Trei morţi şi 11 răniţi, după ce două trenuri s-au ciocnit în Croaţia

Trei morţi şi 11 răniţi, după ce două trenuri s-au ciocnit în Croaţia

Cel puţin trei persoane au murit şi 11 au fost rănite vineri seara în coliziunea dintre un tren de pasageri şi un marfar în nord-estul Croaţiei, a informat premierul Andrej Plenkovic, transmite sâmbătă EFE.

image

Trei persoane au murit FOTO Shutterstock/Arhivă

Opt dintre cei 11 răniţi sunt cetăţeni străini şi toţi au fost transportaţi la spitale din oraşele Slavonski, Brod, Pakrac şi Nova Gradiska, potrivit declaraţiilor difuzate de postul de televiziune HRT, scrie Agerpres.

Coliziunea dintre cele două trenuri a avut loc la ora locală 21:30 între staţiile Okucani şi Novska.

„Trei persoane şi-au pierdut viaţa în accident. Sunt cel puţin 11 persoane rănite care au fost transportate la spitale (...) Ştim că cei trei decedaţi sunt cetăţeni croaţi, iar opt dintre cei 11 răniţi sunt cetăţeni străini", a declarat premierul croat.

Unii dintre răniţi se află într-o stare mai gravă, dar potrivit informaţiilor oferite de medici vieţile lor nu sunt puse în pericol, a adăugat Plenkovic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen