În anul 1977, a avut loc la Bâlea Lac cea mai mare tragedie montană din istoria României: au murit 19 elevi din Sibiu, trei profesori și un inginer. Presa a ținut evenimentul sub tăcere.

Imagini document din arhiva cercetărilor

Era ultima zi de tabără a elevilor unui liceu din Sibiu, de care puștii sperau că se vor bucura din plin. Au ieşit pe pârtie împreună cu o parte dintre dascălii însoțitori şi câţiva dintre turiștii veniți să schieze la Bâlea. Nici n-au apucat să bătătorească locul, că s-a și declanșat infernul. Zăpada a început deodată s-o ia la vale, măturând tot ce era pe pârtie.

23 de oameni au dispărut sub zăpadă . Niciunul dintre cei luaţi de avalanşă n-a supravieţuit. Victimele sunt: Edith Treybal (54 de ani), Richard Schuller (48 ani), Heinz Teutsch (46 ani), Viktor Hecht (38 ani), Anneliese Frisch (35 ani), Alexandru Samoilă (30 ani), Sigrid Avram (28 ani), Sabine Koffer (18 ani), Maja Heinz (17 ani), Ulrike Zay (17 ani), Peter Kusnyir (17 ani), Dan Socol (17 ani), Brigitte Schoger (16 ani), Martin Bertok (16 ani), Hermann Scherrer (16 ani), Karin Zweier (16 ani), Monika Kotschick (16 ani), Dieter Csalner (16 ani), Hanspeter Gross (16 ani), Dieter Gross (15 ani), Peter Hannenheim (15 ani), Ruthild Falk (15 ani), Dietlinde Galter (13 ani).

„Cei care au avut norocul să nu se afle pe pârtie se uitau neputincioşi la uriaşa masă de zăpadă abia liniştită care înghiţise tot ce mai devreme chicotea de viaţă. Era un câmp alb neted, neted. Nu ştiai unde să-i cauţi, fiindcă atunci când i-a surprins avalanşa, nu erau grupaţi. Unii urcau, alţii coborau, când a venit versantul ăla de zăpadă peste ei. Până au ajuns echipele de căutare a durat ceva. Vă daţi seama că pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, ca acum. Noi aveam nişte staţii cât cărămizile, care mergeau cu baterii, dar nici alea nu ţineau mai mult de trei minute. De la Salvamont Argeş am pornit spre Bâlea trei salvamontişti. Am ajuns cu o salvare până dincolo de Piscul Negru şi de acolo, am luat-o pe picior. Am ajuns imediat după colegii de la Sibiu, care aveau cu ei şi un tip cu trei câini de vânătoare, nu de avalanşă, că pe vremea aceea nu erau echipaje canine pentru astfel de situaţii", a povestit pentru Adevărul dr. Traian Dumitrescu , unul dintre salvatorii montani care au participat, în aceeaşi zi, la recuperarea victimelor şi, totodată, omul care a pus, alături de alţi câţiva temerari, bazele Salvamont Argeş.

Imagini document cu căutările din arhiva cercetărilor

Și publicistul Valerian Stan își amintește de acea zi tragică: „Am fost de față și îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Eram elev la Școala militară de ofițeri din Sibiu, și, într-o duminică, ca mai toţi colegii din pluton, mă aflam în cazarmă. Am fost alarmaţi, îmbarcaţi într-un camion şi duşi la Bâlea Lac. Nu ni se spusese pentru ce. Am ajuns acolo îngrozitor de greu, în munţi, șoseaua era înzăpezită şi înaintam cu mare dificultate. Pe porțiuni lungi dezăpezeam cu lopețile înaintea camionului. Ajunși la destinație am înțeles despre ce era vorba. Deși nu mai văzusem vreodată o avalanșă, mi-am dat imediat seama că sub muntele de zăpadă prăbușit de pe versant pe lac nu mai putea să trăiască cineva. Localizam trupurile cu sonde metalice și din plastic, și apoi săpam copci prin care le scoteam. Aici un elev, dincolo altul, parcă ținându-se în braţe. Puţin mai târziu și profesorul Schuller. 23 de oameni, elevi și profesori de la un liceu din Sibiu. Cu puține excepții, de sub apa limpede precum cristalul se iveau feţele unor morţi frumoși. Pe care care mi le mai amintesc numai vag. În schimb, am și acum vii în fața ochilor fețele strivite de durere ale părinților – opriți de autorități la Bâlea Cascadă. Ochii fiecăruia dintre ei, implorând să le spui că băiatul sau fata lor a fost găsită şi că trăieşte, este imaginea cea mai terifiantă pe care am văzut-o vreodată cu ochii mei. O imagine de care n-am scăpat nici după 46 de ani şi de care, ştiu sigur, n-am să scap niciodată“.

Tragedia montană nu a apărut în presă. În marțea de după avalanșă, tot ce amintea de tragedie erau anunțurile de la rubrica decese, care fuseseră date de familiile celor decedați. La cinci zile de la eveniment, ziarul local ”Tribuna” a publicat, la rubrica „Informații“ o fotografie cu avalanșa de la Bâlea-Lac, fără a spune nimic de cei 23 de morți.