Truică despre retrocedarea fermei Băneasa: Doar vom semna și va fi a noastră (stenograme)

Truică despre retrocedarea fermei Băneasa: Doar vom semna și va fi a noastră (stenograme)

Remus Truică dădea asigurări, într-o discuție purtată cu un alt membru al grupului infracțional pe care îl constituise, că pentru obținerea fermei de la Băneasa ar mai fi nevoie doar de câteva formalități, potrivit interceptărilor din referatul prin care procurorii DNA cer joi arestarea preventivă a inculpaților Remus Truică, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Roșu și Lucian Mateescu.

Afirmația a fost făcută în cadrul unei întâlniri la care a participat omul de afaceri israelian Benjamin (Benny) Steinmetz, cooptat de Truică în grupul infracțional constituit pentru dobândirea întregii averi revendicate de prințul Paul al României, alături de consultanții politici Tal Silberstein și Shimon Sheves, de asemenea israelieni, conform unor informații din dosar.

"Benny: (...) Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?
Truică: Deci, după cum deja știi, prietenul lui Tal nu a făcut mai nimic și am găsit cine este șeful tipului care ar fi trebuit să facă asta și am descoperit că este de la alt..., care este un bun prieten cu mine și am găsit acum instrumentele și mâine, la ora 10,00, este o comisie la institut și voi merge eu împreună cu prințul, cu avocații și, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă.
Benny: ... ce se va întâmpla atunci?
Truică: Nimic. Doar vor semna și va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulți pași, e doar un pas.
Benny: Deci nu trebuie să mai vorbești cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?
Truică: Da. Doar de semnat. Asta-i tot. Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.
Membru grup infracțional: Deci lipsește doar o semnătură?
Truică: Exact, doar una.
Membru grup infracțional: Și apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?
Truică: Da, este 100% al nostru, este ca și mașina ta, e a ta (râde).
Membru grup infracțional: Foarte bine. Și apoi nu trebuie să dăm nimic?
Truică: Adică, va fi probabil o sumă mică pentru acești oameni, dar nu mare lucru".

Remus Truică a ieșit din afacerea ilegală în anul 2009, după obținerea și valorificarea terenurilor dorite, locul său fiind preluat de Lucian Mateescu, cel care a continuat alături de ceilalți membri ai grupării activitatea infracțională de traficare a influenței, indică referatul.

Momentul retragerii lui Truică este menționat într-o discuție din octombrie 2011 între Marius Marcovici și Robert Roșu, la rândul lor inculpați în dosar.

"Marcovici: Salut, Robert. Ce faci?
Roșu: Bine. Zi.
Marcovici: Putem să ne vedem cumva un pic mai devreme de 16,00, la un 15,00 ceva, n-ai nicio posibilitate?
Roșu: La 15,00 e ok.
Marcovici: Ca să-i zic lui aceasta. Vin cu, îl știi pe Lucian Mateescu?
Roșu: Da, bineînțeles.
Marcovici: Așa. S-ar putea să preia el conducerea asta și trebuie să-i facem un soi de go through în ceea ce se întâmplă în firmă, adică legal vorbind. Și să fii pregătit cu astea. La 15,00.
Roșu: E ok, e în regulă".

Remus Truică, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Roșu și Lucian Mateescu, reținuți pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, au fost fost prezentați joi la Curtea de Apel Brașov, care urmează să se pronunțe în privința solicitării privind arestarea preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, procurorii Serviciului Teritorial Brașov i-au reținut pe omul de afaceri Remus Truică pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare de bani, dare de mită și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, pe Robert Mihăiță Roșu, avocat partener la o casă de avocatură, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la spălare de bani și la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, pe Dan Andronic, consultant politic și jurnalist, pentru constituire de grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență.

În dosar au fost reținuți și Marius Marcovici, administrator al unei societăți comerciale, consilier, pentru constituire de grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și spălare de bani, și Lucian Mateescu pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

DNA precizează că, începând cu noiembrie 2006, Remus Truică, Robert Roșu și alte persoane au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea de către acestea a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

Dan Andronic, Marius Marcovici și Lucian Mateescu au aderat, conform DNA, la grupul infracțional: primii doi în 2007, ultimul în 2011.

"De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicați în activitatea infracțională și s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluției și realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat și găsind împreună soluțiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au păstrat în permanență contactul cu persoana cumpărătoare de influență, dându-i de fiecare dată asigurări asupra succesului demersului infracțional", se arată în comunicat.

Anchetatorii au constatat că rolul lui Truică în cadrul grupului a fost esențial, în sensul că persoana, reputația și susținerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenței. Pe de altă parte, Truică ar fi prezentat "afacerea" celorlalți membri ai grupului, hotărând împreună cu aceștia să se implice în realizarea demersului infracțional, singura cale în obținerea bunurilor pe care persoana interesată le revendica în mod nelegal.

Procurorii susțin că el a acționat ca mandatar al unei societăți în actele întocmite cu cumpărătorul de influență, s-a întâlnit în mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor întreprinse, a negociat cu aceștia în interesul grupului, a discutat cu avocatul Roșu pentru întocmirea documentelor necesare creării aparenței de legalitate. Totodată, el s-ar fi prezentat în fața autorităților în numele cumpărătorului de influență, ar fi discutat cu notari și avocați pentru întocmirea de înscrisuri necesare revendicărilor, și-a traficat influența în mod real și a corupt funcționari pentru atingerea scopului urmărit.

"În realizarea scopului grupului, Truică împreună cu ceilalți membri ai grupului și cu cumpărătorul de influență au ascuns apoi natura ilicită a înțelegerii prin încheierea, la 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății. Contractul a fost încheiat între cumpărătorul de influență și o societate reprezentată de Truică. În concret, acest contract redactat de Robert Roșu prevede că persoana cumpărătoare de influență, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate și identificate în contract (între care și ferma Băneasa, teren în suprafață de 28,63 ha). Societatea reprezentată de Truică se obligă să plătească, în anumite condiții, o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Truică a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienței bunurilor retrocedate", au reținut procurorii.

Printre bunurile pretinse de cumpărătorul de influență s-a numărat și ferma Băneasa pentru care, menționează DNA, a depus o notificare în 2002, fără ca până la preluarea "afacerii" de către acest grup infracțional să se primească vreun răspuns.

"În cursul anului 2008, ca urmare a notificării menționate având ca obiect ferma regală Băneasa, transmisă spre soluționare Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București, Truică a acționat în așa fel încât, prin intermediul unor persoane, să îi determine pe membrii consiliului de administrație al institutului să aprobe, în mod vădit nelegal, solicitarea cumpărătorului de influență. Ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus, cu încălcarea dispozițiilor din Legea 10/2001, restituirea în natură a fermei regale Băneasa, în aceeași zi, 26.09.2008, fiind încheiat un protocol de predare-preluare. Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoțită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moștenitor îndreptățit sau incidența Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii", mai precizează DNA.

Sursa citată subliniază că, pentru a obține acest bun imobil, Remus Truică l-a convins pe directorul institutului să sprijine această solicitare, deși documentația depusă era incompletă, expertiza era efectuată formal, oferindu-i în schimb foloase necuvenite constând în plata unei excursii în străinătate pentru patru persoane.

AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”