Tragerea la sorți a grupelor Euro 2024. Noroc chior pentru România și Edi Iordănescu

Tragerea la sorți a grupelor Euro 2024. Noroc chior pentru România și Edi Iordănescu

Sâmbătă seară a avut loc tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European de anul viitor, în urma căreia România și-a aflat adversarele din grupă.

Stoichiță, Iordănescu și Burleanu au avut baftă la tragerea la sorți. Captură TV

Stoichiță, Iordănescu și Burleanu au avut baftă la tragerea la sorți. Captură TV

La 8 ani de la ultima calificare, România a trimis o delegație numeroasă la Hamburg. Mihai Stoichiță (director tehnic FRF), Radu Vișan (secretar general FRF), Cătălin Gheorghiu (team manager FRF), Cătălin Popescu (media manager FRF) Gabriel Bodescu (secretar general-adjunct FRF), Vlad Munteanu (manager operațional FRF), Ionel Gane (antrenor secund), Răzvan Burleanu (președinte FRF) și Edi Iordănescu (selecționer), au fost cei 9 membri ai echipei ”tricolore” deplasate la tragerea la sorți a Euro 2024.

România va juca meciuri de foc la Euro 2024. Foto Inquam Photos

România va juca meciuri de foc la Euro 2024. Foto Inquam Photos

Sorții ne-au adus din nou cei mai ușori adversari, față de cei cu care putem pica. Belgia este favorita grupei, iar Slovacia se află la același nivel cu noi. Pe cel de-al treilea oponent îl vom afla abia în martie, acesta venind din play-off-ul Ligii Națiunilor. Am putea da iar peste Israel, dar și peste Bosnia, Ucraina sau Islanda.

Iată componența celor 6 grupe ale Euro 2024

Grupa A

Germania

Scoția

Ungaria

Elveția

Grupa B

Spania

Croația

Italia

Albania

Grupa C

Slovenia

Danemarca

Serbia

Anglia

Grupa D

Echipă venită din play-off, ruta A

Olanda

Austria

Franța

Grupa E

Belgia

Slovacia

România

Echipă venită din play-off, ruta B (Israel, Bosnia, Ucraina sau Islanda)

Grupa F

Turcia

Echipă venită din play-off, ruta C

Portugalia

Cehia

Meciul de deschidere va fi Germania - Scoția, programat pe 14 iunie 2024. La Euro, primele două clasate vor avansa în optimile de finală, alături de cele mai bune patru echipe de pe locurile 3.

Mai sunt așteptate 3 naționale

La turneul final sunt calificate deja 21 de echipe. Încă trei vor veni din Liga Națiunilor, în urma play-off-ului, programat în luna martie a anului viitor. Învingătoarele se vor întâlni, în finala pentru Euro 2024, pe 26 martie.

Ruta A

*Polonia - Estonia

*Țara Galilor - Finlanda

Ruta B

*Israel - Islanda

*Bosnia - Ucraina

Ruta C

*Georgia - Luxemburg

*Grecia - Kazahstan

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Se întâmplă în SUA...

2 Le Monde / Cum i-a insultat Macron pe liderii europeni. Motivul pentru care nu a fost invitată România, dezvăluit de presa germană

3 ALERTĂ Elon Musk preia, pe X, anunțul lui Călin Georgescu potrivit căruia va interzice întreaga rețea Soros în România, dacă va ajunge președinte

4 Cum este poza asta, oameni buni...

5 Spitalul Militar București, cheltuieli imense din bani publici pentru halate, șervețele și saboți. Comandantul spitalului, legături cu generalul Zisu …