Trucurile secrete folosite de marile frumuseți ale istoriei. Cum încercau să-și întrețină și să-și sporească farmecele
Cele mai frumoase femei ale istoriei au folosit tot felul de trucuri pentru a-și spori sau măcar întreține farmecele. Nu știe nimeni dacă aceste metode, la vremea lor, secrete, au fost cu adevărat eficiente, dar frumusețile istoriei au crezut cu toată tăria în ele și aveau propriul ritual zilnic.
Împărăteasa Sissi, una dintre cele mai frumoase din lume FOTO Profimedia
De-a lungul istoriei au trăit numeroase femei frumoase. O parte dintre acestea și-au câștigat o faimă nemuritoare, poate și pentru că frumusețea era dublată de carismă, inteligență și abilități sociale deosebite. O parte a acestor frumuseți recunoscute ale istoriei au avut ritualuri regulate de întreținere a corpului și a feței. Trucurile folosite, ținute secrete la acea vreme, sunt astăzi de-a dreptul exotice dacă nu cumva considerate chiar bizare. În orice caz, aceste femei frumoase, și în mare parte, și puternice, ale istoriei au crezut că remediile și rețetele respective le ajută să-și păstreze sau sporească farmecele naturale.
Mască de față cu carne crudă, ulei de măsline și căpșuni
Cea mai frumoasă femeie a secolului al XIX lea, cel puțin în Europa, a fost împărăteasa Elisabeta de Wittelsbach, a Austriei, alintată Sissi. Se spune că împărăteasa Austriei era de o frumusețe ireală, cu pielea albă, fină și un păr des și lung, de culoarea castanei. Părul era pieptănat zilnic și îngrijit de o coafeză specializată.
Pentru a-și menține frumusețea, împărăteasa Sissi avea un ritual strict: în fiecare zi făcea baie cu ulei de măsline călduț și își masa mâinile și fața cu fructe proaspete, zdrobite, în special căpșuni. În plus, obișnuia să doarmă cu o mască de față specială, realizată din bucăți de vițel tăiate fin, dar lăsate în sânge.
Pentru a nu fi nevoită să mănânce mese prea consistente, evident pentru a-și păstra silueta, împărăteasa Elisabeta obișnuia să bea o supă specială, foarte proteică, de vită, vânat și pui. Nu se știe dacă ritualul de frumusețe avea efectul scontat, dar cu siguranță, împărăteasa Sissi impresiona prin frumusețea sa. Ambasadorul Persiei, de exemplu, nu a plecat de la vizita sa oficială până nu a văzut-o pe împărăteasă.
Trucurile secrete ale unei regine cu destin tragic
Maria Antoaneta a fost cu siguranță un adevărat simbol al frumuseții secolului al XVIII-lea. Era fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei și sora împăratului Imperiului Habsburgic, Iosif al II-lea. Maria Antoaneta a ajuns regină a Franței în 1770, la vârsta de 15 ani, devenind soția ultimului rege al Franței, Ludovic al XVI-lea. Maria Antoaneta era renumită atât pentru chipul său fermecător, dar și pentru ținutele și coafurile sale luxoase și impunătoare.
Frumusețea era întreținută, mărturisesc anumite surse, cu ajutorul unor rețete de înfrumusețare secrete. În primul rând, regina nu mergea la culcare fără o mască de față specială. O mască pe care o ținea toată noaptea. Era vorba despre un amestec inedit de coniac, ouă crude, lapte și suc de lămâie. Apoi, în fiecare dimineață, se spăla pe față cu „apă de porumbei”, un lichid cosmetic făcut pe baza unui fel de tocănițe de porumbei. Pentru a evidenția faptul că are pielea fină, aproape transparentă, Maria Antoaneta, ordona cosmeticienelor angajate să-i evidențieze venele de la mâini, cu albastru. Totodată, regina purta trei ținute diferite în fiecare zi. Niciodată nu îmbrăca de două ori aceleași haine și, de aceea, garderoba reginei costa, anual, echivalentul a patru milioane de euro.
Lipitori și urină pentru frumoasele Renașterii
O altă frumusețe recunoscută a istoriei a fost Simonetta Vespucci. A fost considerată, de altfel, una dintre cele mai frumoase femei ale Renașterii, sursă de inspirație pentru pictori celebri precum Sandro Botticelli sau Piero din Cosimo. În celebra lucrare „Nașterea lui Venus”, Simonetta Vespucci a servit drept model, pentru realizarea zeiței iubirii. Simonetta era originară din Genoa, o puternică republică comercială și maritimă a Italiei medievale și s-a născut în 1453, în cadrul unei importante familii nobiliare.
S-a căsătorit la 16 ani, cu Marco Vespucci, un membru al unei influente familii din Florența. Odată ajunsă în Florența, Simonetta a devenit o adevărată muză pentru artiștim dar și o adevărată inspirație pentru tinerele nobile.
Toate doreau să fie frumoase ca Simonetta, așa că apelau la trucuri care mai de care mai trăznite. Pentru a obține albul natural al pielii Simonettei, nobilele din Florența își puneau lipitori pe urechi, sperând ca acestea să le lase chipul fără prea mult sânge, adică alb. Apelau apoi la măști de față, amestecând pesmet cu oțet și ouă crude și aplicând amestecul pe față. Sprâncenele, la rândul lor, erau smulse sau arse de-a dreptul. Pentru a obține un păr blond ca al Simonettei, apelau la urină umană, cu care încercau să-și decoloreze părul.
Sursa: adevarul.ro