Transporturile sesizează DIICOT după ce Raiffeisen a refuzat executarea garanţiei GFR

Transporturile sesizează DIICOT după ce Raiffeisen a refuzat executarea garanţiei GFR

Ministerul Transporturilor a vrut să execute scrisoarea de garanţie de 10 milioane euro emisă către GFR de Raiffeisen pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar ulterior refuzului băncii a decis să sesize DIICOT pentru a stabili dacă instituţia este în culpă sau decizia băncii este nelegală.

Precizările Ministerului Transporturilor vin în urma unor materiale apărute în presă privind restituirea garanţiei, de 10 milioane de euro, către Gruia Stoica, operaţiune pe care instituţia o neagă.

Ministerul informează, într-un comunicat, că la 28 ianuarie DIICOT a cerut instituţiei, conduse la vremea respectivă de Ramona Mănescu , să comunice dacă sumele de bani reprezentând garanţia participării la licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă au fost restituite proprietarului GFR, Gruia Stoica, în ce cont şi la ce dată, solicitând totodată depunerea garanţiei într-un cont al Trezoreriei la dispoziţia DIICOT, în cazul în care suma reprezentând garanţia exista încă în conturile Ministerului Transporturilor.

"Din motive care ne sunt străine, în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu nu s-au întreprins măsuri concrete de soluţionare a cererii DIICOT. În momentul preluării mandatului de ministru al Transporturilor de catre Dan Şova, la data de 5 martie 2014, una din primele acţiuni întreprinse a fost aceea de a se răspunde cererii DIICOT. În acest sens, a fost împuternicit secretarul de stat Buică Nicuşor Marian pentru a lua toate măsurile necesare în ceea ce priveşte solicitarea DIICOT, fiind mandatat să analizeze şi să soluţioneze cererea DIICOT", potrivit sursei citate.

În condiţiile în care până la data de 5 martie demersurile Ministerului Transporturilor nu s-au concretizat, Şova a convocat la 12 martie o întâlnire cu reprezentanţii direcţiilor de specialitate din minister, precum şi cu membrii comisiei de privatizare, şedinţă în cadrul căreia direcţiile şi-au prezentat punctele de vedere referitoare la scrisoarea de garanţie, "trasându-se sarcini concrete".

Buică a demisionat la 19 martie "fără a da vreo explicaţie", se spune în comunicat.

Între 19 şi 20 martie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au avut o corespondenţă cu DIICOT Iaşi pe tema scrisorii de garanţie, iar la 20 martie ministerul a transmis prin EximBank solicitarea de executare a documentului, însoţită de adresa oficială către Raiffeisen Austria în ceea ce priveşte executarea garanţiei.

"Executarea scrisorii nu se putea realiza decât prin EximBank, banca la care a fost depusă scrisoarea de garanţie de către GFR. Deşi EximBank a întreprins toate demersurile legale, cu respectarea integrală a tuturor condiţiilor impuse, Raiffeisen Bank a refuzat executarea scrisorii de garanţie. Ulterior acestui refuz, ca urmare a primirii infirmării de la Eximbank, ministrul Dan Şova a dispus Corpului de Control al ministrului transporturilor efectuarea cercetărilor în cadrul direcţiilor implicate. Controlul este în desfăşurare, iar în acest moment ne aflăm în curs de strangere a documentelor şi de formulare a unei plângeri penale in rem către Parchetul General - DIICOT pentru a se cerceta dacă există culpa din partea Ministerului Transporturilor sau dacă refuzul Raiffeisen Bank este nelegal, şi pentru a se proceda la eventuala tragere la răspundere a celor vinovaţi", se mai arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

La rândul lor, reprezentanţii Grup Feroviar Român (GFR) au comunicat marţi că firma nu este urmărită în nicio cauză penală şi nu a fost instituit niciun sechestru pe conturile sau bunurile societăţii.

"Procedura de privatizare a obligat participanţii, inclusiv GFR, ca, în cadrul procesului de privatizare să depună, împreună cu oferta de preţ, şi o Scrisoare de garanţie bancară în scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor ulterioare, cea mai importantă fiind semnarea contractului de vânzare‐cumpărare de acţiuni de către ofertantul declarat câştigător, şi depunerea într‐un cont escrow a sumei de 20,2 milioane euro. GFR s‐a conformat acestei obligaţii şi împreună cu oferta de preţ a constituit şi Scrisoarea de garanţie bancară emisă de o bancă străină. Această Scrisoare de garanţie bancară a fost emisă în temeiul prevederilor Codului Civil Român şi a reglementărilor bancare care prevăd în mod strict termenul de valabilitate, scopul pentru care se constituie garanţia, cât şi condiţiile pentru care poate fi executată o astfel de garanţie. În consecinţă, Scrisoarea de garanţie bancară depusă de GFR în procedura de privatizare a CFR Marfă nu putea fi executată într‐o altă cauză, alta decât privatizarea CFR Marfă", se arată în comunicatul companiei deţinute de Gruia Stoica.

GFR aminteşte că finalizarea tranzacţiei nu a fost posibilă din cauza neîndeplinirii condiţiilor suspensive, din motive care nu au ţinut de culpa cumpărătorului GFR, situaţie în care contractul de privatizare a încetat de drept, potrivit clauzelor din cuprinsul acestuia.

Ca urmare, potrivit contractului de privatizare, contul escrow în valoare de 20,2 milioane euro, a fost desfiinţat şi scrisoarea de garanţie urma să fie restituită, iar părţile urmau să fie repuse în situaţia iniţială, de dinaintea privatizării.

Restituirea scrisorii de garanţie este consecinţa firească a nefinalizării procedurii de privatiare a CFR Marfă şi nu poate fi pusă în legătură cu niciun alt subiect, potrivit GFR.

"Cu toate că procedura de privatizare a CFR Marfă nu a putut fi încheiată încă de la mijlocul lunii octombrie 2013, scrisoarea de garanţie bancară nu a fost restituită Grup Feroviar Român de către Ministerul Transporturilor vreme de 6 luni, în ciuda demersurilor pe care reprezentanţii societăţii le‐au făcut la Comisia de Privatizare a CFR Marfă", se mai arată în comunicatul GFR.

Procurorii DIICOT Iaşi au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri mobile, imobile şi pe conturi ale lui Gruia Stoica, pentru a recupera prejudiciul suferit de stat în urma încercării de privatizare a CFR Marfă, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse din DIICOT.

În a doua parte a lunii iunie, Grupul Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la compania de stat nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

GFR a depus o garanţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro.

Gruia Stoica, proprietarul GFR, declara la 15 octombrie 2013, că a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfă restituirea de urgenţă a garanţiei de 10 milioane de euro, precum şi a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a îndeplini condiţiile de preluare a companiei.

Ministrul Transporturilor arăta, la 22 octombrie 2013, că a fost deblocat contul escrow de 20 de milioane de euro al GFR, companiei urmând să-i fie returnată şi garanţia de 10 milioane de euro aferentă licitaţiei pentru CFR Marfă.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în 30 ianuarie, fiind acuzat de procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

La jumătatea lunii februarie, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Săptămâna trecută, instanţa supremă a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...