Trei persoane reținute de DIICOT pentru trafic de migranți

Trei persoane reținute de DIICOT pentru trafic de migranți

Procurorii DIICOT au reținut trei persoane, arestate ulterior pentru 30 de zile, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, facilitarea șederii ilegale în România și fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2012, pe teritoriul României s-a constituit un grup infracțional organizat coordonat de către Remy Fernand Oscar Okombi — cetățean congolez, grup ai cărui membri, cetățeni români și străini (de origine africană), au racolat, îndrumat și călăuzit persoane de cetățenie congoleză și de alte cetățenii pe ruta Congo — Coasta de Fildeș — Uganda — România — state vest-europene (preponderent Franța și Belgia).

"S-a reținut că, într-o primă fază, membrii grupului procedau la introducerea 'aparent legală' a migranților în România prin obținerea de vize emise de oficiile consulare și ambasadele României din zona Africii, în baza unor invitații ale unor cetățeni români sau conaționali stabiliți în România ori pentru participarea la diverse întruniri organizate pe teritoriul României", informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) remis vineri AGERPRES.

Ulterior intrării în România, migranții erau cazați în diferite locații din București sau în zonele limitrofe, iar în perioada de ședere membrii grupului întreprindeau demersurile necesare obținerii documentelor de identitate românești falsificate care permiteau accesul liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

După obținerea documentelor de identitate românești falsificate, membrii grupării ar fi folosit două modalități de transport al migranților către vestul Europei.

Astfel, o parte dintre migranți erau scoși din țară, în mod fraudulos, cu ajutorul unor documente false, prin frontiera de vest a țării cu destinația Franța și Belgia.

Potrivit anchetei, altor migranți membrii grupului le achiziționau bilete de avion pentru a se întoarce în țările de origine, cu escală în Franța. În aeroportul de escală, migranții erau așteptați de către alți membri ai grupului, care le puneau la dispoziție documente false necesare șederii pe teritoriul francez.

Din documentarea activităților infracționale a rezultat că au fost introduși fraudulos în Franța, Belgia și alte state circa 30 de migranți.

"La data de 23 septembrie, cu ocazia perchezițiilor efectuate pe raza județelor Dâmbovița și Giurgiu au fost găsite și ridicate mai multe documente, suma de 23.000 euro și o armă cu aer comprimat deținută ilegal", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis vineri AGERPRES.

Tribunalul Dâmbovița a dispus joi arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizat Dâmbovița, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații și Direcția de Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”