Trei persoane inculpate, după ce un avion fără pilot a provocat o mobilizare militară în China

Trei persoane inculpate, după ce un avion fără pilot a provocat o mobilizare militară în China

Autorităţile chineze au mobilizat peste 1.200 de militari şi două avioane de vânătoare, între altele, ca reacţie faţă de zborul neautorizat al unui avion fără pilot privat care efectua studii topografice în apropiere de aeroportul de la Beijing, scia joi un ziar de stat.

Trei persoane inculpate, după ce un avion fără pilot a provocat o mobilizare militară în China (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trei persoane au fost inculpate de justiţie în urma incidentului, care a avut loc în decembrie dar care a fost dezvăluit recent, a precizat China Daily.

Potrivit procurorului care a instruit cazul, 1.226 de membri ai forţelor armate, 123 de vehicule militare, 26 de tehnicieni specializaţi, două elicoptere şi două avioane de vânătoare au fost trimise rapid la faţa locului pentru a intercepta această aeronavă neidentificată care a apărut brusc pe ecranele radarelor.

Poliţia a arestat doi bărbaţi care manipulau avionul fără pilot, iar al treilea şi-a mărturisit ulterior partea de vină, potrivit ziarului.

Toţi trei lucrează pentru o companie cu activittate în domeniul tehnologiei aeronautice, iar avionul fără pilot, cu o anvergură de 2,6 metri, pe care îl manevrau în ziua respectivă era implicat într-un studiu topografic şi de cartografiere, a adăugat China Daily.

Din cauza acestui avion fără pilot şi mobilizării pe care a provocat-o, zece zboruri cu plecare de pe aeroportul de la Beijing au fost întârziate, provocând pierderi financiare companiei Air China, potrivit cotidianului.

China interzice cu stricteţe orice zbor de aeronave - cu persoane la bord sau telecomandate de la sol - fără autorizarea prealabilă a forţelor armate, autorităţilor Aviaţiei Civile şi biroului local de control al traficului aerian.

Astfel, un fotograf neozeelandez a reuşit în primăvară să realizeze imagini aeriene spectaculoase cu Oraşul Interzis, cu ajutorul unui mic avion fără pilot. El a fost arestat şi condus la un post de poliţie pentru a oferi explicaţii.

Fotograful a fost arestat în timp ce manevra aparatul, în apropiere de Zhongnanhai, un complex ultrasecurizat care găzduieştte sediul Guvernului chinez. El a fost eliberat în ziua următoare, dar avionul fără pilot i-a fost confiscat.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…