Tragedie la o nuntă în India: 24 de morți în urma prăbușirii unui zid

Tragedie la o nuntă în India: 24 de morți în urma prăbușirii unui zid

Douăzeci și patru de persoane, inclusiv patru copii, și-au pierdut viața miercuri seara în urma prăbușirii unui zid în timpul unei petreceri de nuntă în vestul Indiei, a anunțat joi poliția, potrivit AFP.

Invitații la nuntă s-au adăpostit de o furtună într-o cabană din apropierea zidului, când acesta a căzut, a declarat un responsabil al poliției locale. Alte 26 de persoane au fost rănite, între care 15 grav.

"Zidul și adăpostul adiacent s-au prăbușit din cauza unei furtuni", a explicat șeful poliției din districtul Bharatpur, în estul statului Rajasthan, unde s-a produs dezastrul.

Potrivit Press Trust of India, tarabe cu produse alimentare erau sprijinite de acest zid, care avea o înălțime de aproximativ patru metri și o lungime de 27 de metri.

"Am lucrat toată noaptea", a declarat un reprezentant al echipelor de salvare care au sosit la locul tragediei. "Am încercat să salvăm cât mai mulți oameni, a fost oribil", a mai spus el.

Poliția a deschis o anchetă și unul dintre managerii localului a fost arestat sub suspiciunea de omucidere din neglijență, potrivit unei surse judiciare locale.

"Vom încerca să stabilim dacă proprietarii aveau licență de funcționare valabilă. Dacă nu, o acțiune corespunzătoare va fi inițiată", a indicat un judecător presei, anunțând daune de 50.000 de rupii (775 de dolari) pentru familiile fiecăruia dintre cei decedați.

Rajasthan este unul din statele cele mai marcate de secetă în India. Cu toate acestea, furtuni sunt frecvente în timpul lunilor când temperatura este mai ridicată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”