Trump a declarat că NATO "nu mai este depășită", așa cum considera organizația anul trecut

Trump a declarat că NATO "nu mai este depășită", așa cum considera organizația anul trecut

Președintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că NATO "nu mai este depășită", așa cum o considera în timpul campaniei electorale din 2016, după ce organizația a recunoscut necesitatea de a lupta contra terorismului, transmite EFE.

"M-am plâns de ea în urmă cu ceva timp. Am spus că era depășită. Nu mai este depășită", a spus Trump despre NATO, într-o conferință de presă comună, la Casa Albă, cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Liderul american a arătat că întâlnirea a fost "productivă" și că NATO a consimțit "să facă mai mult în lupta contra terorismului".

Cu aceste cuvinte, Trump s-a întors cu 180 de grade față de perioada campaniei electorale de anul trecut, când a atacat frontal NATO pentru a nu fi la înălțimea evenimentelor, notează EFE.

Președintele SUA a insistat miercuri o dată în plus asupra necesității ca membrii NATO să-și crească bugetul apărării până la obiectivul convenit de 2% din produsul intern brut (PIB).

La rândul său, Jens Stoltenberg a reafirmat că această creștere reprezintă una din "prioritățile" sale și că așteaptă că toate țările membre să-și respecte promisiunea.

"Mesajul clar și direct al președintelui Trump a ajutat și vedem cum statele încep să lucreze în direcția potrivită", a adăugat secretarul general NATO.

Summitul liderilor NATO de la finalul lunii mai, la Bruxelles, va fi prima călătorie internațională a lui Trump, după preluarea mandatului prezidențial în luna ianuarie.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin