Un raport recent al CIA susține că România ar fi peste Elveția la paritatea puterii de cumpărare, în timp ce cifrele Eurostat arată că românii sunt cei mai săraci europeni. Economistul Radu Crăciun explică, pentru „Adevărul”, care e adevărata față a României.

Un raport CIA arată că România s-ar afla pe locul 8 în Europa la PIB-ul real (paritatea puterii de cumpărare), mai mult decât Elveția și Belgia. Acest raport pare să le dea dreptate guvernanților, care s-au lăudat că România ar fi depășit țări ca Grecia, Croația, Ungaria și Portugalia. Nu întâmplător, ultimii premieri ai României, începând cu Florin Cîțu, au scos în față un raport al Eurostat, ulterior updatat, care arăta că România a ajuns în 2021 la nivelul Ungariei, iar apoi a depășit-o, la capitolul PIB per capita in purchasing power parity, cu 0,1 procente. Și tot la acest capitol, România e la un pas de Polonia și spulberă Bulgaria.

Ulterior, alt fost premier, Nicolae Ciucă scotea în față alte cifre interesante. El se lăuda că PIB-ul României a atins 1.600 miliarde de lei în 2023, cel mai înalt nivel din istorie, ceea ce înseamnă că țara noastră a ajuns, în viziunea sa, a douăsprezecea putere economică din Europa, după Danemarca şi înaintea Cehiei, Finlandei sau Portugaliei. Practic, în 2023 România a avut un buget de aproximativ 320 de miliarde de euro, urmând ca în 2024, conform prognozelor, să ajungă la 350 miliarde de lei.

Cifrele sărăciei

În schimb, alte date publicate de Eurostat arată că populația României nu o duce deloc bine. Potrivit sursei citate, românii sunt europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și deprivare materială din Uniunea Europeană . Cifrele arată groaznic: peste 30% (32%) dintre locuitorii României se confruntă cu sărăcia, mai mulți ca în Bulgaria (30%), Spania ( 27%) şi Grecia (26%).

De asemenea, cifrele GfK Purchasing Power Europe 2023 arată complet diferit de cele ale americanilor. Astfel, conform acestei surse, în România puterea de cumpărare pe cap de locuitor ar fi de 7.738 de euro. Asta înseamnă că românii sunt cu 56% sub media europeană. Aici, România e dată pe locul 33 la nivel european, iar țări ca Ungaria, unde puterea de cumpărare pe cap de locuitor este 10.834 de euro, ne privesc de sus. Nu în ultimul rând, cifrele Băncii Mondiale arată nu doar că nu putem rivaliza cu elvețienii și cu belgienii, dar ne aflăm sub polonezi, cehi sau unguri.

În sfârșit, în discuție este și percepția populației, iar aici lucrurile sunt clare. Oamenii trăiesc greu, inflația mușcă din puterea de cumpărare de la o lună la alta, iar românii trăiesc tot mai greu.

Întrebarea firească este care e adevărata Românie: cea mai săracă țară din UE, așa cum arată unele date, sau o țară prosperă, cu cetățeni cu venituri ridicate și cu un nivel de trai peste cel al Elveției sau Belgiei.

Profesor asociat la Facultatea de Administrație și Afaceri ASEBUSS și președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Private din România, fost președinte al Asociației Analiștilor Financiar Bancari din România, economistul Radu Crăciun a discutat pe această temă cu „Adevărul”.

PIB-ul, transformat în religie

În opinia sa, România nu este o țară care să se compare cu Vestul Europei.

„Marea problemă a acestui gen de abordare este, din punctul meu de vedere, fetișizarea PIB-ului, așa ca un panaceu al soluționării tuturor problemelor pe care o țară le are. Ceea ce este fals, este greșit să credem că transformând creșterea PIB-ului într-o religie dintr-odată lucrurile vor arăta mai bine”, spune Crăciun.

El are și un foarte bun contraexemplu la îndemână. Potrivit FMI și a Băncii Mondiale, economia Federației Ruse crește de la an la an, iar cifrele ar trebui să facă invidioasă orice economie dezvoltată din Occident. În realitate, nivelul de trai în Rusia este, cu excepția Moscovei și a Sankt Petersburgului, chiar sub cel din România.

"Economia Rusiei crește foarte bine. Credeți că oamenii ăia trăiesc mai bine, că mor mai puțin, că în orașe se trăiește mai bine? Despre asta vorbim. PIB-ul e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Pentru că până la urmă PIB-ul este o medie a unei țări care include și Bucureștiul și orașe dezvoltate ca și Cluj, dar care include și satele acelea de secol 19 pe care încă le avem. Ori cred că obiectivul oricărei elite economice și politice a unei țări ar trebui să fie bunăstarea populației, în ce măsură populația trăiește cu adevărat mai bine în țara respectivă. Ăsta ar trebui să fie obiectivul, nu ca PIB-ul să fie cât al Austriei sau al Franței câtă vreme la sate oamenii continuă să meargă prin mocirlă”, punctează profesorul.

Că România nu poate fi comparată sub nicio formă cu Elveția o arată toți indicatorii. Calitatea vieții, nivelul de trai, toate cifrele arată o diferență de la cer la pământ. Iar România este corigentă la o mulțime de capitole, începând cu infrastructura și continuând cu deficitele gemene și raportul de colectare a taxelor la buget.

„Ceea ce iarăși se ignoră este faptul că genul ăcesta de bunăstare a populației nu o atingi doar cu PIB-ul. Străzile nu se asfaltează din PIB, străzile se asfaltează din buget, din cheltuieli bugetare. Deci dacă mâine am anula taxele și impozitele și PIB-ul ar crește nemăsurat, în lipsa unor investiții publice n-ar mai exista spitale publice, educație publică, n-ar mai exista infrastructură publică, n-ar avea cine să le facă. Dincolo de PIB, nevoia noastră este să avem un buget capabil să finanțeze dezvoltarea țării”, punctează el.

Și chiar dacă în România există zone în care nivelul de trai a crescut odată cu investițiile străine, modelul aplicat de București, Cluj, Brașov sau Timișoara este departe de a fi replicat la nivel național. Iar soluția, spune el, nu este ca aceste orașe să plătească un tribut al prosperității lor, care să fie dirijat la nesfârșit spre zonele sărace.

Ce nu face statul

„Aici nu trebuie nimeni să dea nimic. Asta este marea eroare care se face. Până la urmă dezvoltarea Clujului, a Timișoarei, nimeni nu a dat nimic acolo ca să se dezvolte. Acolo au existat doar niște oportunități, iar dacă mediul privat din alte zone va avea oportunități similare va profita de pe urma lor. Toate companiile care s-au așezat în vestul României s-au așezat pentru oportunitățile oferite de apropierea de graniță, o forță de muncă educată, centre universitare și așa mai departe”, explică Crăciun.

Statul român nu ar trebui să redistribuie banii, ci să găsească soluții și să asigure oportunități pentru fiecare zonă a țării. Ceea ce până acum nu a știut sau nu a fost capabil să facă.

„Statul român nu trebuie să ia dintr-un loc și să dea în altul. Statul român trebuie doar să creeze niște condiții favorabile mediului de afaceri: coridoare rutiere care să traverseze munții, universități care să fie finanțate, sisteme medicale bune, proiecte de infrastructură și așa mai departe. Și mai departe mediul privat va veni și va dezvolta acele zone”, mai spune profesorul Radu Crăciun.