La un moment dat, observînd că, văzuţi de departe, toţi munţii sînt mici, Uniunea Europeană a decis că relieful nu există. Între timp, realitatea a cerut revanşa şi a trimis pe direcţia UE o delegaţie la nivel înalt, compusă atît din munte, cît şi din Mahomed. Nimic nu pare să fi pregătit apretatele elite europene pentru primirea acestei delegaţii şi pentru reapariţia vehementă a geografiei şi istoriei. Așa începe  materialul exploziv publicat de Traian Radu Ungureanu pe Blogul său din Adevărul.

Primul val de populaţii islamice a pătruns pînă în inima Germaniei, se pregăteşte să forţeze Canalul Mînecii şi a urcat în Scandinavia, pînă în preajma cercului polar. În replică, liderii apuseni au dat buzna la recitat versul răsăritean după care „ce e val ca valul trece”. Ipoteza a fost repetată cu ardoarea unei rugăciuni pe buza Niagarei. Ipoteza a căzut repede şi din ea au apărut două noutăţi de coşmar. Prima ne spune că migraţia n-a încetat pe timp de iarnă. Aproape o sută de mii de migranţi au pătruns în Europa în ianuarie. A doua ne anunţă că avem în faţă ceva ce se cheamă migraţie permanentă. Un transfer de populaţie colosal care va schimba faţa şi viaţa Europei. Curînd, poate în următoarele cîteva săptămîni, masele pornite din Orient vor mătura din cale Iordania şi Libanul spre a se revărsa în Europa. Acolo vor găsi o clasă politică ineptă cînd nu e timorată de superstiţii pioase.

În ansamblu, ţară cu ţară şi guvern cu guvern, e prea tîrziu. Pentru a continua baia de poezie fuenbră, să-i facem loc marelui Yeats, cu versul care a congelat în cuvinte puţine drama politică şi moarală a modernităţii apusene: „Centrul nu mai ţine”. Prăbuşirea structurilor europene datoare să pună la punct un răspuns activ e cea mai importantă ştire a vremurilor pe care ne pregătim să le încheiem. Noutatea trece neobservată pentru că e mascată de un potop de pseudodecizii care mor imediat după publicare, summituri autoomagiale, recorduri de bunăvoinţă stupidă şi cugetări bezmetice.

Un singur lucru şi o singură încrodare ar fi de ajuns şi ar pune bazele începutului: adevărul rostit oficial şi în gura mare. Căci răul nu poate fi bătut decît de cei ce-l înţeleg şi respectă. Trebuie imediat precizat că răul e singurul lucru din lume care poate fi respectat numai prin denunţ. Orice ezitare, aproximare şi vorbă în doi peri îl ajută. Nu ne putem bizui, însă, pe curajul liderilor noştri. Ne putem bizui doar pe poeţi morţi care ne suflă versuri fără speranţă. Şi cum altfel?

Ce nădejde să tragem cînd îi vedem pe italieni făcîndu-se preş persan şi acoperind cu placaj statui romane din muzeul onorat de vizita marelui lider iranian? Preţul: 20 de miliarde în contracte imediate de investiţii. Bieţii italieni. N-au auzit de proverbul care avertizează: dacă-i dai nas lui Iran...

Nemaivorbind de Franţa, pentru care preţul convenit e 118 bucăţi Airbus. Şi Franţa e în mînă: abia a plecat ayatolahul şi, la Elysee, s-a aşternut covorul roşu pentru luminoşii conducători ai Cubei populare. Da, e vorba de Franţa, sora noastră mai mare şi mai stricată care ne ceartă prin MCV-uri pentru corupţie şi nelegiuri în timp ce se ţine de mînā cu prieteni care spînzură disidenţi de macarale la Teheran. Apropos! Şi macaralele alea or avea nevoie de un service. Poate o companie franceză?

Să revenim la umorul pozitiv. La una dintre acele ştiri neconfirmate care scriu mai multă istorie decît o mie de ştiri confirmate. Umblă vorba prin Parlamentul European că, recent, o delegaţie afgană şi-a anulat vizita oficială explicînd că Bruxelles e un oraş prea periculos. Afganii ştiu ce ştiu. Au aflat, proabail, din surse sigure, frăţeşti şi locale, că la Bruxelles poate sări în aer orice, cu tot cu delegaţie oficială. Şi asta ne spune că e prea tîrziu. Coloanele care se mişcă fără oprire din Orient spre Europa ajung acasă. În oraşe deja cucerite.

Iată de ce autorităţile etice şi politice europene nu mai sînt acasă. Sînt pe altă lume şi vorbesc intersant, politicos şi singure din cavou. Ignoranţa acestor oameni care au învăţat să creadă în dispariţia istoriei, retragerea geografiei şi îmblînzirea omului nu e numai înspăimîntătoare. E înduioşătoare.

Priviţi destinul Angelei Merkel, hegemonul liberal al Europei. Mînată de idealuri neverificate, doamna Merkel a bătut cu încredere la poarta iadului. Şi poarta s-a deschis. Liderii care ţin să ne explice că Europa e datoare să înfieze tot restul lumii ar trebui să aibă grijă, mai întîi, de propria lor cultură. Aceşti oameni nu ştiu ce au atins, ce au stîrnit şi ce au scos la lumină. Istoria. Iar istoria e, aşa cum vor afla curînd aceşti pionieri ai ignoranţei vinovate, un vortex fără sfîrşit în care fierb contradicţii, amintiri neiertătoare, violenţă animală şi absurditate scelerată. Mai pe înţelesul şi spre paguba tuturor: iadul. Poarta la care a bătut avîntat dna Merkel.

Nenorocirea vine de afară şi asta doar pentru că e chemată dinăuntru. Mantra cretină care aduce după fiecare nouă oroare musulmană discursuri promusulmane nu va rămîne fără rezultat. Comisia Europeană e chiar nerăbdătoare să vadă ce se poate întîmpla dacă întoarce bătrîna realitate cu capul în jos. Stenograme recent publicate ni-l înfăţişază pe cutare Comsiar european anunţînd ritos că hărtănirea femeilor de la Koln nu are are nicio legătură cu refugiaţii. Aşa e. Marţienii sînt suspectul principal. Şi dacă mai aşteptăm o lună-două vom afla că destrăbălatele de nemţoaice au tăbărît pe bieţii refugiaţi pudici şi complexaţi.

Mai e timp. nu prea mult, să ne amuzăm pe seama acestor clovni cu dosar de sfînt. După care se va întîmpla ce se s-a mai întîmplat. Cei ce caută rafinăria cu aruncătorul de flăcări în mînă o vor găsi. Erupţia rahitică dar reală a rasismului, fascismului şi violenţei însoţitoare nu va întîrzia. Logica neiertătoare a istoriei se va adeveri încă o dată: trufia îngerilor falşi cheamă la treabă strigoi îngropaţi.

Ce putem face noi esticii? Ni s-a spus că, dacă nu absorbim migranţi, ne dăm arama pe faţă şi pe tot corpul. Ne dovedim, adică, primitivi şi infecţioşi. A se scuti şi a se lua seama la postura celor ce ne dau lecţii. Convinşi că ne pot reeduca, pedagogii promigraţie au decis că e nevoie să inverseze un proverb şi s-au băgat ca laptele în muscă.

Interlocutorul fiind doar un pic mai plat ca zidul, nu ne-au rămas prea multe. Poate doar să triplăm lăţimea Dunării. Propunerea de a o popula cu crocodili nu e de luat în seamă pentru că i-ar putea necăji rău pe ecologişti. Deocamdată stăm aşa, mut şi prosteşte, într-o scenetă de grup în care vestul a pus căruţa înaintea boilor după care s-a apucat să le ţină cursuri de etică şi mecanică. Tocmai de asta e, poate, mai bine să fii bou. Deşi nu e foarte clar cine e boul.

Distribuie Distribuie Comentarii