Tribunalul București: Hexi Pharma poate efectua plăți pentru achitarea salariilor și a utilităților
Compania Hexi Pharma poate efectua plăți pentru achitarea salariilor și a utilităților, dar și pentru returnarea produselor de către clienți și a cheltuielilor de distrugere a produselor la centre specializate, a decis vineri Tribunalul București.
Instanța a menținut măsurile preventive dispuse anterior de Judecătoria sectorului 5, însă a admis cererea companiei Hexi Pharma de efectuare a unor plăți și transferuri bancare.
"Menține față de contestatoare interdicția de a efectua plăți și transferuri bănești pentru o perioadă de 60 de zile, cu excepția celor necesare pentru plata utilităților și a salariilor, precum și a următoarelor plăți — pentru acoperirea cheltuielilor necesare cu mentenanța sistemelor de detecție și stingere incendiu; serviciile de pază; service mentenanță stivuitor; autoturisme — combustibil, asigurări CASCO și RCA; consumabile birotică necesare în activitatea curentă; taxele vamale, transport și TVA materie primă comandată anterior luării măsurilor preventive în prezentul dosar; cheltuieli retur materie primă; returnarea produselor de către clienți și a cheltuielilor de distrugere a produselor la centre specializate; restituirea contravalorii produselor returnate către clienți; contribuții la bugetul consolidat al statului", se arată în decizia tribunalului, care a admis în acest sens o contestație a Hexi Pharma.
Pe 16 mai, Judecătoria sectorului 5 a decis că firma Hexi Pharma nu are voie să se dizolve, să își înstrăineze activele, să producă și să vândă biocide pe o perioadă de două luni, după ce magistrații au admis o cerere depusă în acest sens de procurorii Parchetului General.
"Dispune față de Hexi Pharma, pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, următoarele măsuri preventive de la 16 mai până la 14 iulie inclusiv: interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicția fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăților și transferurilor bănești, cu excepția celor necesare pentru plata utilităților și a salariilor, interzicerea producerii și comercializării de produse biocide", se arăta în hotărârea judecătoriei.
Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, fiind suspectată că, în perioada 2012 — 2016, a vândut către 152 de spitale produse biocide improprii.
Patronul companiei, Dan Condrea, a decedat săptămâna trecută, într-un accident auto produs în apropierea localității Buftea.
AGERPRES