Treisprezece grăniceri de pe Insula Şerpilor, capturată de ruşi, au fost ucişi (consilier ucrainean)

Treisprezece grăniceri de pe Insula Şerpilor, capturată de ruşi, au fost ucişi (consilier ucrainean)

Treisprezece grăniceri ucraineni au fost ucişi în urma bombardamentelor intense desfăşurate de nave ruseşti asupra Insulei Şerpilor în cursul zilei de joi, prima zi a invaziei Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gheraşcenko, citat de LB.ua şi Gordon.ua .

"Conform informaţiilor de care dispunem în prezent, insula Şerpilor din Marea Neagră a fost capturată de către ocupanţii ruşi", a anunţat în cursul serii de joi Serviciul ucrainean pentru frontieră într-un comunicat pe pagina sa oficială de Facebook, potrivit căruia întreaga infrastructură de pe insulă a fost distrusă în urma bombardamentelor

"O navă rusească a cerut garnizoanei din Insula Şerpilor să se predea. Apoi a fost declanşat un atac cu rachete şi tunuri de artilerie. 13 grăniceri şi-au pierdut viaţa", a scris Gheraşcenko pe contul său Telegram.

Două nave de război ale Flotei ruse din Marea Neagră - "Moskva" şi "Vasili Bâkov" - s-au aflat în apropierea insulei.

"Inamicul a încercat în mod repetat în zadar să-i intimideze pe grănicerii ucraineni de pe insulă, cerându-le să capituleze. Grăniceri şi militari ai armatei ucrainene au ripostat cu îndârjire", se menţiona în comunicatul citat.

Anterior, Lb.ua relata că "agresorul s-a folosit de un canal de comunicare internaţional pentru siguranţa navigaţiei pentru a le transmite grănicerilor ucraineni să capituleze.

Insula Şerpilor din Marea Neagră, clasificată drept "stâncă" în sensul Convenţiei de la Montego Bay privind Dreptul Mării din cauza lipsei de surse proprii de apă potabilă, se află la 45 de km de ţărmurile României şi Ucrainei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Soția lui Budanov, șeful spionajului militar ucrainean, a fost transportată de urgență în SUA după o presupusă otrăvire rusească

2 Ca ăsta sunt mulți și pe la noi...

3 Lumea e în derivă, oameni buni! / Priviți și voi ce pregătește Coreea de Nord!

4 Un cardiolog dezvăluie leguma numărul 1 pentru sănătatea inimii. Este bogată în nutrienți, fibre și vitamine

5 Amănunte care dau fiori despre efortul ucrainenilor de a-l atrage pe Donald Trump cu rezervele de minerale rare