Nadine Voindrouh, artistă și cântăreață, devenită cunoscută în anii '90 grație proiectului „Școala vedetelor”, a explicat de ce un gest pe care mulți îl consideră mărinimie, în fapt, îi poate marca pe viață pe copiii din orfelinate.

Vedeta, care și-a petrecut o parte a copilăriei în orfelinat, a explicat că este traumatizant pentru un copil să petreacă, o dată pe an, câteva zile într-o familie, de obicei de Sărbători, iar în restul timpului să aștepte să fie din nou ales pentru o astfel de experiență. Nadine numește asta „tortură” și descrie fidel ce trăiesc copiii care visează la un astfel de moment.

„Cinci ani de terapie nu mi-au ajuns pentru a pricepe că merit să am o familie. Că merit efortul de a mi se face loc într-o casă”, mărturisește vedeta într-un text emoționant postat pe contul său de Facebook, pe care îl redăm în continuare.

„După sărbători se va întoarce la a fi singur și neglijat”

„Nu știu dacă se mai practică torturarea orfanilor de sărbători cu luatul acasă de buni samariteni și adusul înapoi la finalul sărbătorilor. Dacă încă se mai întâmplă, permite-mi să explic:

Un om (cuplu/familie) îl aduce acasă pe un copil de la casa de copii pentru că așa cred ei că e bine pentru acel copil - să vadă și el cum e într-o familie. Intenția este una bună, la prima mână, însă efectele asupra copilului sunt devastatoare.

1. Cei mai mulți copii știu cum este într-o familie. Știu ce înseamnă să aibă frați, părinți, bunici, un brad, unchi și mătuși. Ei însă nu mai au toate astea pentru că ceva s-a întâmplat și nimeni nu vrea să-și asume copilul. Familia samariteanului este o nostalgie dureroasă cu atât mai mult cu cât după sărbători se va întoarce la a fi singur și neglijat.

2. Cei care nu știu ce înseamnă o familie o vor vedea pe cea a bunului samaritean și își vor dori să facă parte din ea, și aici se complică dramatic lucrurile pentru acel pui de om al nimănui.

„Va fi centrul atenției, spre frustrarea copiilor samariteanului”

Înainte să plece, i se va face un mic instructaj de către îngrijitorii de la cămin. Îi vor da mici detalii de cum să se poarte PENTRU A MAI FI LUAT ȘI ALTĂDATĂ. Și atunci, copilul, în inocența și naivitatea lui, va începe să facă niște planuri care îl vor face irezistibil în fața acelor adulți care, cu siguranță, vor decide să-l păstreze, și uite așa se termină odată coșmarul vieții lui. Copilul va pleca în înghiontiturile jucăușe și pline de pizmă ale celorlalți copii care nu au fost atât de „norocoși" să fie și ei ALEȘI pentru a-și petrece sărbătorile în sânul unei familii iubitoare. Odată ajuns la casa samariteanului, va primi o cameră, un pat, un loc să-și pună hăinuțele. Va primi și câteva cadouri, îmbrățișări și multe priviri milostive. Va fi centrul atenției, spre frustrarea copiilor samariteanului care nu vor înțelege ce e așa mare lucru cu acest copil care vine și ocupă atât de mult timp și spațiu în familia lor.

Orfanul însă nu va observa mai nimic din toate câte i se întâmplă. Orfanul va trece prin toate cu GRIJA de a nu greși cu ceva, astfel încât să nu-l ducă înapoi. În consecință, va avea grijă să nu mănânce prea mult, să nu vorbească prea mult, să nu consume prea multă apă, să nu doarmă prea mult, să nu lase nicio urmă a prezenței sale. Dacă nu lasă nicio urmă, dacă nici nu se observă ca există, dacă e ca și cum nu ar fi, atunci ce motiv ar avea să îl întoarcă la casa de copii? După o săptămână, schimonosit de atâta mascaradă, copilul revine la casa de copii cu promisiunea că îl vor mai lua și altă dată. Și copilul așteaptă.

„Samariteanul a văzut cum e cu o fetiță, acum vrea să dea șansa și unui băiețel”

Trece anul, iar samariteanul a văzut cum e cu o fetiță, acum vrea și să dea șansa și unui băiețel, pentru că așa are el suflet mare.Copilului care încă așteaptă i se va fi confirmat că nu este suficient de bun pentru a rămâne într-o familie. Nu merită efortul de a i se face loc într-o familie. Se va face mare și…

Cinci ani de terapie nu mi-au ajuns pentru a pricepe că merit să am o familie. Că merit efortul de a mi se face loc într-o casă. De fapt, mi-au ieșit toate astea atunci când eu am făcut casa și când, mulțumesc lui Dumnezeu, am găsit un om care să mă iubească EXACT așa cum sunt. Altfel, încă îmi mai așteptam samaritenii. Acum îi înțeleg, nu aveau informație. Credeau că ne fac un bine, când de fapt au mai bătut un cui în viitoarele noastre depresii profunde.

„Nu te duce doar de sărbători, du-te și în restul anului!”

Soluția: Dezvoltă o relație reală cu copilul. Nu te duce doar de sărbători, du-te și în restul anului. Ajută copilul la lecții, află despre viața lui, vorbește cu el, cunoaște-l și rămâi constant. Constanța va face diferența în calitatea vieții acelui copil, dar și a relației voastre. Orfanul nu dă doi bani pe sărbătorile vieții dacă prețul este să vină, să i se dea pe la nas cu cât de bine poate fi la alții, pentru că apoi să se întoarcă la orfelinat. Te îmbrățișez!”, a scris Nadine.

De menționat că de ceva vreme reprezentanții instituțiilor (DGASPC) care au în grijă copii fără părinți, sau ai căror părinți nu își asumă/nu își pot asuma creșterea lor, au luat decizia de a nu mai aproba cu lejeritate astfel de cereri venite din partea familiilor care vor „să ofere o bucurie” copiilor greu încercați, având în vedere tocmai fenomenul descris de Nadine.