Tripsta face angajări
Tripsta caută în special persoane care să se alăture departamentului de Customer Support al companiei, care urmează să fie extins cu 20 de noi membri până la finalul acestui an. Compania vrea să recruteze persoane care să deruleze activități în principal pentru piețele vorbitoare de engleză și spaniolă dar și pentru alte piețe, precum Franța, Italia, Turcia, Rusia și Polonia.
"Considerăm că participarea la târgurile de joburi reprezintă o modalitate mai eficientă pentru a ne recruta viitorii angajați decât anunțurile simple, pe care nu vrem să ne bazam. În plus, târgurile de joburi sunt o ocazie de a intra în contact cu un număr mare de candidați într-un timp redus, lucru important mai ales atunci când cauți să recrutezi pentru poziții cu cerințe variate. Speram să găsim mulți tineri cu potențial și ambițioși care să devină noii noștri colegi și care să beneficieze cât mai curând de posibilitățile de dezvoltare și promovare internă pe care le oferim", a declarat Roza Tapini, HR Manager.
Pe lângă pozițiile disponibile în cadrul departamentului de Customer Support, Tripsta urmărește să recruteze și candidați tineri și talentați pentru poziții de entry level în cadrul departamentului său de marketing online.
Care sunt cerințele Tripsta pentru Customer Support?
Candidații trebuie să vorbească fluent engleză, spaniolă, franceză, italiană, turcă, rusă sau poloneză, să fie persoane pline de energie care să caute mereu să își îmbunătățească cunoștințele profesionale, pasionate de noile tehnologii și de industria turismului. În plus, viitorii angajați ai tripsta trebuie să lucreze bine în echipă și să aibă abilități avansate de comunicare.
Dupa încheierea procesului de recrutare, noii angajați ai Tripsta vor participa la programe de formare și workshopuri interne, în cadrul cărora se vor familiariza cu turismul online și cu sistemele utilizate în cadrul companiei (Amadeus, Worldspan etc). Trainingurile realizate intern durează aproximativ 30 de zile și includ sesiuni dedicate pentru fiecare dintre sistemele folosite de companie.
Tripsta va oferi noilor angajați posibilitatea de a se dezvolta profesional în cadrul companiei: în funcție de abilitățile demonstrate, o parte dintre angajații recrutați chiar acum pentru Customer Support putând ajunge să fie parte din alte departamente sau să ocupe poziții pe nivele superioare. Acest lucru este o realitate în cadrul Tripsta, care are în echipă un număr mare de profesioniști care și-au început parcursul în departamentul de Customer Support și au devenit apoi team leaderi sau au trecut în alte departamente, unde și-au asumat poziții de coordonare.
Sursa: realitatea.net