Deși, aparent, bărbații au avut aportul decisiv pe scena istoriei românilor,în realitate multe femei au avut un rol crucial în evoluția statului român de astăzi sau în istoria poporului român. Câteva dintre acestea au reușit să făurească dinastii, să salveze națiunea și chiar România Mare.

O galerie a femeilor care au făcut istorie FOTO Adevărul

Istoria românilor, așa cum este era cunoscută publicului larg, inclusiv la școală, este marcată de personalități masculine. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza sau Carol I sunt făuritorii istoriei românilor.

În realitate, au existat femei cu un aport incredibil, personalități feminine care au reușit, cu o tărie de caracter neobișnuită, să schimbe destinul acestui popor.

Istoria românilor este plină de personalități feminine puternice, de la Maria Oltea și Doamna Chiajna și până la Ecaterina Teodoroiu și Viorica Agarici.

Câteva dintre acestea au jucat însă un rol crucial, fără de care istoria românilor nu ar mai fi fost la fel. Poate nici România de astăzi.

Misterioasa Margareta, întemeietoarea uneia dintre cele mai puternice dinastii românești

Una dintre acestea a fost Margareta, cunoscută drept „Mușata” , în cronicile medievale, și a trăiat în secolul al XIV lea. Fără ea nu ar fi existat dinastia Mușatinilor și voievozi emblematici în existența voievodatelor românești, precum Ștefan cel Mare sau Petru Rareș.

Margareta Mușata este un personaj misterios, mai ales fiindcă este una dintre puținele femei din istoria medievală a Europei care a întemeiat o dinastie. De obicei, bărbații era întemeietori de dinastii. Ipotezele privind originea ei sunt diverse. Două documente medievale o numesc Margareta sau Mușata. Despre fiul ei, primul voievod Mușatin se spune: „Și a domnit fiul Mușatei, Petru Voievod, 12 ani. Și după el a domnit fratele lui, Roman voievod” - după cum arată și Letopisețul anonim al Moldovei.

Unii specialiști sunt de părere că Margareta a fost fiica lui Bogdan I, acel maramureșean din Cuhea care a fugit de autoritatea regilor Ungariei și a reușit să cucerească marca de apărare ungurească, din Moldova, stăpânită de urmașii lui Dragoș din Bedeu. Era căsătorită cu un cneaz local, moldovean, din zona Sepenițului și ar fi întemeiat dinastia după moartea fraților ei, Lațcu și Petru. Alții spun că era unguroaică sau poloneză. Sunt și cei care spun că era fiica unor boieri moldoveni care au luat locul Bogdăneștilor, după moartea lui Lațcu și stingerea dinastiei maramureșene din Moldova.

Cert este că Margareta Mușata a fost o femeie puternică care s-a impus într-o lume medievală în mare parte masculină și a reușit să întemeieze una dintre cele mai de succes dinastii medievale românești, pe lângă cea a Basarabilor. Din neamul Mușatei se trag Ștefan cel Mare și Petru Rareș.

Cocuța, femeia care a salvat Unirea Principatelor

Unirea Principatelor din anul 1859 a constituit primul pas important pentru constituirea României moderne. A fost un eveniment istoric providențial. În contextul Războiului Crimeei, un război continental, iscat între ruși și turci dar la care au participat toate marile puteri europene dar și statele mai tinere.

Imperiul Rus a stârnit îngrijorare în Europa prin politica sa expansionistă, mai ales în numele protejării fraților ortodocși de păgânii turci. Rușii au atacat pe turci în anul 1853, iar aproape întreaga Europă a sărit în ajutorul otomanilor. Rușii au fost învinși în Crimeea. La Conferința de Pace care a urmat conflictului s-a pus problema constituirii unui stat tampon între Rusia și restul Europei.

Era vorba despre Moldova și Țara Românească, două principate aflate sub suzeranitate otomană și protectorat rusesc . Patrioții români au simțit momentul prilenic și au folosit toate armele diplomatice. În cele din urmă s-au organizat adunări ad-hoc prin care românii din cele două Principate, erau întrebați dacă vor, sau nu, să se unească.

Unirea Principatelor nu era văzută cu ochi buni de Imperiul Otoman, dar nici de austrieci sau ruși. Otomanii și austriecii au reușit să mituiască agenți provocatori în Principate și pe caimacami, adică acei guvernatori numiți de otomani pentru a administra Principatele și a organiza alegerile.

Unul dintre acești caimacami, Nicolae Vogoride, bine „uns“, a reușit să falsifice alegerile în Moldova. Pe scurt, conform rezultatelor falsificate, moldovenii nu și-au dorit unirea. Era un eveniment catastrofal care zădărnicea toate eforturile patrioților români. Unirea era în pericol, la fel și Principatele. Atunci a intervenit o femeie. Era vorba despre Cocuța Conachi, soția lui Vogoride.

Se numea, de fapt, Ecaterina Conachi și s-a născut în 1828, fiică a lui Costache Negri, un boier-poet, descendent al unui puternic neam fanariot. La 5 ani, mama Cocuței, Zulnia Negri, moare. Tatăl o crește cum poate mai bine oferindu-i o educație aleasă. Cocuța este de asemenea o patrioată convinsă, fiind în tabăra unioniștilor.

La 17 ani, Cocuța se căsătorește cu Nicolae Vogoride, un principe rătăcitor, probabil de origine greacă sau bulgară, cu importante relații la Constantinopol. Cu Vogoride, Cocuța a avut trei copii. Când Vogoride, cumpărat de otomani, falsifică alegerile, Cocuța, unionistă convinsă, interceptează o scrisoare a caimacamului către fratele său din Constantinopol, în care se laudă cu isprava.

Cocuța dă scrisorile unioniștilor și acestea au fost publicate în presa internațională. A ieșit un scandal uriaș, multe state rupând legăturile cu otomanii.

Unirea Principatelor Române a fost salvată deci de Cocuța Conachi Vogoride. A contat mult și faptul că ea era amanta lui Alexandru Ioan Cuza, viitorul domn.

Englezoaica care a salvat România Mare

Un alt moment de cotitură, despre care mulți specialiști spun că a salvat de o femeie, este finalul Primului Război Mondial și constituirea României Mari.

Experiența războiului a fost catastrofală pentru români. Intrați în luptă în 1916, după doi ani neutralitate, românii au fost efectiv spulberați de armatele germane, în special. În doar câteva luni a fost pierdută jumătate din țară, plus capitala, Bucureștiul.

România era în pragul colapsului. În Moldova se înghesuiau sute de mii de refugiați iar bolile și foametea făceau ravagii. Datorită misiunilor militare franceze, a noilor dotări și a eroismului soldaților în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, unde se remarcă și celebra Ecaterina Teodoroiu, armatele române reușesc să salveze soarta țării, în anul 1917. Din cauza problemelor sanitare, a lipsurilor și a presiunii constante, românii încheie o pace separată cu Puterile Centrale, în anul 1918.

După câteva luni, când văd că nemții și austriecii pierd războiul, românii declară din nou război și au grijă să termine prima mare conflagrație mondială de partea învingătorilor.

Acest joc al României nu a fost pe placul Marilor Puteri. Aliații au exclus inițial România de la tratative. Diplomația românească aproape eșuase, iar visul României Mari devenea tot mai imposibil.

Situația a fost salvată de o englezoaică: Maria, regina României, soția regelui Ferdinand I.

Frumoasa regină Maria era deja o personalitate foarte populară în Europa. În timpul Primului Război Mondial s-a remarcat printr-o neobosită activitate pe front, reuşind să organizeze serviciul sanitar, a făcut voluntariat şi totodată a ridicat moralul soldaţilor, pe lângă numeroasele strângeri de fonduri pentru văduve şi orfani dar şi înfiinţarea de asociaţii de sprijin. Datorită popularităţii şi carismei reginei, la care se adăugau şi ilustrele legături de rudenie cu mai-marii Europei, Maria a României a fost trimisă în lume ca ambasador al României.

Regina Maria a plecat pe 5 martie 1919 către Paris, într-o vizită neoficială şi cu o misiune secretă. Contele de Saint-Aulaire a avut grijă să mediatizeze prezenţa reginei la Paris, să transforme prezenţa ei într-un eveniment care să atragă atenţia marilor oameni politici dar şi simpatia publicului. De altfel, ajunsă în capitala Franţei, regina a fost asaltată de jurnalişti şi simpatizanţi, prezenţa ei fiind bine reprezentantă în presa vremii.

Regina s-a autoinvitat efectiv la întâlnirea cu prim-ministrul Franței, George Clemenceau. După o întâlnire care s-a prelungit mai bine de două ore, acesta s-a declarat fermecat de personalitatea reginei.

„O regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare comandate de mareşalul Foch în persoană”, mărturisea Clemenceau.

După această întâlnire, Clemenceau nu s-a mai poziționat contra României, din contră i-a susținut pretențiile teritoriale.

În același mod a acționat regina și cu președintele american Woodrow Wilson, prezentându-i pericolul răspândirii bolșevismului și totodată importanța constituirii unui stat puternic în zonă.

După turul de forță, diplomatic, de la Paris, regina Maria a reușit să convingă Marile Puteri să susțină cauza României. „Maria a reuşit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi reuşit într-o lună întreagă”, a recunoscut Ionel Brătianu.