Transportul monumentului "Aripi", amânat din motive tehnice; prima piesă ajunge în Capitală marți dimineață

Transportul monumentului "Aripi", amânat din motive tehnice; prima piesă ajunge în Capitală marți dimineață

Transportul monumentului "Aripi", dedicat Luptei Anticomuniste, pentru a fi instalat în Piața Presei Libere a fost amânat pentru noaptea de luni spre marți, când va fi adusă de la Ploiești prima dintre cele trei piese cu un transport agabaritic. Monumentul trebuia să fie adus în Capitală weekendul trecut, dar nu a fost posibil din motive tehnice, precizează reprezentanții Primăriei Capitalei într-un comunicat transmis AGERPRES.

Lucrarea va fi amplasată până la sfârșitul anului în Piața Presei Libere, pe locul fostei statui a lui Lenin, urmând să fie inaugurată în primăvara anului viitor. Are o greutate de 102 tone și o înălțime de aproximativ 24 de metri, iar soclul acoperit de granit pe care va fi amplasată are o înălțime de 6 metri.

Operațiunile de transport se vor face în trei etape, începând de luni, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere, cu trei transporturi agabaritice pentru care au fost eliberate autorizații speciale. Ultima piesă ar urma să ajungă la București pe 29 decembrie.

Astfel, transportul se va face pe DN72 — centura Ploiești Vest, DN 1 — Bărcănești, Potigrafu, Otopeni, București — Piața Presei Libere — în noaptea de luni spre marți, între orele 20,00 — 6,00, pe DN72 — centura Ploiești Vest, Autostrada A3, Centura București — Otopeni — DN 1 — București Piața Presei Libere — în noaptea de marți spre miercuri, în intervalul orar 20,00 — 6,00, și pe DN72 — centura Ploiești Vest, Autostrada A3, Centura București — Otopeni — DN 1 — București Piața Presei Libere — în noaptea de 28 spre 29 decembrie, între orele 19,00 și 6,00.

Municipalitatea atrage atenția că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă și cere participanților la trafic să respecte indicațiile reprezentanților Poliției Rutiere, astfel încât să nu se producă blocaje în trafic și, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul.

Detalii privind desfășurarea transporturilor (perioade și sectoare restricționate) se pot obține de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, la numerele de telefon: 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34.

Monumentul "Aripi" este o compoziție reprezentând trei aripi stilizate cu o structură din oțel inoxidabil. Conceptul artistic a fost realizat de sculptorul Mihai Buculei în urma unui concurs de soluții organizat în anul 2004.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…