Traficul feroviar este întrerupt în Mehedinți, după ce trenul București-Budapesta a lovit o mașină

Traficul feroviar este întrerupt în Mehedinți, după ce trenul București-Budapesta a lovit o mașină

Traficul feroviar este întrerupt la această oră, după ce trenul internațional IR 72, București - Craiova - Timișoara - Budapesta a intrat în coliziune cu un autoturism, joi, în jurul orei 10:30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la ieșire din stația Gârnița, între Drobeta Turnu Severin și Strehaia, informează CFR Călători.

Sursa foto: CFR Călători / Facebook.com

Reprezentanții CFR spun că, deși trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată cu indicator rutier Crucea Sfântului Andrei, șoferul autoturismului s-a angajat la traversare fără să se asigure.

Cei aproximativ 120 de pasageri din tren și personalul feroviar nu au fost în pericol, spun reprezentanții CFR, fără a preciza ce s-a întâmplat cu șoferul sau cu eventualii pasageri au autoturismului.

"În urma impactului, locomotiva a fost avariată, urmând ca trenul să își reia circulația cu o locomotivă de ajutor care va sosi de la Filiași, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat. La acest moment nu sunt alte trenuri afectate. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Se depun eforturi pentru reluarea circulației în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp", au mai arătat oficialii CFR Călători.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!