Traian Băsescu a fost externat după 10 zile de spitalizare
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost externat, vineri, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", unde fusese spitalizat din cauza unei afecţiuni pulmonare.
Fostul şef al statului a fost internat timp de 10 zile, fiind diagnosticat cu o afecţiune pulmonară, au declarat surse politice pentru AGERPRES .
Băsescu, în vârstă de 72 de ani, a mers în urmă cu circa o săptămâna la unitatea medicală deoarece s-a simțit rău. Medicii au considerat că sunt necesare mai multe analize, motiv pentru care au decis să îl interneze.
Nu este însă prima dată când fostul președinte se confruntă cu probleme de săntate. Surse convergente au menţionat că Traian Băsescu merge la începutul fiecărui an, încă de pe vremea în care era preşedinte al României, să-şi facă analizele medicale la Spitalul Militar Central.
În luna martie 2022, Traian Băsescu a ajuns la spital, la Bruxelles, după ce a suferit mai multe complicații medicale. La câteva zile, soția sa, Maria Băsescu, a anunțat că acesta a fost externat. „Nu se ştie dacă Traian o să vină în ţară sau o să rămână la Bruxelles, depinde de starea de sănătate. Are probleme şi la plămâni, şi la inimă”, a spus Maria Băsescu.
Sursa: adevarul.ro