Nicolae Ceaușescu a încercat să obțină tehnologie occidentală, insa s-a izbit de refuzul vesticilor. Dictatorul nu a ezitat să apeleze la spionaj pentru a obține planurile unor arme moderne.

Încă din anii 70, Nicolae Ceaușescu a visat să obțină bomba atomică. Pornind de la interesul real și legitim de a dezvolta o centrală nucleară în scopuri civile, dictatorul a căutat soluții, însă nu a reușit niciun moment.

De altfel, programul nuclear românesc a început încă înainte ca Ceaușescu să ajungă la putere, încă din anii ’50 şi a fost, iniţial, unul paşnic, pentru uz civil. Pe 22 aprilie 1955, URSS a încheiat cu România un acord bilateral, prin care socvieticii se angajau să furnizeze asistenţă nucleară în domeniul folosirii energiei atomice în scopuri civile. Și pentru că nu a reușit să-i convingă pe ruși să-i ofere acces la armamentul nuclear, Ceaușescu a încercat să negocieze cu țări ca SUA, Franța și Marea Britanie, dar fără succes.

Bomba nucleară, printre prioritățile lui Ceaușescu

Mai mult, în anii 80 a decis să o ia pe cont propriu. Astfel, începând cu anul 1985, regimul Ceauşescu a autorizat realizarea unor experimente nucleare secrete la Piteşti.

Existența intenției lui Ceaușescu este întărită și de o știre publicată în 1989, pe 16 aprilie, de agenţia de presă Associated Press, sub titlul „Preşedintele spune că România are potenţial pentru arme nucleare“: „Preşedintele român Nicolae Ceauşescu a admis public faptul că ţara sa are potenţial să facă arme nucleare. «Putem produce orice fel de echipament şi utilaje, lăsaţi-ne să fim competitivi cu cele mai bune produse fabricate în lume», a spus el, citat de Agerpres. «Într-un singur domeniu nu vrem s-o facem – acela al armelor nucleare. Tehnic, avem această capacitate de asemenea, dar... suntem ferm hotărâţi să luptăm împotriva armelor nucleare.» Declaraţia a venit în urma unor rapoarte neconfirmate că Ceauşescu a menţionat capacităţile nucleare ale României liderului comunist ungar Karoly Grosz, într-o întâlnire din august, din oraşul românesc Arad“.

„Dacă România ar fi obţinut arma nucleară, ar fi făcut-o probabil pentru a schimba raportul de forţe regional şi pentru a extrage mai multe concesii din partea Uniunii Sovietice. Însă, o astfel de acţiune ar fi avut consecinţe negative asupra României. Mai mult, România ar fi avut nevoie de o perioadă îndelungată de timp pentru a deveni un membru deplin al clubului puterilor nucleare. Montarea de focoase nucleare pe vectori cu rază lungă de acţiune, ceea ce denotă un grad înalt de expertiză şi competenţă militară, şi prin urmare, oferă statut statelor posesoare de arme nucleare, este o fază extrem de costisitoare şi dificilă în orice program nuclear militar. Drept urmare, pentru început, România ar fi fost, în cel mai bun caz, un jucător regional, urmând ca, abia în 10-15 ani, să dobândească recunoaşterea mondială pe care Ceauşescu o urmărea”, a spus cercetătoarea Eliza Gheorghe, cu ocazia unui interviu publicat în „Adevărul”.

A negociat cu americanii pentru rachete antiaeriene și antitanc

Nicolae Ceaușescu a căutat în paralel să obțină rachete antiaeriene și antitanc și a negociat inclusiv cu americanii pentru ele. Acest lucru a fost clarificat de Departamentul de Stat american, care a publicat date din care reiese că România Socialistă a încerct pe toate căile posibile să obțină rachete Stinger, Redeye şi TOW.

Discuțiile au fost aproape să se concretizeze în 1975, în timpul administratiei președinților Richard Nixon și Gerald Ford, însă Statele Unite au refuzat în cele din urmă. Documentul a fost declasificat în 2009, la aproape 35 de ani după acel moment. Pentru a-i convinge pe americani, Ceaușescu a apelat la un truc și a pozat în disident anti-sovietic, însă nu a fost în totalitate convingător. Cu toate acestea, au existat momente, în special începând cu anii 80, când pe fondul deteriorii relațiilor cu fosta URSS, dictatorul i-a identificat pe sovietici cu principalii săi dușmani, temându-se de un atac de la răsărit.

Toți oamenii președintelui

Refuzat, Nicolae Ceaușescu a încercat pe alte căi să obțină și arme convenționale occidentale, iar tancurile germane Leopard au fost printre primele vizate. Pentru a obține tehnolgie occidentală de vârf, Ceaușescu a apelat la spionaj.

În acest sens, la începutul anilor 70 a reorganizat spionajul tehnologic . L-a transformat într-un serviciu independent în fața altor unități ale Securității, iar noul nume a fost Brigada SD , iar tot atunci numărul lor a fost dublat. De altfel, potrivit lui Ion Mihai Pacepa, nimeni altul decât fostul șef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu, acest serviciu a ajuns să aibă 300 de spioni trimiși în diverse țări. Cam tot atâția câți avea, la momentul respectiv, și temutul KGB, scrie el în „Orizonturi Roşii”.

Potrivit spuselor sale, cele mai importante servicii SD erau cele pentru SUA, Japonia, fosta Germanie Federală, Marea Britanie şi Franţa, iar rezultatele furtului de tehnologie au făcut ca spionajul tehnologic românesc să ajungă printre primele 3 la nivel mondial, în acei ani.

„Ca şi în multe alte domenii, în care România deţine supremaţia, partidul nostru comunist şi-a format şi dezvoltat propriul său concept original asupra serviciilor de informaţii tehnologice, cu câţiva ani în urmă. Ele s-au dovedit a fi susbtanţial superioare celor pe care le-am moştenit de la Moscova”, s-a lăudat Ceauşescu, potrivit lui Pacepa.

Securiştii trimişi afară vorbeau la perfecţie limbi de circulaţie precum engleza, franceza şi germana şi rareori dădeau greş. „Ştiau exact cum şi unde să se infliltreze şi ajungeau să aibă acces la informaţii importante. Tactica lor era diferită, de la caz la caz. Unii dintre ei au reuşit să strângă informaţii din postura de simpli angajaţi ai unor companii occidentale, în timp ce alţii au reuşit, graţie pregătirii lor, să ajungă chiar în funcţii de conducere. Vă daţi seama cât de importanţi erau, inclusiv în spionajul comercial, dar şi în cel militar. Cred că e suficient să spunem că le-au dat de multe ori şah-mat vesticilor, iar rezultatele lor i-au uimit până şi pe sovietici”, a spus istoricul Gabriel Cristea.

„Ceaușescu se temea de occidentali, dar e temea la fel de mult și de ruși. De fapt, el se temea de toată lumea. Așa că era ușor paranoic, ca să nu folosesc alt cuvânt. Din acest motiv, el a urmărit mereu să doteze trupele Securității și Armata României cu arme moderne. Totuși, după anii 70, au început și aici problemele, pentru că dornic să plătească datoriile țării, Ceaușescu a sacrificat și armata, pentru că nu a mai importat piese care erau esențiale pentru dezvoltarea unor arme. Cu toate acestea, și departe de a fi nostalgici sau de a-l prezenta într-o lumină albă, dictatorul a avut mai multă grijă de industria de apărare, decât au făcut-o toți cei care au venit după el”, mai spune el.

Potrivit lui Pacepa , printre cele mai mari succese ale spionilor lui Ceaușescu au fost obținerea unor planuri detaliate pentru un avion de bombardament, a unui tanc bazat pe modelul vest-german Leopard 2 şi a unui tanc ușor construit de Renault.