Trei cazuri de furt patologic
Săptămâna premergătoare Rusaliilor a fost una zbuciumatâ. Cu multe percheziţii, reţineri, trimiteri în judecată, puneri sub sechestru şi arestări. Trei cazuri atrag însă atenţia şi îndeamnă la reflecţie profundă. Cazurile celor trei afacerişti intraţi în malaxorul DNA: Vonica, Bene şi Adamescu. Trei dintre cei mai bogaţi români. Incredibil de bogaţi. Doi dunt acum după gratii, unul şi-a pus capăt zilelor. Pare neverosimil. Şi societatea ar trebui să dezbată pe larg aceste cazuri. Să se întoarcă pe toate părţile acest fenomen. Se întâmplă ceva? Nimic. Pentru că ne transformăm pe zi ce trece în indiferenţii de serviciu ai Europei, mămăligile despre care se râdea înainte de 89. Cazurile celor trei super-bogaţi ar trebui să fie un semnal de alarmă profund. Semn că paranoia atacării banului public la drumul mare nu mai este doar apanajul lui Voiculescu, Vântu, Ghiţă, Şova, Dragnea & co. S-a generalizat. Tinde să devină patologic. La nivel naţional. Pentru că altminteri nu se explică. Ilie Vonica şi soţia sa aflată în arest, deţineau, prin Polisano, poate cea mai mare afacere privată din domeniul medical din România. Puţină lume ştie că Polisano are în proprietate drepturile de creanţă pentru câteva sute de milioane de euro din datoriile statului către furnizorii de medicamente. Nu mai vorbim despre lanţurile de farmacii, clinici private, proprietăţi imobiliare, etc. O avere uriaşă, mult peste ce apare prin revistele care fac topuri cu averi. Şi, cu toate acestea, aceşti indivizi s-au mai bucurat la câteva miliarde făcute din falsuri cu reţete pentru bolnavii de cancer. Aici începe dilema. Ori aceşti monstruleţi şi-au construit imperiul medical mituind ani de zile mai-marii sistemului medical pentru a profita de toate oportunităţile de câştig facil, iar descoperirea de acum a DNA nu este decât stoparea într-un final a unui lung şir de nemernicii, ori avem de-a face cu neputinţa patologică a acestor personaje de a se abţine atunci când e vorba de făcut bani. Trăiesc în altă lume, au alt nivel de percepţie a realităţii. Noi înclinăm să credem că ambele ipoteze sunt de luat în calcul. Cazul Bene de la Cluj este identic. Un om foarte bogat care stă la beci pentru că a mituit un om politic să primească o lucrare. Pe care ar fi câştigat-o, probabil, şi la o licitaţie corectă. Dar obişnuinţa de a încălca legea a afaceriştilor, şi a politicienilor deopotrivă, a devenit patologică. Bene este proprietarul celor mai mari hoteluri din Cluj. Pentru cine nu ştie ce înseamnă o astfel de afacere, să-şi închipuie că joacă în fiecare săptămână la loto şi câştigă de fiecare dată. Şi hotelurile sunt doar o părticică din averea lui Bene. În Ardeal, în comparaţie cu vechiul regat, averile unora sunt ca piramidele egiptene faţă de rahatul de piţigoi. Aşa ajungem la Dan Adamescu. Proprietarul celei mai mari societăţi de asigurare din România. O fabrică de făcut bani, pe care numai prăbuşirea unei flote de avioane, într-o singură zi, o poate aduce în pragul falimentului. Sau, după cum se dovedeşte în acest caz, la rândul său sfidând patologicul, lăcomia extremă. Bine, în acest caz, având în vedere că este vorba de asigurări, s-ar putea să fie vorba şi de nişte securişti care acum vor să-şi revendice proprietatea de la interpus. Dar, pe fond, tot la furt revenim.
Cam ăsta este tabloul. Ne facem datoria de a vă trage de mânecă să reflectaţi la aceste cazuri. Şi să vă închipuiţi cam care este amplitudinea fenomenului la nivel naţional, în fiecare zonă, în fiecare ungher unde bietul ban public este sfâşiat de aceste hiene
