Traian Băsescu spune că valoarea tezaurului de la ruși este „mult mai mare” decât se știe. Ce i-a răspuns Putin când l-a întrebat despre aur
Fostul președinte Traian Băsescu a ținut să sublinieze într-un interviu pentru ProTV că valoarea tezaurului României de la Moscova este mult mai mare decât se cunoaște în mod public.
Traian Băsescu a discutat cu Vladimir Putin despre tezaurul României FOTO arhiva Adevărul
Băsescu spune că tonele de monede de aur sunt mult mai valoroase decât lingourile de aur, deoarece sunt vechi de sute de ani și - deci - mult mai valoroase. Piese au „o valoare greu de cuantificat în momentul de față”, spune Traian Băsescu.
„Dar aș vrea să corectăm niște lucruri despre ce știu românii despre tezaur. Tezaurul acesta a avut două componente, una legată de lucrări de artă, de documente de arhivă, de documente istorice, de documente bisericești. A fost așa-numita, să zicem, de către mine, arhiva civilă și partea de arhivă a Băncii Naționale a României, care a însemnat rezerva de aur a României, plus bijuterii ale coroanei. Rezerva de aur a României constă din 91,5 tone de aur fin în monede, în cea mai mare parte ”, a spus Băsescu.
„De ce trebuie specificat că e vorba de monede? Pentru că valoarea e mult mai mare decât a aurului în lingouri. Sunt monede de valoare cu vechime de 300, de 400, de 500 de ani, de 100 de ani, deci sunt monede vechi. De aceea cele 91,5 tone de aur fin reprezintă o valoare greu de cuantificat în momentul de față, pe o piață în care au aurul joacă sus și jos”, a continuat fostul președinte al României.
Băsescu mai spune că există un document prin care guvernul țarist de la momentul la care s-a făcut predarea, a garantat transportul, depozitarea și returnarea acestui tezaur, inclusiv a rezervei de aur.
„Din păcate, au venit bolșevicii după Primul Război Mondial și nu s-au mai ținut de cuvânt, deși au returnat și ei, așa cum vă spuneam, ceva obiecte de artă”, a mai spus Traian Băsescu.
Fostul șef al statului a mai amintit și de momentul în care a discutat cu Putin despre tezaur.
Răspunsul președintelui rus ar fi fost, potrivit lui Băsescu: „mi-a spus că nu se găsește.”
O rezoluția din Parlamentul European cu privire la restituirea tezaurului României de către Federația Rusă a fost susținută de toate grupurile politice din țară, iar deputații europeni consideră că refuzul de a restitui integral României tezaurul național este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur.
Sursa: adevarul.ro