TRAGEDIA din Colectiv: Numărul deceselor a ajuns la 39. Alte șapte persoane rănite în incendiu au murit.

TRAGEDIA din Colectiv: Numărul deceselor a ajuns la 39. Alte șapte persoane rănite în incendiu au murit.

Sapte persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv au murit sambata, numarul celor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand astfel la 39. Cinci decese au fost confirmate la spitalele din Bucuresti: trei la Spitalul de Arsi, unul la Spitalul Universitar si altul la Spitalul Floreasca. De asemenea, doi dintre pacientii care au fost transportati in cursul noptii in Olanda (un roman si un italian) au decedat, unul in ambulanta spre spital si un altul la spitalul din Rotterdam. Potrivit premierului interimar Sorin Cimpeanu, in Romania mai sunt 107 persoane spitalizate, dintre care 48 sunt in stare grava si critica.

------------------------

17.38 INML va lucra in regim de urgenta duminica.

16.40 Pe aeroportul Baneasa, doua aeronave SMURD se pregatesc sa decoleze spre Viena, pentru transferul a doi pacienti

"Cele doua aeronave SMURD, special dotate medical pentru transportul aerian al victimelor, urmeaza, in scurt timp, sa decoleze spre Viena, pentru transferul a doi pacienti raniti in incendiul de la clubul Colectiv", anunta Departamentul pentru Situatii de Urgenta pe pagina de Facebook.

"Ranitii vor fi asistati pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD si sprijinite de medici si personal de specialitate", precizeaza sursa citata.

16.35 Celebrul muzician Andre Rieu, care a avut o serie de concerte in Romania in acest an, a venit in tara noastra special pentru a se reculege la locul tragediei de la Colectiv, relateaza Digi 24. Aceasta a anuntat ca va face si o donatie familiilor victimelor incendiului.

16.11 Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleante:

"Sunt cu gandul si cu sufletul alaturi de familiile indoliate, care au primit astazi vestea tragica a disparitiei celor dragi, aflati in suferinta in spitale. Dumnezeu sa-i odihneasca!", a scris seful statului pe Facebook.

15.14 Inca un pacient internat la Spitalul de Arsi a decedat; bilantul mortilor a urcat la 39

Inca un pacient internat la Spitalul de Arsi a murit sambata, a declarat pentru Agerpres directorul medical al institutiei, Cristian Nitescu. Potrivit acestuia, decesul a survenit la ora 14.50.

La Spitalul de Arsi din Capitala mai murisera alti doi pacienti in cursul diminetii de sambata. In total, numarul pacientilor decedati in urma incendiului din Club Colectiv a a ajuns la 39.

14.09 Sorin Cimpeanu: Vom deconta cheltuielile pentru cate un apartinator pentru fiecare pacient transferat in strainatate

12.58 Spitalul Militar: Patru raniti in sectia de Terapie Intensiva, dintre care unul in stare critica

12.40 Sorin Cimpeanu: Doua avioane SMURD vor pleca spre Austria, sambata, transportand doi pacienti raniti

Doua avioane SMURD vor pleca spre Austria in cursul zilei de sambata, transportand doi pacienti raniti in incendiul de la clubul Colectiv, a anuntat premierul interimar Sorin Cimpeanu.

El a mai precizat, sambata, la Palatul Victoria, ca avioanele militare care au plecat spre Belgia si Olanda in cursul noptii trecute se vor intoarce sambata in Romania si vor fi disponibile pentru a transporta alti raniti, scrie Agerpres.

Cimpeanu a multumit ambasadelor tarilor care si-au oferit sprijinul, adaugand ca, in timpul conferintei de presa, a fost instiintat ca Ungaria si-a exprimat disponibilitatea de a prelua cinci pacienti.

El a mentionat ca se deruleaza in ritm intens discutii pentru ca Norvegia si Finlanda sa preia, probabil, cate doi pacienti fiecare.

12.07 Alte doua persoane dintre cele transportate in Olanda au murit: un roman si un italian, a anuntat premierul interimar Sorin Cimpeanu la Guvern.

Mai raman internate in spital 107 persoane, dintre acestea 48 in stare grava si critica.

UPDATE 12.03 Un pacient a decedat la Spitalul Floreasca; bilantul tragediei creste la 36 de morti

Un pacient a murit, sambata, la Spitalul de Urgenta Floreasca, a declarat pentru Agerpres directorul medical Nicusor Luchi.

Bilantul celor decedati se ridica acum la 36 de persoane.

UPDATE Un alt pacient a murit la Spitalul Universitar, numarul deceselor a ajuns la 35

Un barbat ranit in incendiul din clubul Colectiv a murit, sambata, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, a declarat pentru Mediafax managerul unitatii sanitare, Catalin Cirstoiu, numarul persoanelor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand astfel la 35.

----

Alte doua persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv au murit, sambata, la Spitalul de Arsi, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat Raed Arafat, numarul celor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand astfel la 34.

Secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a spus ca cele doua persoane erau internate la Spitalul de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Capitala, precizand ca nu poate da, la acest moment, mai multe informatii.

Managerul Spitalului de Arsi, Mihai Marinescu, a declarat ca va fi facuta o declaratie de presa, dupa ce reprezentantii spitalului vor sta de vorba cu apartinatorii.

Totodata, directorul medical al Spitalului de Arsi, Cristian Nitescu, a precizat pentru Agerpres ca unul dintre pacienti a decedat la ora 3.50, iar celalalt la 7.35.

Numarul persoanelor decedate in urma incendiului din Clubul Colectiv a ajuns astfel la 34. Alte aproximativ o suta de persoane sunt internate in mai multe spitale din Bucuresti.

UPDATE: Potrivit unor surse, cele doua persoane decedate sambata sunt un barbat in varsta de 32 de ani din Focsani si un altul in varsta de 40 de ani din Bucuresti.

Barbatul de 40 de ani era cel pentru care se facusera toate formalitatile sa plece in Israel. Dar, din cauza starii lui critice, in ultima clipa, a fost anulat zborul, desi venise special pentru el un avion cu o echipa din Tel Aviv, unde ar fi avut 20-30% sanse sa scape cu viata.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”