Traian Băsescu va depune joi jurământul pentru a deveni cetățean al Republicii Moldova

Traian Băsescu va depune joi jurământul pentru a deveni cetățean al Republicii Moldova

Fostul președinte al României, Traian Băsescu și soția sa, Maria, vor depune joi jurământul pentru a deveni cetățeni ai Republicii Moldova, a anunțat ambasadorul Chișinăului la București, Mihai Gribincea, citat de deschide.md.

Ceremonia va avea loc la Ambasada Republicii Moldova la București.

'Domnul Băsescu este 'constrâns' de două termene: primul este legat de legislația Republicii Moldova, care prevede că, dacă în termen de șase luni persoana nu depune jurământul, ea pierde dreptul de a obține cetățenia, iar al doilea termen este legat de alegerile Prezidențiale la care dânsul a declarat ca intenționează să participe în calitate de alegător', a declarat diplomatul.

Ulterior familia Băsescu va trebui să depună actele pentru pașapoartele moldovenești pentru a putea vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Fostul președinte al României a declarat aseară că nu a votat în primul tur din cadrul alegerilor prezidențiale în Republica Moldova pentru că Igor Dodon, candidatul socialist la președinția republicii, a atacat la Curtea Constituțională hotărârea prin care Nicolae Timofti i-a acordat cetățenia Republicii Moldova. 'Acum s-a judecat și s-a respins, așa că, în turul doi, voi vota pentru Maia Sandu", a afirmat Băsescu.

Băsescu a primit cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui Nicolae Timofti , semnat la începutul lunii iunie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen