Transportatorii cer returnarea unui coeficient din supraaciză; întâlnire cu reprezentanții Guvernului pe această temă după 1 octombrie

Transportatorii cer returnarea unui coeficient din supraaciză; întâlnire cu reprezentanții Guvernului pe această temă după 1 octombrie

Patronatele din transporturi solicită Guvernului să găsească o soluție pentru transportul comercial, respectiv returnarea unui coeficient din supraacciză, la începutul lunii octombrie urmând să aibă o nouă întâlnire cu reprezentanții Executivului pe acest subiect, potrivit unui comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) remis, marți, AGERPRES.

"Pornim de la declarația prim ministrului, Mihai Tudose, care a spus că, în cazul în care prețul carburantului va crește la pompă după intrarea în vigoare a
Ordonanței, domnia sa se va gândi dacă ne va returna o parte din acciză. Întrucât, până la data de 15 septembrie, la prețul carburantului s-au adăugat câțiva bani, iar după 15 septembrie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței, prețul carburantului s-a mai mărit cu încă 10-12 bani, COTAR și celelalte patronate din Transporturi cer Guvernului României să găsească o soluție pentru transportul comercial, de returnare a unui coeficient din supraaciză", se arată în document.

Potrivit acestuia, cei care au lucrat la promovarea acestei ordonanțe nu au luat în calcul oscilațiile prețului de carburant, la achiziție.

"Nu s-a luat în calcul nici faptul că promisiunile făcute de benzinari Guvernului nu vor fi respectate. Așa cum era previzibil, benzinarii au mărit prețul la pompă. COTAR a participat pe 16 septembrie la o întâlnire cu secretarul general al Guvernului, pentru a discuta problema supraaccizei la motorină. Au mai luat parte și alte patronate din transport, precum și reprezentanți ai ANAF și ai Guvernului. După a doua treaptă de mărire, respectiv 1 octombrie, vom avea o nouă întâlnire cu reprezentanții Guvernului, pe acest subiect. Sperăm într-o rezolvare corectă și firească pentru transportul comercial, astfel încât acest sector să nu fie afectat și, pe cale de consecință, să nu scadă procentul de 5% din PIB pe care îl asigură, în prezent, transportatorii", menționează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...