Transportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară

Transportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară

CFR Călători informează că, de duminică, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00, se arată într-un comunicat de presă al companiei remis, joi, AGERPRES.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

'Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 — 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului', se arată în document.

Având în vedere că și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi de duminică, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Înainte de călătorie, CFR recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”