Traian Băsescu mă confirmă: arestările din ultimul timp sunt expresia unei răfuieli politico-mafiote




Traian Băsescu mă confirmă: arestările din ultimul timp sunt expresia unei răfuieli politico-mafiote

Prezent la emisiunea lui Sabin Orcan de la B1 Tv, Traian Băsescu i-a apărat în premieră pe Alina Bica și pe Horia Georgescu.
Cam tîrziu, dar vorba aia, Mai bine mai tîrziu decît niciodată. Cine a urmărit controversa dintre mine și Rareș Bogdan de joia trecută, la Jocuri de putere de la Realitatea Tv, va fi observat credința mea că Alina Bica și Horia Georgescu, ca și Elena Udrea, de altfel, sunt victimele unei răfuieli politico-mafiote, pentru putere, bani, teritoriu, presă, de după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni.

Cînd vine vorba de DNA, Apostolii cu sau fără epoleți ai Binomului SRI-DNA, se grăbesc să zdrăngăne că noi, jurnaliștii, n-avem voie să ne pronunțăm despre anchetele desfășurate de procurori.
Las la o parte că după decembrie 1989, cu mici excepții, procurorii pe care i-am cunoscut erau fie bețivi, fie lichele, și, că, prin urmare, nu văd de ce produsul creierașului lor n-ar putea fi mirosit de noi, jurnaliștii, ca să vedem dacă nu cumva pute. Pînă la urmă, un ancheta unui procuror nu diferă prea mult de ancheta unui jurnalist de investigație. Dacă vreun jurnalist cu care am lucrat în cei 45 de ani de presă mi-ar fi adus un articol de investigație în genul Rechizitoriilor în cazul Alina Bica și Horia Georgescu, indiscutabil, l-aș fi trimis înapoi, pe teren, să-l refacă. Nu-l știu pe Horia Georgescu. Nu i-am cîntat activitatea în fruntea ANI, așa cum au făcut ofițerii acoperiți din presă. Ar fi nefiresc însă să nu văd că în cazul lui nu există o altă acuzație decît că – vorba lui Rareș Bogdan, transformat în fan la Binomului SRI-DNA – n-a verificat dacă expertiza din dosarul Retrocedărilor era sau nu corectă. Firește, misiune lui Horia Georgescu în Comisie nu era de a verifica pe teren documentele emise de un expert al statului. Dacă n-a făcut-o îl putem acuza de neglijență în serviciu, de gură cască, de prostie, dar în nici un caz de corupție, cîtă vreme nu există nici o probă că între el și beneficiarul dosarului ar fi fost o înțelegere, fie și tacită.

În emisiune, Traian Băsescu a făcut-o o declarație care i-a pus pe mulți din presa noastră într-o stare numită A rămîne cu gura căscată:
„Pentru mine, Bica, Georgescu, Udrea, la fel ca Livia Stanciu, Kovesi și Coldea, au făcut parte din echipa mea, cu care am reușit să schimbăm sistemul judiciar. (…)
E ca o întâmplare: trei oameni din echipa mea, arestați de alți 3 oameni tot din echipa. Mulți vor înțelege și reacțiile mele din zilele trecute. A fost echipa mea cu care am modernizat statul”.

Ce-a zis în esență Traian Băsescu la B1 Tv?
Că trei dintre membrii echipei sale: Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu i-au arestat pe ceilalți membri ai echipei sale.

Din motive care-mi scapă. Traian Băsescu n-a mers mai departe cu explicațiile.
A rămas fără răspuns întrebarea:
Ce i-a apucat pe cei trei?

E o întrebare la care eu am răspuns în scris și oral de mai multe ori pînă acum, luînd drept temei Jurnalul Elenei Udrea, document de importanță istorică prin devoalarea unui Mecanism.
Trei dintre membrii echipei lui Traian Băsescu – Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu – au fost stîlpii Conspirației care l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis.
Toți trei au conspirat pentru ca Procesul lui Klaus Iohannis de incompatibilitate să fie amînat pînă după al doilea tur de scrutin.
Ceilalți trei – Elena Udrea, Alina Bica, Horia Georgescu – au  făcut parte din Conspirația care a optat pentru Victor Ponta.

A învins Conspirația pro-Iohannis.
După victorie, cei trei – Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu – s-au năpustit asupra celorlalți trei pentru a-i scoate din joc.
Din răzbunare?
Nici vorbă.
Din nevoia de a pune mîna pe toată Puterea.
Aveau după victorie doar SRI, DNA și Înalta Curte.
N-aveau DIICOT, ANI și Presa finanțată de Elena Udrea.
Prin arestarea Alinei Bica, a lui Horia Georgescu, a Elenei Udrea nu înseamnă în chip automat că teritoriilor acestora au intrat în stăpînirea celorlalți trei.  Da, dar cei care vor veni în fruntea celor trei teritorii vor fi lipsiți de puterea reală pe care au avut-o Alina Bica, Horia Georgescu și Elena Udrea.

Întrebarea întrebărilor, cărei eu cel puțin nu i-am găsit pînă acum un răspuns:
Imperatorul de la Cotroceni știe de această răfuială? Dacă da, el a ordonat-o sau, pur și simplu, cei trei își fac de cap, profitînd de Golul de putere de la Cotroceni?
Dvs ce credeți?

Ion Cristoiu


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri