Nicolae Ceaușescu a avut o copilărie grea, de țăran oltean, într-o casă cu două camere pe care o împărțea cu nouă frați. Era bâlbâit, retras iar tatăl său avea probleme serioase cu alcoolul.

Nicolae Ceaușescu în 1936 FOTO Adevărul

Nicolae Ceaușescu a fost ultimul mare dictator al României. A pornit de la o condiție umilă ajungând stăpânul României comuniste. Sunt specialiști care cred că neajunsurile copilăriei l-ar fi împins către doctrina comunistă și mai apoi i-ar fi aprins apucăturile megalomanice.

Doisprezece persoane într-o casă țărănească cu două camere

Nicolae Ceaușescu s-a născut pe 23 ianuarie ianuarie 1918 într-o familie de țărani olteni din satul Scornicești, din comuna cu același nume. Era fiul lui Andruță Ceaușescu și a Lixandrinei. Andruță era dintr-un neam de ciobani de pe la Polovragi, Gorj și se pare, după cum spune și numele său, un strămoș ar fi avut vreo funcție minoră în aparatul de stat otoman sau mai degrabă fanariot. Nicolae a fost al treilea copil al familiei Ceaușescu. În total au fost zece copii, făcuți la o diferență de aproximativ doi ani. Toți cei 12 membrii ai familiei Ceaușescu trăiau într-o casă incredibil de mică, pentru standardele actuale, cu doar două camere. Din cele două camere, în general doar una era ocupată, cealaltă fiind „de bună”. Practic se înghesuiau toți într-o singură încăpere, dormind pe lavițele montate de-a lungul pereților. În timpul iernii, pe lângă oameni își mai găsea loc și câte-un vițel sau miel născut înainte de vreme. Cu toate acestea, specialiștii spun că Ceaușeștii o duceau binișor, în comparație cu alți săteni. Adică erau „țărani mijlocași” cu casă gospodărească.

Nu era nici din rândul țăranilor cu stare dar nici a celor săraci, așa cum a dorit propaganda comunistă să se știe. ”Casa lui Ceaușescu”, acum cea mai veche casă din comună, induce în eroare vizitatorii generației „nativilor digital”. Li se pare o bojdeucă. Pentru satele din stânga și din dreapta Dunării de la începutul veacului al XX lea, a fost însă o veritabilă casă de gospodari. Iar pentru arhitectura locală, o reprezentare a stilului tradițional oltenesc. Într-o sumară descriere a acestei case, este amintită scărița îngustă de lemn pe care urcai în brâul cerdacului. De-acolo, în tinda îngustă dintre cele două încăperi.”, preciza Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”. Primăvara și mai ales vara erau așteptat ca pe o eliberare. După ce petreceau înghesuiți în casă toată iarna, în fine, odată cu încălzirea vremii, se puteau aciua noaptea prin fânar sau pe prispă pentru a dormi în voie, la aer. Mâncarea obișnuită a familiei Ceaușescu era laptele cu mămăligă, ciorbă sau lapte acru. Toți se înghesuiau în jurul unei măsuțe mici. ”Se întreceau să rupă din mămăligă și să ajungă la blidul cu lut, umplut în câteva rânduri, cu ciorbă sau lapte acru la fiecare prânz și cină. ”, spune specialistul Lavinia Betea în aceeași lucrare.

Un copil bâlbâit cu un tată care consuma alcool în exces

NIcolae Ceaușescu nu a fost un copil cu o capacitate intelectuală redusă. Din contră, arată specialiștii, ar fi avut chiar rezultate bune la școală. Povestea cu notele mici în clasele primare ar fi fost un mit post-decembrist. Avea în schimb o problemă de vorbire, era bâlbâit. Din cauza defectului de vorbire și probabil a remarcilor răutăcioase a celorlalți copii, Ceaușescu a devenit însingurat. Se izola, preferând să stea cu oile la câmă. Era un copil imprevizibil, nervos și fără prieteni. În plus, tatăl său ar fi avut o problemă cu alcoolul. Andruță Ceaușescu era un om priceput și întreprinzător mărturisesc contemporanii, dar cu un viciu greu. Avea ”darul” beției. Era de notorietatea faptul că odată cu ascensiunea fiului la putere, s-au găsit destui care să profite de viciul tatălui. ”Mulți aveau să profite mai târziu de viciul lui Andruță, încercând să și-l apropie și atfel să ajungă la fiul lui, ”ștab mare”. la București. ”, se arată în „Ceaușescu și epoca sa.”

Trauma marelui oraș

Pe Ceaușescu nu l-ar fi traumatizat sărăcia de acasă, mai ales că nu făcea parte din categoria celor mai săraci. Alții o duceau mult mai rău. Mai degrabă experiența Bucureștiului ar fi reprezentat un șoc pentru copilul de țăran de la Scornicești. Ajuns la 11 ani în capitală, ca ucenic de cizmar, abia atunci a putut vedea discrepanța uriașă dintre nivelul de trai al țăranilor din Scornicești și cel al protipendadei bucureștene. Lumea bună a Bucureștiului i-a creat noi frustrări tânărului Ceaușescu. Pe lângă cele de la nivel personal, defectul de vorbire, lipsa de prieteni, statutul social, prin comparație cu orășenii au reprezentat traume care îi vor marca destinul. Nu l-au îngenuncheat, din contră i-au stârnit ambiția și pornirile megalomanice. L-a făcut să se cațere la putere prin orice mijloc.

Sociologul Pavel Câmpeanu, cel care a scris şi lucrarea „Ceauşescu - Anii numărătorii inverse”, spunea că tânărul Nicolae nu s-a adaptat, de fapt, nici la lumea urbană, îl speria imensitatea şi diversitatea Bucureştiului, pe el, un copil de la ţară. „Într-un fel sau altul, viitorul conducător român şi-a petrecut în partid practic întreaga viaţă-el aproape că nici nu cunoştea altă lume, ceea ce i-a influenţat în mod serios atât cariera, cât şi deciziile politice. Pe de o parte, educaţia primită în cadrul partidului i-a oferit o perfectă iscusinţă în arta de a desfăşura intrigi şi de a reuşi în lupta pentru putere,dar, pe de altă parte, nu avea nicio idee despre viaţa majorităţii populaţiei, probleme acesteia necunoscându-le în principal decât din propaganda de partid”, scria Adam Burakowski în lucrarea sa ”Dictatura lui Ceauşescu”. Avea să-i și mărturisească surorii sale Niculina că vrea să ajungă „Stalinul României”.