Declarație de o nemernicie și de un tupeu fără margini făcută marți de această petardă umană intitulată Gabriela Firea! Tipic pesedistă, tipic fără bun-simț! Doar pentru a-și justifica o decizie prostească! Și nimeni n-o taxează pe această „rinocereasă” care-și face nevoile, cu nonșalanță, pe clanța ușii noastre! Firea s-a folosit de fostul soț, decedat, pentru a spune, public, că ea vine dintr-o familie de sportivi! Mai mult, și-a adăugat la brăcinarul nesimțirii și „scalpurile” foștilor socri, ambii foști sportivi. Când toată lumea știe că ea a fost campioană la săritul în patul actualului soț Pandele la nici un an de la moartea fostului soț.

De ce nu i-o lăsa nici în mormânt pe bieții oameni, că doar și-au plătit tributul de a fi fost „colegii” ei! Gabriela Firea, de ce nu te-ai lăudat marți cu rezultatele sportive ale adevăratei tale familii, cea de la Bacău? Cu tatăl tău, campionul la dat pahare pe gât? De ce n-ai spus asistenței că puteai deveni în adolescență campioană la fugit de tatăl bețiv? Că asta este realitatea din care provii! Ți-e rușine? De ce n-ai spus, așa cum ai spus pentru Tango, în 2006: „Nu stiu sa inot si asta ma deprima in fiecare vara. Nu stiu sa schiez si asta ma intristeaza in fiecare iarna. Dar asa au fost vremurile cind eram copil si nu am invatat la timp“.(Articol preluat din Revista Tango nr. 1 din mai 2005).

Gabriela Firea: Nu primesc lecții de la o firmă care se încăpățânează să țină 5 persoane pe Kiseleff, blocând sute de mii de oameni

„Sunt un om care s-a educat, s-a format 20 de ani într-o familie de sportivi. Fostul meu soț, Dumnezeu să-l odihnească, antrenor de atletism, profesor de sport, Răzvan Firea a pregătit talente în acest domeniu. Mama sa, Elena Firea, profesor, antrenor cunoscut de toată lumea sportivă. Fostul meu socru, Victor Firea — campion. Așa că cred nu trebuie să primesc lecții de la o firmă privată care se încăpățânează să țină cinci persoane care să joace ceva pe Kiseleff blocând sute de mii de oameni care merg poate chiar la activități sportive”, a spus Firea, la Palatul Parlamentului, în cadrul forumului „Sportul — disciplină cheie pentru dezvoltarea personală”.

Ea a susținut că organizatorii, dacă doresc să promoveze sportul, nu ar trebui să se prevaleze de un anumit spațiu, ci să găsească soluții.

„Am devenit o persoană 'controversată' în București din punct de vedere al susținerii activității sportive pe bulevardul Kiseleff. (...) Când militezi pentru o activitate sportivă, găsești soluții pentru a desfășura acea activitate și nu te prevalezi doar de un spațiu sau altul. Dacă, în schimb, în spatele activității sportive sunt interese comerciale, intrăm într-o altă zonă”, a mai spus edilul Capitalei.

Gabriela Firea a precizat că face aceste declarații pentru că are „un of” și „au durut-o” acuzațiile că nu ar susține sportul, întrucât, a adăugat ea, l-a îndrăgit dintotdeauna și a crescut într-o familie de sportivi.

Adevărul, într-un interviu din revista Tango : „Ei rideau. Iar eu ma simteam umilita“

A avut o copilarie trista, marcata de o saracie lucie si de violenta tatalui. Pe care l-a si parasit de altfel, impreuna cu mama si ceilalti trei frati. Marturisirea ei despre acea perioada este aproape zguduitoare: „Cele mai dureroase momente le-am trait in copilarie si adolescenta. Provenind dintr-o familie mai mult decit modesta si neavind foarte multe din cele necesare la scoala, a trebuit sa ma confrunt cu rautatile celorlalti copii – copiii sint uneori de o cruzime inspaimintatoare – care observau si ca n-am pachetel cu mincare, si ca sint incaltata in pantofi vechi de trei ani, de la sora mai mare, si hainutele saracacioase si multe altele de care ei rideau.

Iar eu ma simteam umilita. Dar ce puteam face? Mama era vinzatoare si tata muncitor necalificat, pe santier. Stateam sase insi intr-un apartament cu doua camere. Mama si-ar fi dat si sufletul din ea pentru noi, daca ar fi putut. Muncea de dimineata pina seara, era extraordinar de harnica si de optimista. Din fericire, i-a dat Dumnezeu sanatate, ca altfel nu stiu cum ar fi facut fata…“

„Tata ne batea si pe noi, copiii, si pe mama“

„N-as putea sa am aceleasi cuvinte de lauda pentru tata. Avea mari probleme cu bautura si, normal, cu serviciul. Mama, dupa ce ca le avea pe ale ei pe cap, trebuia sa mai bata si pe la tot felul de usi sa-i gaseasca din nou de lucru, dupa ce el isi pierdea slujba. La un moment dat nu mai avea unde sa se duca, pentru ca-l stia toata lumea ca pe un cal breaz. Bea foarte mult si ne batea si pe noi, copiii, si pe mama. Pina la urma am hotarit sa-l parasim. Chiar imi revendic meritul ca eu am convins-o pe mama sa divorteze. Aveam 14 ani. L-am lasat singur in apartament si am plecat cu totii. Ne-am mutat tot la doua camere, dar intr-un apartament complet gol, pentru ca lucrurile ramasesera la tata. Am luat-o de la zero.

A fost ingrozitor de greu, dar macar stiam ca putem dormi linistiti, fara spaima de racnete si bataie. Dar vreau sa spun – si nu sint citusi de putin ipocrita – ca eu nu eram cea de acum, daca nu as fi avut o asemenea copilarie… Nici in adolescenta n-am fost scutita de umilinte. Am iubit si eu, ca orice fata, asa cum se iubeste la virsta asta. Prin clasa a zecea aveam un prieten de care eram indragostita si care zicea, la rindul lui, ca si el e indragostit de mine. Pina intr-o zi, cind mi-a spus ca nu mai putem fi prieteni, pentru ca parintii lui nu-i mai dau voie. Motivul era diferenta de conditie sociala. El facea parte dintr-o familie instarita. Cu alte cuvinte, m-a parasit pentru ca eram saraca. Si eram doar niste copii de 16 ani, amindoi… Dar toate acestea, asa cum am spus, au facut din mine ceea ce sunt acum. Caci pe mine frustrarile si umilintele ma deprima pe termen scurt, dar ma motiveaza pe termen lung“. 

„Am fost foarte distanta cu el“

Intr-adevar, toate aceste frustrari dureroase ale Gabrielei Vrinceanu Firea, aveau sa fie compensate spectaculos, cu asupra de masura, prin implinirile ulterioare, incepind din 1990. Intilnirea cu viitorul sot, Razvan Firea, a fost una din aceste impliniri. „S-a intimplat in 1992. Eram jurnalista la Radio Contact si fusesem trimisa, in locul unui coleg de la sport, la Romanian Open Tenis, la Arenele Romane. Eram destul de timorata, pentru ca nu ma pricepeam la sport – si la tenis cu atit mai putin – dar si pentru ca in tribuna se afla patronul meu, domnul Calin Popescu Tariceanu, actualul prim-ministru.

La un moment dat am ramas „blocata“ in loja VIP-urilor, pentru ca incepuse meciul. Un domn din stinga mea a intrat in vorba cu mine. Am fost foarte distanta, ba chiar respingatoare, pentru ca mi se parea total deplasat ca un barbat cu intentii serioase sa-mi faca fel de fel de confesiuni despre viata lui, despre fostele lui casatorii…

Dar omul chiar avea intentii serioase, aveam sa-mi dau eu seama mai tirziu. Era Razvan Firea, actualul meu sot. Citeva luni bune m-a tot cautat la radio, propunindu-mi sa ne intilnim. Pina la urma am cedat, am acceptat sa facem si revelionul impreuna.

„N-am iubit niciodata patimas“

Din ianuarie m-am mutat la el, iar in ultimul an de filologie eram si maritata, si insarcinata. Nu pot sa spun ca l-am iubit patimas, pentru ca n-am iubit niciodata patimas, cu seisme si traume, cu parasiri dureroase si tentative de suicid. M-a ajutat Dumnezeu ca, din punct de vedere al devenirii ca femeie, sa nu am episoade negre in viata.

Distribuie Distribuie Comentarii