Transportatorii rutieri au intrat la discuții cu reprezentanții Guvernului pe legea RCA

Transportatorii rutieri au intrat la discuții cu reprezentanții Guvernului pe legea RCA

UPDATE ORA 09.29 Transportatorii condiționează amânarea protestului din 15 septembrie de apariția în Ordonanța de Urgență a Guvernului a prețului de referință pentru polițele RCA.

O decizie a patronatelor din sector referitoare la amânarea sau nu a protestului urmează să fie anunțată miercuri după-amiază.

"Am convenit la discuțiile de la Guvern că în Ordonanța de Urgență va apărea precizarea referitoare la înghețarea tarifului de referință a polițelor RCA pe o durată de șase luni cu posibilitate de prelungire pe încă trei luni. Dacă va apărea acest segment în Ordonanță, vom discuta și vom da un comunicat despre ceea ce vom face în continuare. Vorbim despre înghețarea valorii de daunalitate a RCA. Nu putem da un răspuns referitor la protest, dar, în principiu, putem amâna protestul de mâine (joi — n.r.). Per total, am câștigat un lucru bun atât pentru cetățeni cât și pentru transportatori. Repet, vom lua o decizie finală după ora 10:00, să vedem modificările din Ordonanța de Urgență", a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Pe de altă parte, acesta solicită demisia conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) afirmând că din cauza acesteia s-a ajuns la situația actuală.

La rândul său, Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), a menționat că după o discuție cu membrii din teritoriu se va lua o decizie cu privire la amânarea sau nu a protestului din 15 septembrie.

"Trebuie să vedem tariful de referință de principiu după care vom face o comunicare în acest sens. Vă cerem răgaz ca, după ora 17:00, să comunicăm decizia finală. Acum nu anunțăm că oprim protestele. Nu este normal să ieșim de la Guvern cu acest mesaj, pentru că sunt colegi în teritoriu pe care trebuie să îi respectăm. Respectăm dialogul dar trebuie să facem o analiză internă cu membrii noștri și abia după aceea vom lua o decizie. Trebuie să convingem Parlamentul ca tariful de referință să nu rămână tarif de referință doar pe șase luni. Voi cere personal demisia președintelui ASF, Mișu Negrițoiu. Este cazul că zboare din acel scaun și să vină un om cu decență care să aplice lege", a subliniat Hagiu.

Transportatorii rutieri au discutat miercuri dimineață cu reprezentanții Guvernului și cu cei ai Concurenței Concurenței pe legea RCA, cea mai importantă solicitare a acestora fiind legată de prețul de referință la asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Asigurarea RCA ar putea avea o limită minimă de despăgubire de 5 milioane euro pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, conform unui proiect de Ordonanță de urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) la sfârșitul săptămânii trecute.

"În prezentul proiect de act normativ sunt reglementate limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene. Pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro. Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro", se arată în document.

Limitele de răspundere sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și sunt prevăzute în reglementările Autorității de Supraveghere Financiară.
Potrivit documentului, transpunerea prevederilor europene în legislația națională lărgește posibilitatea de acțiune și intervenție cu privire la stabilirea nivelului primelor de către asigurători în condițiile introducerii unui sistem național general de control al prețurilor. În absența acestei prevederi nu există vreo situație în care să se poată interveni asupra primelor.

ORA 08.34 Transportatorii rutieri au intrat la discuții cu reprezentanții Guvernului pe legea RCA

Transportatorii rutieri au intrat miercuri dimineața la discuții cu reprezentanții Guvernului și cu cei ai Consiliului Concurenței pe legea RCA, cea mai importantă solicitare a acestora fiind legată de prețul de referință la asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Dacă solicitările lor nu vor fi aprobate, transportatorii au amenințat că vor protesta joi cu 5.000 de autovehicule în fața Guvernului României în urma creșterii tarifelor RCA, dar și în alte 20 de orașe din țară. Protestul ar putea fi însă amânat dacă în proiectul de Ordonanță referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă se va regăsi un tarif de referință, au anunțat marți, reprezentanții transportatorilor.

Președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, a precizat că transportatorii așteaptă să vadă miercuri Ordonanța de Guvern modificată.

Senatul a adoptat, marți, propunerea de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule.

Președintele Comisiei pentru buget, Viorel Arcaș, a declarat că nu exista până acum un cadru legislativ care să reglementeze contractul RCA iar principalele modificări vizează introducerea tarifului de referință și înființarea unei societăți cu capital de stat care să asigure piața concurențială. Sarcina stabilirii tarifului de referință pentru RCA revine ASF, iar toate firmele asigurătoare sunt nevoite să îl respecte.

"Principala modificare este acel tarif de referință, de acolo urmează mai multe modificări, modul cum se stabilește tariful, sarcina dată ASF de a stabili un tarif de referință care duce la limitarea creșterilor la tariful RCA. A doua (modificare — n.r.) este o sarcină dată Guvernului de a se ocupa într-un anumit termen de înființarea unei societăți sau crearea unei activități în cadrul societăților de stat — cum este Eximbank — ca să încheie asemenea asigurări. Intrând pe piață, concurența va fi alta. Bineînțeles cu asigurarea unui profit sau chiar fără profit, dar acoperirea costurilor, pentru că nu trebuie să facă societățile de stat profit, trebuie să asigure bunăstarea populației. Oricum, se ajunge la un mediu concurențial mult mai sănătos. La ora actuală nu avem decât niște operatori privați care sunt cam toți străini, statul nu are", a afirmat Arcaș.

Potrivit raportului comisiei, tariful de referință se calculează pe baza daunei medii determinate trimestrial și comunicate public de către ASF, statistic, pentru fiecare categorie de vehicul în parte, pe baza plăților efective de daune achitate de către companiile de asigurări RCA din piață și raportate la frecvența statistică a producerii evenimentelor pe categoria segmentelor de vehicule.

De asemenea, pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asiguratorul RCA poate lua în calcul istoricul daunelor plătite în ultimii cinci ani pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat.

Potrivit proiectului de Ordonanță de urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) la sfârșitul săptămânii trecute, asigurarea RCA ar putea avea o limită minimă de despăgubire de 5 milioane euro pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite.

"În prezentul proiect de act normativ sunt reglementate limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene. Pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro. Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro", se arată în document.

Limitele de răspundere sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și sunt prevăzute în reglementările Autorității de Supraveghere Financiară.

Potrivit documentului, transpunerea prevederilor europene în legislația națională lărgește posibilitatea de acțiune și intervenție cu privire la stabilirea nivelului primelor de către asigurători în condițiile introducerii unui sistem național general de control al prețurilor. În absența acestei prevederi nu există vreo situație în care să se poată interveni asupra primelor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet