Tribunalul Botoşani se va pronunţa pe 19 octombrie cu privire la liberarea condiţionată a fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita

Tribunalul Botoşani se va pronunţa pe 19 octombrie cu privire la liberarea condiţionată a fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita

Magistraţii Tribunalului Botoşani se vor pronunţa pe 19 octombrie în dosarul privind liberarea condiţionată a fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, aflat în Penitenciarul Botoşani în urma unei condamnări pentru fapte de corupţie.

Dosarul a ajuns, miercuri, la Tribunalul Botoşani, după ce, la sfârşitul lunii iulie, Judecătoria Botoşani a dispus punerea în libertate a lui Nichita, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au contestat decizia.

Pe 30 iulie, magistraţii Judecătoriei Botoşani au admis cererea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului edil şef al Iaşiului, condamnat la cinci ani de închisoare.

"Admite propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2324/2017 a Tribunalului Bucureşti (...). Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (...) emis de Tribunalul Bucureşti (...). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în hotărârea Judecătoriei Botoşani.

Gheorghe Nichita se află încarcerat în Penitenciarul Botoşani. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.

Nichita a ajuns în penitenciar pe 5 august 2020. Pe 29 septembrie 2020, magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe fostul primar la cinci ani şi două luni de închisoare într-un alt dosar, însă sentinţa nu este definitivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989