Traseul legislativ al proiectului privind alegerea primarilor în două tururi, reluat la Senat (sinteză)

Traseul legislativ al proiectului privind alegerea primarilor în două tururi, reluat la Senat (sinteză)

Senatul a respins în această săptămână propunerea liberalilor de a introduce pe ordinea de zi a plenului proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iar Biroul permanent a retrimis proiectul la comisiile de specialitate, anulând rapoartele întocmite anterior de aceleași comisii. Nemulțumiți de decizia adoptată și pentru că nu li s-a acordat cuvântul în plen pentru justificarea votului, senatorii PNL au părăsit ședința de luni a plenului.

Anularea rapoartelor anterioare și retrimiterea la comisiile sesizate pentru raport — juridică și de administrație și pentru aviz — cea de constituționalitate a primit 8 voturi pentru și 4 împotrivă. Cei care au votat pentru retrimiterea proiectului au susținut că nu ar fi fost normal ca cele două comisii din Senat să dea raport atât timp cât era funcțională Comisia de Cod electoral, care și-a încheiat activitatea la sfârșitul lunii decembrie.

***

De asemenea, Senatul a aprobat, în această săptămână, propunerea legislativă a senatorului UNPR Marian Vasiliev care modifică OUG 82/2006 în sensul atribuirii calității de 'veteran' și celor care au participat la misiuni militare desfășurate în afara României înainte de anul 1990.

Propunerea de lege, aprobată cu 92 de voturi 'pentru' și o abținere, modifică articolul 10, alin. 1 al textului ordonanței astfel: "calitatea de 'veteran' se atribuie personalului armatei care a participat la acțiuni militare și îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta OUG".

Printr-un amendament al comisiei de specialitate, însușit de plen, s-a introdus o excepție de la prevederea amintită prin care calitatea de 'veteran' se poate atribui, prin ordin al ministrului Apărării Naționale, și "personalului armatei care a participat, anterior anului 1990, la misiuni și operații în afara teritoriului statului român".

***

Senatul a mai aprobat o altă propunere legislativă care modifică aceeași OUG 82/2006 în sensul extinderii drepturilor acordate, inițiativa aparținând PSD.

Astfel, propunerea de lege vizează completarea cadrului legal prin crearea permisivă a posibilității de menținere, încadrare ori reîncadrare în structurile MApN a personalului armatei rănit, invalid sau care a dobândit afecțiuni fizice.

De asemenea, este realizat cadrul legal privind implementarea și desfășurarea activităților cuprinse în programele de recuperare a personalului armatei încadrat în gradul I de invaliditate ca urmare a participării la acțiuni militare, în vederea reintegrării sociale și intervenției psihologice adecvate nevoilor specifice fiecărui caz în parte.

***

Alte două proiecte de lege, inițiate de Guvern, adoptate de Senat în această săptămână și care transpun Directive ale PE, vizează achizițiile publice și achizițiile sectoriale, raportul calitate-preț fiind criteriul după care se vor atribui contractele.

Potrivit președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș, elementele de noutate incluse în proiectul de lege privind achizițiile publice sunt: praguri valorice noi pentru diverse tipuri de contracte, reducerea termenelor limită între depunerea candidaturilor și deschiderea ofertelor, care poate ajunge și până la 15 zile, introducerea obligativității realizării online a procedurii de achiziție și doar excepțiile extrem de bine întemeiate vor fi făcute prin altă procedură, existența unui singur criteriu de atribuire — cea mai bună ofertă tehnico-economică.

Un amendament adoptat de Senat prevede că neîndeplinirea deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, nepunerea la dispoziția ANAP în termenul solicitat a informațiilor pe care acesta le solicită și orice încălcare a prevederilor prezentei legi constituie contravenții și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 și 30.000 de lei, dacă faptele nu au fost săvârșite în condiții care să fie considerate infracțiuni, potrivit legii penale.

Proiectul de lege privind achizițiile sectoriale reglementează, în acord cu Directiva 25, activitatea din sectorul macroenergetic, transport și servicii poștale.

"Am definit foarte clar care sunt entitățile contractante, pentru că aici discutăm și de întreprinderi publice și de companii private, care funcționează pe baza unor drepturi exclusive și am extins și am statuat durata maximă a acordului cadru la 8 ani", a spus Pușcaș.

Pentru ambele proiecte adoptate de plenul Senatului (87 de voturi pentru și o abținere în cazul proiectului de lege privind achizițiile publice și 88 de voturi pentru și o abținere pentru proiectul de lege privind achizițiile sectoriale), Camera Deputaților va fi for decizional.

***

Senatorul PNL Ionuț Elie Zisu a demisionat luni din Senat, iar plenul a adoptat o hotărâre de vacantare a mandatului deținut până luni de acesta.

"Subsemnantul Ionuț Elie Zisu, parlamentar ales în Colegiul uninominal 4, Circumscripția electorală nr. 3 Argeș, vă prezint demisia din funcția de senator începând cu data de 8 februarie", a anunțat, în plen, Zisu.

Ulterior anunțului, plenul a vacantat locul de senator al acestuia.Hotărârea de vacantare a fost adoptată de plen cu 98 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" și o abținere.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”