Treizeci de mici neuroni inhibă senzația de durere (studiu)

Treizeci de mici neuroni inhibă senzația de durere (studiu)

Un număr de 30 de mici neuroni dintr-o regiune a creierului numită hipotalamus determină eliberarea unei substanțe naturale, oxitocina, în sânge și în măduva spinării, care inhibă senzația de durere, potrivit unui studiu publicat joi în revista de specialitate 'Neuron', citat de agenția France Presse.

"Oxitocina este un jucător cheie în modularea percepției durerii", a explicat pentru AFP Alexandre Charlet, cercetător în cadrul Centre national de la recherche scientifique (CNRS) din Franța, care a coordonat studiul realizat de un grup format din aproape 30 de oameni de știință europeni și americani.

Până în prezent, procesul de eliberare a oxitocinei, o peptidă sintetizată de hipotalamus, nu a fost cunoscut.

Cercetătorii au reușit să identifice un "centru de control al durerii" constând din treizeci de neuroni care coordonează eliberarea de oxitocină în sânge și măduva spinarii.

Atunci când durerea este acută sau în caz de sensibilizare inflamatorie, informațiile sunt trimise de către nervii periferici la neuronii măduvei spinării, a explicat CNRS.

"Informațiile sunt apoi trimise altor neuroni, inclusiv unui mic grup de 30 de celule de talie mică (...) ale hipotalamusului, identificate de către echipa lui Alexandre Charlet. În schimb, ele activează o familie de neuroni mari (...) dintr-o altă regiune a hipotalamusului, care eliberează oxitocină în sange", mai precizează instituția științifică menționată.

Apoi oxitocina vine să 'adoarmă' neuronii periferici care trimit la creier mesajul responsabil pentru senzația de durere.

În paralel cu aceasta, prelungirea acestor 30 de neuroni numiți axoni și măsurând la om până la un metru lungime, atinge cele mai profunde zece straturi de înveliș ale măduvei spinării.

"Tocmai în acest loc unde mesajul senzorial este codificat ca intensitate, se eliberează oxitocina. Aceasta reduce, prin urmare, prin două circuite simultane, reînnoirea mesajului dureros către creier", potrivit CNRS.

Cercetătorii speră în prezent "să găsească markeri genetici care pot activa sau inhiba în mod specific acești 30 de neuroni", atenuând mai bine simptomele pacienților care au dureri patologice și, în același timp, limitând efectele secundare, a comentat Alexandre Charlet.

În plus față de rolul său analgezic, oxitocina este implicată în special în procesul nașterii și în sociabilitate, ceea ce i-a adus supranumele de hormon al iubirii și al empatiei, mai notează AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!