Traian Băsescu: Procedurile nu specifică: "Dacă te duci la Nuţu Cămătaru, luaţi-l pe sus. Dacă te duci la Mazăre, mergeţi cu un buchet de flori, cu care alegorice"

Traian Băsescu: Procedurile nu specifică: "Dacă te duci la Nuţu Cămătaru, luaţi-l pe sus. Dacă te duci la Mazăre, mergeţi cu un buchet de flori, cu care alegorice"

Iată declaraţiile preşedintelui:

Traian Băsescu: Acum m-am simţit bine să vin la Realitatea, după patru ani. Dimineaţa am stat cu nepoţica puţin, apoi la birou, acasă şi la dvs. Am trimis un mesaj pentru tuturor cei care îşi sărbătoresc ziua numelui. Acest mesaj îi include şi pe Ponta şi Antonescu.

Despre mesajul Victorie Nuland privind lupta anticorupţie din Europa de Est: Mesajul nu este adresat României. Este un mesaj regional, care a fost stimulat de situaţia din Ucraina. În discuţiile pe care le-am avut cu doamna Nuland şi cu vicepreşedintele Biden, după izbucnirea crizei din Ucraina, unul din mesajele extrem de importante a fost: Atenţie! Este o revoltă generată de abandonarea direcţiei proeuropeană, dar în piaţă cel mai puternic mesaj a fost legat de corupţie. Slavă Domnului că noi n-am ajuns la nivelul Ucrainei. Noi am început să stopăm fenomenul de corupţie endemică în 2005. Este adevărat ce a spus doamna Nuland referitor la oligrahi. A spus-o şi Kerry, o spune şi Biden, o spune şi Obama. Când am înteles când SUA se retrag din Europa de Est i-am atenţionat că este o greşală strategică, pentru că UE nu este îndeajuns de unitară ca să poată substituii.

Sunt ţări puse sub semnul întrebării de Bruxelles din cauza traseului nedemocratic. UE nu are pârghii să sancţioneze derapajele. România nu este orice ţară din regiune. Suntem a doua putere, după Ucraina, România are intelligence-ul, are o expertiză corect apreciată şi nu se pot întâmpla lucruri în regiune la care să nu contribuim cu un punct de vedere.

Mâine vizitez un distrugător supradotat, modern, care nu poate scăpa mişlcarea niciunei nave la distanţă mai mică de 100 de mile marine.Nu anticipez o invazie a Federaţiei Ruse, decât dacă se ajunge la vărsări masive de sânge. Nu cred că federaţia Rusă ar accepta ca pe teritoriul său astfel de evenimente. Ar trimite forţe, ar restabili ordinea şi cu asta basta. Sper ca preşedintele Putin să nu exploateze momentul în care Kievul va decide să restabilească ordinea drept un moment în care să le apere drepturile vorbitorilor de rusă din Ucraina. Ruşii de acolo trebuie să respecte legea Ucrainei.

Despre Rusia, care a cerut şedinţă de urgenţă la ONU: Rusia joacă şi vor trebui să joace şi puterile occidentale. Rusia greşeşte dacă se aşteaptă la un nou caz Transnistria. Nimeni nu va mai delega Federaţia Rusă drept forţe de menţinere a păcii.Rusia s eva duce în Consiliul de Securitate, dar nu va obţine ceea ce-şi doreşte. Se va trece la un alt nivel de sancţiuni, economice. Este tapa a treia. România nu va fi afectată, dar regiunea, în ansamblu, va fi. Faptul că suntem în UE şi în NATO, va aduce garanţii pentru investitori. România va fi ţara stabilă din regiune.

Marea Neagră este lac rusesc. Aşa este. Eu nu pot să mă fac că nu văd realităţile pentru că se supără Moscova. Rusia a ratat şansa să aibă o relaţie foarte bună cu România în timpul mandatului meu de preşedinte.

Mesaje ca cel al domanei Nuland sunt mesaje de susţinere. Nu o să vină procurorii americani să facă dosare în România, sau poliţiştii de FBI să facă anchete. Primul CSAT la care am participat în februarie 2005, la articolul 1 formularea este că trebuie luate măsuri de integrare a luptei anticorupţie în strategia de apărare naţională. DIICOT este ca o cenăşărească. Nu-l vede lumea, dar este foarte eficient. SRI, Poliţia, Doi şi un sfert, toţi sunt parte al acestui angrenaj anticorupţie.

Despre anchetele procurorilor: Degeab ţipaţi dvs că patru mascaţi îl aduc la DNA. Asta e procedura. Există o procedură scrisă şi nu se abate nimeni de la ea. L-au găsit în Herăstrău, l-au băgat în maşiniuţă şi l-au dus.

Nimeni nu şi-ar permite ca la o percheziţie făcută la o grupare interlopă să nu respecte procedura pentru că i-o taie judecătorul.Nu toţi vrem tratamente egale în faţa legii.Procedurile nu specifică "Vezi dacă te duci la Nuţu Cămătaru, luaţi-l pe sus. Dacă te duci la Mazăre, mergeţi cu un buchet de flori, cu carul alegorice".Vă pot spune că nimeni nu urmăreşte PSD, PNL sau PDL. Când era PDL la guvernare, a căzut ghinionul pe primarii PDL. Dacă cineva aşteaptă de la mine ca eu să opresc astfel de chestiuni, ori e naiv, ori nu mă cunoaşte. Au ajuns la maturitate nişte lucruri. Faptul că sunt la putere, îi stimulează pe oameni să facă prostii. Procurorii nu pot să facă un mix, să-i ia în funcţie de procentul electoral. Nu există şi nu cred că poate gândi vreun procuror aşa ceva. Credţi că Bica sau Kovesi spun: "Aha, ăsta-i PSD, luaţi-l!" Nu poţi face un ranjament cu ele.

Despre cazul Mazăre: În Constanţa, nu mişcă nimic fără aprobarea a doi oameni: Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Foarte mulţi oameni de afaceri trebuie să meargă vara la Hotel Flora, unde e proprietar Mazăre, să-i vadă tălpile. Nu-i cheamă la primărie. Dar degeaba ştii lucrurile, ca procuror, dacă nu le poţi proba.La nivelul de control, ca să nu spun mafiotism, nici nu se vor putea demonstra toate vinovăţiile lor. Nu vreau să spun că sunt un om care nu ştie, dar nimeni nu o să-mi spună: "Domnul preşedinte, îl arestăm pe x". La Prahova, am ştiut, aşa cum a ştiut şi premierul Ponta, premieurl Boc şi Tăriceanu.

Despre Ponta şi baroni: Dacă ar încerca să facă dreptate după mintea domniei sale, Ponta ar deveni imediat coleg de apartament cu Adrian Năstase. Nu cred că un procuror din România ar tolera intervenţia premierului sau a preşedintelui în dosare. La nivel internaţional, Ponta şi-a închis cariera de mult timp. Mai merge cu lobby plătit pe ici, pe colo. Peste tot spune "da, da", iar apoi vine să-i apere pe cei cu probleme de justiţie. Ce nu înţelege Viorel, că-i ziua lui, e că toţi îi spun: "Viorel, statul de drept". Iar el spune: "Ce stat de drept." Ar fi o mare dramă pentru România ca Viorel să ajungă preşedintel României. Sper ca românii să-şi dea seama cât de important e. O zic în zi de sărbătoare ce drama ar fi ca Victor Viorel să ajungă preşedinte. E deja luat în vizor ca un apărătot al corupţilor. Victor Viorel este un corupt de aceeaşi talie ca şi cei pe care îi apără. Să luăm cazul CFR Marfă: Ce înscenări a vrut să facă Victor Viorel ca să-i dea compania lui Gruia Stoica, când ştia ce ştiam şi eu: că Stoica nu avea bani. Apoi cu terenul din Balta Brăilei, dat lui Bunea Stancu prin OUG. E mai corupt decât au fost alţi premieri. Omul acesta va ridica corupţia mult deasupra standardelor lui Adrian Năstase, care a fost un ministru bun, dar corupt. El a dat pământul Academiei de parcă era moşia lui tata socru de la Cornu.

Despre viitorul preşedinte: Nu ştiu de ce s-au grăbit să facă alegerile în noiembrie. Mandatul meu expiră pe 21 decembrie. Îl vor pune pe acel om să aştepte. Nici eu n-am venit cun oscător de politică externă. Dar e foarte important să ai nişte opţiuni. Eu am venit cu opţiune clară : America şi UE. Dacă va veni un om care va pune smenul egal între SUA şi China, sau între SUA şi Rusia, va fi o catastrofă.

Despre posibili prezidenţiabili:

George Maior: Pe George Maior nu l-aş băga, e şef de serviciu. Dacă spun unde l-aş vedea mai bine, l-aş băga în dezbaterea politică. Cel mai bine îl văd unde e acum.

Meleşcanu: Va trebui să plece din funcţie dacă vrea să candideze. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.Nu ştiu cine îl va lua de candidat. E prea trecut de profilul de preşedinte.România are nevoie de un preşedinte cu energie.Adică între 50 şi 70. Când ai trecut de 70, te mai iartă Dumnezeu de energie. Domnul Ţiriac e bun pentru tenis.

Dintre Ponta, Oprescu şi Geoană aş opta pentru Geoană, pentru că ştie jocul Americii. Dragnea e de Telorman. Ponta n-are nicio treabă cu responsabilitatea pentru ţară, cu credibilitate aexternă. Geoană o are. Corlăţean e catstrofal ca ministru de Externe, deci n-are cum să fie. Geoană le ajunge, e o soluţie. Sorin Oprescu, nu. Ioan Rus ar putea fi o soluţie, dar nu cred că vine de la Clij ca să piardă la Bucureşti. Nu-l vor baronii. Klaus Johannis poate fi o soluţie cu care liberalii să meargă la prezidenţiale. În 2009, Iohannis a avut naivitatea să meargă la Grivco, să fie uns de Voiculescu, şi nu puteam să acept aşa ceva. Eu am luat PC la guvernare, dar i-am dat un post de viceprim-ministru fără portofoliu. E ca şi cum ai fi secretară. Acum, Iohannis a venit pe filieră liberală, cu ostilitatea lui Voiculescu, ceea ce, pentru mine, l-a legitimat. Iohannis face parte din acea generaţie de 40 de ani, e proaspăt.

Eu am proiectat PMP să intre în bătălia politică din 2016. PMP are 10% în sondaje şi sper să scoată 2-3 mandate de europarlamentar. PNL va scoate în jur de 20%. Despre PDL n-aş vrea să mai vorbesc. Blaga i-a îndepărtat pe toţi cei care i-au fost împotrivă. Toţi cei care au susţinut-o pe Macovei, au fost îndepărtaţi, la fel şi cei care au susţinut-o pe Elena Udrea. Voi mai face politică, dar nu la vârf.

Ţara are nevoie de forţe politice noi. Ar fi bun un Iohannis, ar fi bună Udrea, ar fi bun Tomac. Falcă a avut dosare, dar a câştigat în instanţă. Eu, ca primar, am avut peste 500 de dosare penale.

Crin Antonescu e în aceeaşi găleată cu Ponta. Antonescu e parte a unei lovituri de stat. Dacă tot atâta minte ar avea şi politicienii francezi, l-ar suspenda acum pe Hollande, când nu mai are popularitate. Dacă îmi mobilizam electoratul, la referendum pierdeam cu 60 la 40%. Între Crin Antonescu şi Ponta, scrâşnind din dinţi, îl voi vota pe Antonescu. Dar România are nevoie de altceva. Această clasă politică şi-a încheiat misiunea. Clasa politică actuală are rădăcinile în anii 90. PNL să mă lase cu Brătienii. Ei nu calcă pe urmele brătienilor, doar au citit în cărţi despre ei. PSD este urmaşul PCR. PDL este rupt din FSN. Când s-a rupt FSN, unii au crezut că o să câştige Roman, alţii Iliescu. Ăştia care au mers cu Roman, au pierdut şi am venit eu şi i-am făcut câştigători. PMP, partidul lui Neamţu şi partidul lui MRU sunt partide noi.

Cătălin Predoiu şi Monica Macovei sunt într-un partid închis, care nu reuşeşte să se modernizeze. PDL nu mai are capacitate de modernizare internă. A început să fie dominat de aripa FSN, care a existat şi pe vremea mea, numai că eu am dominat-o. Trebuie o altă clasă politică, generaţia de 40 de ani. Acum trebuie să-i dai drumul, nu să vii cu Blaga peste ea, cu bolşevismul biruitor. La PSD există această generaţie, dar sunt de talia lui Ponta.

Despre Gabriel Oprea: Oprea va fi un lacheu al lui Ponta. Ce-i va cere Ponta asta va face. Oprea va executa ordinele. Oprea nu este un garant al democraţiei. Dacă Ponta îi va cere să fure, va fura. Numai că, nu va fi la fel de uşor de furat ca la referendum.

Despre Comisia Nana: Anularea vânzării este o prostie. Nu te poţi lua după o doamnă care a citit de pe prompter vreo 10 ani. A fost o tranzacţie legală. Şi fiica mea, şi eu stăm la dispoziţia Parchetului. E o achiziţie absolut corectă. Nu a avut nicun intermediar la mijloc. A fost vânzare- cumpărare. Fiica mea şi italianul. Doamna Firea mai bine s-ar preocupa cu ce e pe moşia soţului ei, că într-o zi s-ar putea să nu-l mai găsească acasă.Şi în noapte asta dacă sună procuratura, mă duc să dau declaraţii. Fiica mea, la fel.


Despre mogului: Voiculescu, Vântu, Ghiţă şi Patriciu, toţi au fost toxici. Au manipulat. Patriciu a ieşit din afacerea mogulească. Vântu a picat. Voiculescu este un turnător nenorocit. A turnat ca să-i fie lui bine. Salariaţii lui recită pe bani partitura pe care o primesc. La Antena 3 sunt nişte salariaţi, nu jurnalişti.


Ghiţă e un alt speciemn toxic. Este din generaţia tânără.Ghiţă face afaceri numai cu bani de la stat, numai prin contracte cu statul, sprijinit de Victor Ponta. Este mult mai perioculos ca Voiculescu, pentru că nu are CV-ul lui Voiculescu.

Despre Alina Mungiu: Doamna Alina Mungiu, care l-a periat şi îl perie şi acum pe Ponta să mă lase în pace. Dar mi-o aduc aminte pe domana Pipidi umblând după mine, prin 2006, când s-au depus dosarele la CNSAS şi spunea: "Vai, soţul meu nu a fost turnător".În 2009, când le-am spus celor de la PDL să pună oameni din sociaetatea civilă pe lista pentru Bruxelles a venit cu votul organizaţiei PDL Iaşi, organizaţie codusă de unul vândut PSD-ului, să arate că e populară. Du-te domană,Pipidi şi candidează la europarlamntare ca independent.

Despre graţieri: Am graţiat-o pe femeia avocată pentru că avea 6 copii, dintre care 2 cu handicap, iar soţul său era plecat în Spania de 5 ani, iar de 2 ani nu mai dăduse niciun semn. QAcei copii rămâneau pe drumuri.Cazul său nu se compară cu Gigi Becali.Dar să ştiţi că actul graţierii vine din bunăvoinţa preşedintelui, iar eu nu-i dau explicaţii lui Ghiţă sau Voiculescu. Dacă Voiculescu va fi condamnat, nu-l voi graţia. Asta ca să nu facă Antena 3 vreo campanie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”