Statele europene, inclusiv România, se confruntă cu probleme economice din cauza îmbătrânirii populației. Profesor universitar și cercetător la Amherst College și la Universitatea Harvard, Ruxandra Paul vorbește, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre posibilele soluții.

Trăim mai mult decât bunicii și străbunicii noștri, dar în același timp riscăm ca atunci când vom ieși la pensie să nu mai aibă cine să susțină sistemul. De exemplu, în România, începând chiar cu 2026, tot mai mulți „decreței”, oameni născuți în Epoca Ceaușescu, vor ieși la pensie. Din cauza problemelor demografice (îmbătrânirea populației, scăderea natalității, exodul românilor spre Occident) nu este foarte clar cine va munci mâine. Un mâine nu atât de îndepărtat precum poate să pară.

De altfel, nu numai România se află în această situație. Statisticile arată negru pe alb că țările membre UE, precum și Japonia, Statele Unite, Canada și Coreea de Sud, se confruntă tot mai mult cu problema demografică serioasă a îmbătrânirii populației, ceea ce pune sub presiune sistemele naționale de pensii și sustenabilitatea lor economică.

Paradoxal, fenomenul rezultă dintr-un mare succes al omenirii. În ultimele decenii, în paralel cu creșterea nivelului de trai, s-a ajuns și la o creștere a speranței de viață. Însă, tot de aici rezultă ca un efect secundar, dar deloc neglijabil, îmbătrânirea populației , amintită anterior.

Profesor universitar și cercetător la Amherst College și cercetător la Universitatea Harvard, Ruxandra Paul vede jumătatea plină a paharului. Creșterea speranței de viață este aspectul pozitiv. În schimb, problemele economice care derivă din faptul că piața muncii are o bază de selecție din ce în ce mai îngustă, iar forța calificată de muncă e tot mai greu de găsit, reprezintă un neajuns la care nu s-au găsit decât parțial soluții.

Revoluția logetivității, o realitate

„Predau în prezent un curs despre ageism - prejudecata și discriminarea bazate pe vârstă, care îi vizează și pe cei mai batrâni, dar și pe cei mai tineri decât noi. În acest curs vorbim deseori despre faptul că trăim revoluția longevității. O excepțională realizare, de fapt, cu toate că e prezentată în termeni sumbri. Umanitatea a muncit mult, a progresat enorm pentru a realiza această creștere a speranței de viață (de la 45-50 de ani la nivel global în anii 1950 până la peste 84 de ani în Japonia, peste 83 de ani în Franța, peste 81 de ani în Germania, peste 79 in SUA, aproape 76 în România, în prezent). S-a investit enorm în reducerea sărăciei, în cercetare în domeniul sănătății și al tehnicii medicale, precum și politic, în dezvoltarea ideii de drepturi și protecții sociale”, spune Ruxandra Paul.

În opinia cercetătoarei, primează faptul că, după secole în care speranța de viață era una redusă, țările dezvoltate sunt cu precădere beneficiarele unei adevărate revoluții a logevității.

„Guvernele au dedicat resurse importante susținând persoanele vârstnice prin sisteme de pensii și alte politici publice pentru creșterea nivelului de trai și reducerea riscurilor (asigurări de sănătate, condiții de muncă, standarde de mediu și multe altele). Investițiile în cercetare și tehnologii inovatoare în domeniul medicinei au permis eradicarea multor boli înainte vreme incurabile. Oamenii trăiesc mai mult, sunt mai educați, mai sănătoși... Creșterea economică are mereu ca efect creșterea speranței de viată și scăderea natalității. Nu mai este nevoie ca femeile să nască nu știu câți copii, ca în trecut, pentru a compensa faptul că unii vor muri de bolile copilăriei, pentru a-i pune la muncă în agricultura de subzistență sau, pur și simplu, pentru că nu existau mijloace de contracepție. Femeile au acces la educație și dreptul la muncă. Tinerii în general se preocupă mai mult de carieră, rămân în sistemul de educație mai mult timp și întemeiază familii mai târziu. Beneficiem cu toții de revoluția longevității. La urma urmei, cine nu își dorește o viață lungă și fructuoasă?”

Pe de altă parte, criza demografică este o realitate, însă una anunțată și logică, în condițiile în care speranța de viață a crescut mult în ultimele decenii, nu peste noapte.

„Dar, acum toată lumea se plânge de criza demografică de parcă nu și-ar fi dat seama, că dezvoltarea aduce longevitatea populației. Mai mult decât atât, în prezent investițiile în cercetarea științifică menită a extinde și mai mult speranța de viață prin tratarea unor boli ca Alzheimer sau cancerul, depășesc mult pe cele pentru alte probleme medicale. În ultimii douăzeci de ani, Silicon Valley a pompat capital masiv în start-up-uri biotech ce promit tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte (vezi Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a investit mult în Altos Labs, un start-up ce încearcă să realizeze reîntinerirea sau reprogramarea celulară”, explică Ruxandra Paul.

Soluțiile pentru a rezolva deficitul de forță de muncă

Soluții pentru rezolvarea problemelor ce afectează piața muncii ar exista. În atare situație, este nevoie de o reformă a sistemelor de pensii, precum cea din Franța. Și mai există și alte soluții, despre care vorbește cercetătoarea româncă.

„La nivel international, prima recomandare dată de experți este creșterea vârstei de pensionare – oamenii trăiesc mai mult și, uneori, vor să rămână activi economic pentru ei înșiși sau pentru a-și susține familia. Reforma sistemelor de pensii este problematică. Creșterea vârstei de pensionare este o măsură controversată, vezi protestele de anul trecut din Franța, când președintele Macron a încercat să crească vârsta de pensionare de la 62 la 64 ani. Iar dacă reforma reușește, se poate ajunge la mai puține slujbe disponibile pentru generațiile mai tinere, care și așa au probleme cu șomajul în epoca inteligenței artificiale”. mai spune Ruxandra Paul.

Totodată, experții au recomandat și alte măsuri, unele eficiente, pentru rezolvarea acestei provocări cu care se confruntă tot mai multe țări la nivel global.

„Analiștii recomandă global guvernelor creșterea vârstei de pensionare dar, în același timp, arată că sunt absolut necesare măsuri împotriva discriminării și marginalizării pe bază de vârstă pentru ca această recomandare să nu rămână vorbă în vânt. Ce angajator preferă să păstreze sau să încadreze o persoană în vârstă? Împotriva acestor prejudecăți se desfășoară la nivel mondial ample campanii, de exemplu campania ONU United Nations Decade of Healthy Ageing (2021-2030), organizată în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, și mișcarea #AWorld4AllAges” (hashtag O Lume Pentru Toate Vârstele). Însă este nevoie de alte intervenții pentru a asigura un nou echilibru. Imigrația rămâne o soluție, chiar dacă parțială și controversată. Mai multe țări încearcă de ani de zile să încurajeze creșterea natalității prin politici publice. Dar e foarte greu. Japonia încearcă de vreo treizeci de ani, fără succes. Este scăderea natalității un lucru rău într-un context global în care planeta e afectată de supra-populare, sărăcie, schimbări climatice și numeroase conflicte? Problema este aflarea unui nou echilibru”, afirmă Ruxandra Paul.

Cine rămâne să muncească?

Există, evident, o serie de neajunsuri. Într-o lume în care mulți oameni pun mai presus cariera, este și firesc. Însă există și probleme obiective, ce țin de scumpirea vieții în ultimii ani. Mai multe detalii oferă Ruxandra Paul.

„Există totuși multe obstacole pentru familiile care ar dori să aibă mai mulți copii: costurile pentru cumpărarea unei case au crescut, costul educației a crescut și cerințele pentru angajare sunt mari... Părinții trebuie sa dedice mai multe resurse fiecărui copil. Concediile parentale mai îndelungate înseamnă mai multe dificultăți în momentul revenirii la serviciu și șanse mai mici de promovare. Multe guverne au introdus concedii parentale plătite, alocații pentru copii, și alte ajutoare pentru familii cu copii. În Polonia, guvernarea anterioară (Partidul Dreptate și Justiție) a introdus un sistem de alocații pentru copii care să încurajeze tinerii să nu plece la muncă în străinătate și să aibă familii mai numeroase. Alocațiile au fost atât de populare încât partidele din opoziție (guvernul actual alcătuit de Coaliția Civică) care criticaseră inițial alocațiile, au decis să le continue și să le mărească. Cu toate acestea, nu se observă încă vreo schimbare considerabilă.”

Pe măsură ce dezvoltarea economică avansează, natalitatea va scădea, mai spune profesoara. „Soluția va fi să ne adaptăm politic, social, economic și cultural la aceste schimbări. Proverbul românesc zice: cine nu are bătrâni, să-și cumpere. Va trebui să îi redescoperim și apreciem înțelepciunea în loc să îi tratăm pe cei mai în vârstă ca pe o povară. Cetățenii vârstnici susțin economia națională și mondială, îi susțin deseori pe cei tineri în întemeierea unei familii sau în urmarea unei cariere și au o experiență de viață din care se poate învăța enorm. Toate aceste contribuții trebuie valorizate și apreciate. Discursurile politice care îi marginalizează pe cei mai vârstnici și care prezintă relațiile între generații ca pe un conflict sunt contraproductive și iresponsabile”, încheie Ruxandra Paul.