Transportatorii rutieri: Noua Lege RCA nu conține tariful de referință negociat săptămâna trecută cu ASF
Textul care prevedea introducerea tarifului de referință ca principiu de bază în construcția tarifului de primă RCA a dispărut din proiectul de Lege pentru RCA față de forma inițială negociată cu transportatorii, atenționează patronatele din transporturi, într-un comunicat de presă transmis marți AGERPRES.
"Textul care prevedea introducerea tarifului de referință ca principiu de bază în construcția tarifului de primă RCA a dispărut față de forma inițială negociată cu transportatorii, fiind de fapt un 'copy-paste' din Ordonanța de Urgență a Guvernului care prevede ca tariful de referință să funcționeze doar pentru o perioadă de 6 luni, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere al transportatorilor. O altă modificare este legată de dispariția plafonului de 25% raportat cheltuielilor administrative și de vânzare a polițelor, ce fusese acceptat inițial în forma negociată cu Comisia de buget-finanțe a Senatului. În numai două săptămâni, după proteste și audieri, o parte dintre senatori își bat joc de piața de transport, modificând total netransparent ceea ce, anterior, fusese agreat și asumat", se menționează în comunicatul citat.
Patronatele din transporturi — FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM — prezente marți, prin reprezentant, la lucrările Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaților pe proiectul de Lege RCA, susțin faptul că 'materialul transmis de Senat către această comisie a fost modificat brutal în ultimele 24 de ore'.
"Totodată, nici ordonanța de urgență publicată ieri (luni, 19 septembrie 2016 — n. r.) în Monitorul Oficial, nu corespunde proiectului inițial de OUG publicat de Ministerul de Finanțe, varianta publicată în Monitorul Oficial nefiind funcțională, întrucât exact la articolul care menționa termenul de 6 luni în care ar funcționa tariful de referință stabilește că acesta să fie cu caracter orientativ și nicidecum obligatoriu a fi alocat ca plafon maximal. La aliniatul 2 al aceluiași articol 18 este în mod eronat menționat art. 34, alin. 3, în loc de art. 36 alin. 3", subliniază transportatorii.
În acest context, cele patru organizații patronale au solicitat membrilor Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaților amânarea votului și întocmirii raportului pe varianta transmisă de Senat, 'tocmai pentru faptul că a fost modificată brutal și netransparent, lucru pe care cu majoritatea celor prezenți Comisia de Transporturi l-a agreat'.
"Există însă riscul ca aceste amânări să conducă la o perioadă de peste 6 luni de zile până la care acest act normativ extrem de important să fie aprobat și publicat, motiv pentru care FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM fac un apel către toți parlamentarii din Senat și Camera Deputaților, indiferent de culoarea politică, să își asume principiile stabilite inițial, astfel încât acest act normativ să îmbunătățească cu adevărat pe termen lung piața asigurărilor RCA, înlocuind abuzurile cu normalitatea. Totodată, privitor la Ordonanța de Urgență, FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM consideră că publicarea acesteia a fost amânată special pentru a depăși momentul protestelor transportatorilor și solicită public explicații Guvernului legate atât de eroarea din actul normativ publicat, cât și de modul în care va fi aplicată plafonarea tarifelor și nivelul acestora", atrag atenția patronatele din transporturi.
FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM au protestat, săptămâna trecută, în întreaga țară, inclusiv în Piața Victoriei din Capitală, nemulțumite de creșterea tarifelor RCA.
După mai bine de șapte ore de proteste, transportatorii au negociat cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) ca tariful țintă pentru polițele RCA să fie de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0.
Guvernul a adoptat, în data de 14 septembrie, o Ordonanță de Urgență în problema RCA care prevede, printre altele, înghețarea prețurilor la primele de asigurare pe o perioadă de șase luni. Actul normativ a fost publicat, luni seară, în Monitorul Oficial.
AGERPRES