Tratamente miraculoase pentru cancer, promovate mincinos pe TikTok. Specialiștii explică modul în care funcționează mașinăria dezinformării în masă

Tratamente miraculoase pentru cancer, promovate mincinos pe TikTok. Specialiștii explică modul în care funcționează mașinăria dezinformării în masă

Dezinformarea masivă pe care o rostogolește rețeaua TikTok devine periculoasă, nu numai când vine vorba despre a manipula politic oamenii, ci și pentru sănătatea lor. Un studiu realizat de Universitatea din Londra scoate la iveală o realitate șocantă: 81% dintre videoclipurile pe această platformă promovează vindecări miraculoase ale diferitelor tipuri de cancer, prin lansarea pe bandă rulantă a informațiilor false. Platforma alimentează și diferite teorii ale conspirației care venind din partea unor așa numiți experți conving aproape instantaneu utilizatorii.

tiktok

TikTok, o poartă către dezinformare în online. Arhivă

Studiul experților britanici subliniază pericolul uriaș pe care această platformă îl reprezintă, mai ales pentru tineri, deoarece aceștia folosesc TikTok inclusiv ca sursă de informații. Iar informațiile despre sănătate au o pondere foarte mare în căutările lor. „Cantitatea uriașă de dezinformare despre cancer de pe TikTok este alarmantă. Faptul că 81% dintre videoclipuri conțin informații false ar trebui să tragă un semnal de alarmă pentru autorități. Algoritmul platformei încurajează creatorii de conținut să profite de oameni vulnerabili, ceea ce nu este corect”, a declarat Dr. Stephanie Alice Baker, lector în sociologie la City St George’s, Universitatea din Londra.

Cum funcționează algoritmii TikTok

Algoritmii TikTok, recunosc autorii lucrării, favorizează răspândirea dezinformării, iar pe de altă parte încurajează utilizatorii să accepte idei conspiraționiste sau să achiziționeze produse potențial periculoase. Care este metoda care nu dă niciodată greș? Creatorii de conținut promovează obsesiv anumite persoane care se recomandă drept medici, farmaciști, specialiști, oameni din industria farma, profesori universitari. Aceștia se bazează pe viziuni conspirationiste și prezintă anumite remedii ca fiind intenționat ascunse de către „sistem”. Această încadrare conferă credibilitate afirmațiilor creatorilor, dar și leacurilor promovate. Este un mesaj de genul: remediul acesta există, dar ei l-au ascuns de tine, nu l-au făcut cunoscut, nu vor ca tu să beneficiezi de el etc. De asemenea, creatorii de conținut prezintă TikTok drept o platformă de pe care se pot accesa informații despre sănătate cenzurate de presa mainstream. Mai mult, platforma permite creatorilor să adauge linkuri către magazine de comerț electronic și site-uri web de unde utilizatorii pot achiziționa produsele promovate și care sunt ori periculoase, ori ineficiente.

Un farmacist atenționează: „Nimeni nu știe dacă acel produs este original”

Printre lucrurile promovate în videoclipurile analizate s-au numărat uleiul de oregano, sâmburii de caise și produsele folosite în deparazitarea câinilor, toate fiind prezentate drept remedii pentru cancer. Însă, acestea nu doar că nu sunt eficiente, dar pot afecta semnificativ starea de sănătate. Cercetarea vine în contextul în care în România, pentru că multe medicamente oncologice nu se găsesc în farmacii, ele sunt cumpărate online, în necunoștință de cauză. Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, a declarat că pacienții nu ar trebui să cadă în această capcană și ar trebui să evite astfel de resurse necunoscute. „Nimeni nu poate să dovedească faptul că acel medicament este cel original sau, dacă este original, dacă a fost ţinut în condiţii corespunzătoare şi nu pune viaţa în pericol”.

Fenomenul comercializării de medicamente oncologice pe internet a luat amploare în România ultimilor ani. Motivul? Pacienții spun că au acces dificil la tratamente din cauza lipsei finanţării din sistem și, astfel, ajung să și le procure de pe internet, uneori chiar la prețuri mai mici. „De exemplu, în farmacie, medicamentul numit Bosulif costă în jur de 13.000 de lei, Iclusig costă în jur de 24.000 de lei, iar Jakavi este în jur de 14.000 de lei. Sunt însă medicamente care se găsesc foarte greu în farmacii, ele fiind atractive pentru piaţa de export”, a mai declarat Beatrice Speteanu. Alături de aceste anunţuri din sfera oncologiei, pe internet se mai vând şi pen-uri de insulină, dar şi Ozempic, un medicament care a fost retras din România în acest an și care tratează cu succes diabetul de tip 2.

Reprezentantul pacienților cu boli cronice: „Lipsa medicamentelor e generalizată”

Criza medicamentelor este generalizată. Problema este veche și ține de sistem, de modul în care a fost concepută legislația mai ales din punct de vedere al politicii medicamentului”, a precizat pentru „Adevărul” Radu Gănescu, președintele Asociației pacienților cu afecțiuni cronice. „Și nu numai pacienții cu cancer duc lipsă. Însă, spre deosebire de alții, care mai pot întrerupe sau mai pot face pauze, bolnavii de cancer nu prea au alternativă. Ei chiar se află într-o situație foarte gravă, căci lipsa tratamentelor le pune viața în pericol”, a mai explicat radu Gănescu. „Tratamentul se face pe o schemă fixă, într-o perioadă fixă pe care nu o poți amâna. Iar fenomenul lipsei de medicamente este de așa natură încât uneori ți-e și greu să-ți dai seama de ce se întâmplă asta. Însă, la modul general vorbind, există trei factori importanți care influențează existența sau inexistența medicamentelor pe piață”, continuă pacientul.

TikTok, o poartă de radicalizare a utilizatorilor

Specialiștii britanici au mai punctat un aspect periculos: posibilitățile tehnologice ale TikTok fac aplicația susceptibilă de a radicaliza utilizatorii. Radicalizarea se realizează prin derularea la nesfârșit a aceluiași tip de conținut conspirativ recomandat algoritmic utilizatorilor care caută remedii pentru cancer. În al doilea rând, videoclipurile scurte pot deveni o poartă de acces către opinii radicale, deoarece aceste videoclipuri direcționează în mod obișnuit utilizatorii către biografii personale, site-uri web și magazine de comerț electronic. În al treilea rând, radicalizarea și prejudiciile online pot fi facilitate de TikTok, deoarece aplicația oferă căi accesibile de monetizare care îi stimulează pe creatorii de conținut să profite de vindecările false de cancer.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Anca Alexandrescu / „Lasconi, a cărei fată stă în patru labe și latră, ne explică că este bisexuală”

2 VIDEO Cristela, soția lui Călin Georgescu, în costum de baie, în timp ce se tăvălește prin zăpadă. Imagini virale

3 VIDEO „Era Hugh Hefner de România!” / Orgiile pe care le organiza Irinel Columbeanu la vila de la Izvorani, povestite de o vedetă TV

4 Voi ați auzit de „Sfinxul ceh”? / În comparație cu el, țiriacii și dedemanii noștri par niște muște sleite...

5 VIDEO Imagine care dă fiori la metrou, pe magistrala 1