Trump anunţă că a ordonat 'lovituri de precizie' în Siria
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operaţiune militară în curs contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor, transmite AFP.
"Cu puţin timp în urmă, am ordonat Forţelor Armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacităţile de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad", a spus Trump, citat de Reuters.
Potrivit AFP, Trump a denunţat atacurile chimice "monstruoase" ale regimului de la Damasc şi a promis că operaţiunea va dura "atât timp cât va trebui".
De la Londra, şefa guvernului britanic a afirmat că "nu există alternativă la folosirea forţei".
Chiar în momentul când preşedintele american îşi rostea mesajul, explozii s-au făcut auzite la Damasc, conform unui corespondent AFP.
Donald Trump a transmis un mesaj şi Iranului şi Rusiei, principalii aliaţi ai guvernului sirian.
"Ce fel de naţiune vrea să fie asociată cu uciderea în masă a unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi?, a întrebat Trump, citat de dpa.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile sunt "circumscrise capacităţilor regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice".
"Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce", a explicat preşedintele francez, într-un comunicat preluat de AFP. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)