile”.

Trump a mai spus că plănuieşte să acorde împrumuturi de miliarde de dolari micilor afaceri şi a îndemnat Congresul să adopte măsuri privind scutirea de impozite.

În mai multe state americane a fost decretată stare de urgenţă. Cel mai recent, guvernatorul statului Washington, principalul focar din SUA, a hotărât să interzică evenimentele la care participă mulţi oameni.

În Statele Unite ale Americii au fost depistate până acum 1.329 de cazuri de COVID-19 și 38 de decese.



populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!