Trei persoane care vindeau droguri în stațiunea Mamaia, reținute de DIICOT

Trei persoane care vindeau droguri în stațiunea Mamaia, reținute de DIICOT

Procurorii DIICOT din Constanța au reținut doi bărbați și o femeie, acuzați că au vândut peste 1.000 de comprimate ecstasy în stațiunea Mamaia.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Liviu Todică și Răzvan Alexandru Iliescu, domiciliați în București, precum și Beatrice Petrea din Mangalia au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și complicitate la trafic de droguri de mare risc.

Anchetatorii susțin că, miercuri, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla în zona cluburilor de noapte situate în nordul stațiunii Mamaia, Liviu Todică a vândut cantitatea de 1.001 comprimate ce conțineau ca substanță activă 3,4-methylenedioxymetamfetamine (MDMA), drog de mare risc, pentru care a încasat suma totală de 5.000 de euro și 2.500 de lei, fiind ajutat în acest sens de Iliescu Răzvan-Alexandru și Petrea Beatrice.

Cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu suportul de specialitate asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!