Trucuri psihologice ca să fii o persoană atrăgătoare pentru cei din jurul tău

Trucuri psihologice ca să fii o persoană atrăgătoare pentru cei din jurul tău

O prezență plăcută face mereu diferența, devenind un adevărat magnet pentru cei din jur. Fie că îți dorești să devii o persoană atrăgătoare pentru persoana pe care o placi în secret, pentru partenerii de afaceri sau în anumite cercuri sociale, există trucuri psihologice care te vor face să strălucești.

Trucuri pentru a fi mereu o persoană atrăgătoare FOTO Shutterstock

Trucuri pentru a fi mereu o persoană atrăgătoare FOTO Shutterstock

Poate în mod paradoxal, aproape niciodată nu este vorba de frumusețe, cât este despre personalitate și încredere în sine. Iată, așadar, trucurile care te pot face o prezență magnetică , după care toți vor întoarce privirile.

Încrederea în sine

O persoană care emană încredere în sine, are o postură sigură și comunică asertiv, poate fi considerată atractivă. Cu cât ești mai deschis către comunicare, cu atât îi ve atrage pe cei din jur. Iar odată cu încrederea vine și carisma. Încearcă să ai mereu o abordare relaxată, indiferent de mediul în care te afli și de statutul persoanei cu care stai de vorbă. Evită formulări care denotă nesiguranță, precum „nu știu/sper/probabil/presupun/ poate…”

Imaginea îngrijită

Atunci când te prezinți bine, te simți mai încrezător și acest lucru se va reflecta în atitudinea ta. Aspectul îngrijit, igiena personală și o îmbrăcămite adecvată fiecărei ocazii reprezintă, de asemenea, puncte cheie pentru a fi atractiv. Alege haine care îți pun în evidență trăsăturile și care te fac să te simți confortabil în pielea ta.

Comunicarea nonverbală

Postura, gesturile și expresiile faciale pot influența modul în care ești perceput. Încearcă să stai drept și să faci mișcări calme și sigure. Menținerea contactului vizual în timpul conversațiilor poate transmite atât încredere, cât și interes față de interlocutor. Fii atent la privirea celuilalt și arată că ești prezent în conversație.

Un zâmbet cald și sincer are, de asemenea, un puternic efect asupra celor din jur. Exersează un zâmbet natural și încearcă să-l utilizezi în interacțiunile sociale, pentru a crea o atmosferă plăcută și prietenoasă, în jurul tău.

Inteligență și pasiuni

O persoană care este mereu curioasă și dornică de cunoaștere, are interese și pasiuni și își dezvoltă abilitățile intelectuale este cât se poate de atractivă. Capacitatea de a purta conversații interesante și de a avea opinii puternice, sporește interesul celor din jur.

Empatia și ascultarea activă

Demonstrează interes față de ceea ce spune celălalt prin ascultare activă. Focalizează-te pe persoana din fața ta, arată că ești interesat de poveștile și preocupările sale. Răspunde la întrebări și vino cu comentarii relevante. Abilitatea de a empatiza și de a fi înțelegătoare îți va atrage simpatia celorlalți. Oamenii se simt atrași de cei care îi fac să se simtă apreciați. Încurajează-i, oferindu-le complimente sincere, care să le evidențieze calitățile.

Autenticitatea

Nu în ultimul rând, nu încerca să fii altcineva sau să joci un rol. Indiferent de situație, fii tu însuți și arată-ți personalitatea. Oamenii sunt atrași de autenticitate și de cei care se simt bine în propria piele.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…