Trei sferturi dintre alegătorii francezi doresc ca Francois Fillon să se retragă din cursa prezidențială (sondaj)
Trei sferturi dintre alegătorii francezi doresc ca Francois Fillon, candidatul conservator, să se retragă din cursa prezidențială, indică un sondaj al Odoxa publicat vineri, subliniind cât de mult a avut de suferit imaginea lui din cauza unei serii de scandaluri financiare, relatează agenția Reuters.
În cazul fostului premier a fost deschisă oficial o anchetă, el fiind suspectat de deturnare de fonduri după ce a ieșit la iveală că le-a plătit soției și a doi dintre copiii săi sute de mii de euro din banii contribuabililor pentru slujbe fictive.
Ancheta pentru fraudă a fost extinsă, incluzând și acuzațiile referitoare la hainele de lux primite sub formă de cadouri, a indicat joi o sursă judiciară.
Cotat cândva drept favorit pentru alegerile prezidențiale, Fillon (63 de ani) a pierdut teren în mod constant din ianuarie, în favoarea principalilor săi rivali, Marine Le Pen (extrema-dreaptă) și Emmanuel Macron (centrist, independent). Potrivit sondajelor, Fillon va fi eliminat din primul tur de scrutin, pe 23 aprilie, al alegerilor prezidențiale.
Sondajul arată că nouă din zece alegători cred că Fillon nu este onest și aproape trei sferturi dintre ei spun că nu este nici convingător, nici aproape de preocupările lor.
Sondajul a fost efectuat online pentru postul de radio France Info, miercuri și joi, pe un eșantion de 1.006 persoane.
AGERPRES