Transporatorii vor primi înapoi o parte din acciză doar timp de cinci ani. Poşta Română nu mai beneficiază de restituirea accizei suplimentare
În forma prezentată public, ordonanţa prevedea că măsura de restituire a accizei se acordă pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a actului normative fără a preciza un termen până la care măsura ar urma să se aplice.
În şedinţa de miercuri, Guvernul a decis, însă, să completeze acest paragraf în sensul de a stabili că facilitatea va fi menţinută cinci ani.
„Măsurile instituite se aplică cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat, pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 martie 2019, cu încadrarea în creditele de angajament şi bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul «Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice»“, este decizia Guvernului.
„Încadrarea în creditele de angajament şi bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul «Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii din cadrul bugetului Ministerul Finanţelor Publice »“ înseamnă că, în fiecare an, în bugetul de stat se vor aloca anumite plafoane pentru restituirea către transportatori a 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi. Depăşirea acestor plafoane ar presupune, pentru respectivul an, sistarea rambursării de acciză.
Restituirea către transporatori a unei sume din acciza suplimentară introdusă la carburant începând 1 aprilie va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an, conform estimărilor guvernamentale.
Prin ordonanţă este acordată o reducere de accize de 40 euro/1.000 litri, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone, precum şi pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu cel puţin 9 locuri.
Reducerea de accize se realizează prin restituirea diferenţei de 40 euro/1000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană.
De asemenea, Guvernul anunţa miercuri, după şedinţa în care a fost aprobat actul normative, că restiturea de acciză se aplică şi pentru transporturi poştale efectuate în cadrul unui serviciu universal cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului poştal şi cu o greutate brută autorizată de cel puţin 3,5 tone.
Această prevedere nu mai apare însă în forma finală a ordonanţei publicate vineri în Monitorul Oficial.
Această măsură a generat controverse aprinse între premier şi preşedintele Traian Băsescu, acesta din urmă refuzând să promulge bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi să semneze memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de finanţatorul extern.
Ulterior, după diverse variante discutate şi negociate, prim-ministrul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei la benzină şi motorină, iar şeful statului a acceptat să promulge bugetul în aceste condiţii.
Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de pe un site de socializare un grafic care ilustrează evoluţia preţului la carburanţi în perioada ianuarie 2009-mai 2012, în guvernarea PDL, şi în perioada mai 2012-martie 2014, în guvernarea PSD, arătând că „preţul benzinei, sub guvernele domnului Băsescu, a crescut cu 70%, iar cel al motorinei cu 90%“.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburant, despre relaţiile României cu Rusia şi China şi despre aniversarea a zece ani de la intrarea României în NATO.
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o nouă scrisoare premierului Victor Ponta, în care îi cere să renunţe la introducerea accizei la carburant de la 1 aprilie, precizând că povara va fi suportată de cetăţean.
Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, de la 1 aprilie, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru VeziCatFace.ro.
Executivul pregăteşte un act normativ prin care transportatorii vor primi înapoi, trimestrial, câte 4 eurocenţi din cei 7 eurocenţi, cât va reprezenta de la 1 aprilie acciza suplimentară, a declarat premierul Victor Ponta.
Guvernul a decis să introducă o acciză suplimentară la carburanţi „fără o analiză de impact, pentru a putea face cheltuieli mai mari în 2014, an electoral“, iar decizia va avea un „efect de bumerang“ asupra bugetului de stat, consideră liderii marilor asociaţii de transportatorii.
Executivul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
România se află acum pe ultimul loc în clasamentul european al preţurilor la benzină şi pe 23 din 28 la motorină. De la 1 aprilie, preţul motorinei ne va plasa în top 10.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină, arătând că, în caz contrar, şoferii vor cumpăra carburanţi dinafara ţării, fapt care ar duce la scăderea încasărilor bugetare din această taxă.
Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.
Sursa: adevarul.ro