Trafic de droguri prin firmele de curierat. Cum ar putea fi prevenită introducerea de stupefiante în țară

Trafic de droguri prin firmele de curierat. Cum ar putea fi prevenită introducerea de stupefiante în țară

Subiectul consumului de droguri a ajuns principala temă din discursul politicienilor români, după ce realitatea a arătat că România a devenit o ţară de consum. Ultimul raport al DIICOT arată că a crescut transportul de stupefiante prin intermediul firmelor de curierat. Expertul antidrog Cătălin Tone este de părere că autoritățile nu au fost inspirate să ia măsurile eficienta pentru a stopa fenomenul.

Trafic de droguri prin firmele de curierat FOTO: Shutterstock

Trafic de droguri prin firmele de curierat FOTO: Shutterstock

Fostul ministru de Interne Lucian Bode susține că România nu se află în prezent într-o situație „unică” sau „excepțională” privind drogurile, punctând faptul că „nimeni nu trebuie să caute acum vinovați”.

„România a devenit din țară de tranzit, cu consumatori ocazionali, o țară în care avem foarte mulți dependenți. (…) Nimeni nu trebuie să caute acum vinovați. E nevoie să venim cu soluții, pentru că situația în care se află România nu e una unică, nicidecum excepțională. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat în țările occidentale în urmă cu 10-15 ani, același lucru se întâmplă azi în România”, a afirmat Lucian Bode, într-un interviu la Digi24.

Faptul că România a devenit o țară de consum de droguri a fost subliniat și de premierul Marcel Ciolacu, care a punctat că este momentul ca autoritățile române să declare toleranță zero pe tot ceea ce înseamnă trafic de droguri.

Nu pot fi de acord că am pierdut lupta cu drogurile, această luptă va fi pierdută doar când vom abandona noi”, a precizat premierul, după ce chiar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că „bătălia cu drogurile la categoria adulți este pierdută”.

„Ce trebuie să facem este să revitalizăm acest efort, pe toate planurile, dar prioritar este să salvăm tânăra generație”, a declarat oficialul, la finalul lunii august, la DC News.

Subiectul a fost comentat și de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, care susține că în România există milioane de consumatori de droguri.

„În România sunt milioane de consumatori. Ei trebuie să fie ajutați să scape. Nu putem să băgăm milioane de oameni în pușcărie”, susține ministrul Justiției.

Preşedintele României a anunţat includerea consumului şi traficului de droguri pe lista de teme ce vor fi discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Decidenții doar au constatat ceea ce au arătat ani de-a rândul statisticile, creșterea fenomenului. Acum, problema care se ridică este cum ajung consumatorii în posesia drogurilor.

Drogurile, aduse prin firmele de curierat

Potrivit raportului de activitate a DIICOT din anul 2022, a crescut semnificativ numărul de consumatori din România, în special de canabis, drogul care rămâne cel mai frecvent consumat și în țara noastră. Datele obținute de autorități arată o creștere a consumului în rândul tinerilor, existând consumatori chiar și în rândul elevilor de gimnaziu.

Cu toate acestea, DIICOT, care citează un raport din 2022 al Observatorului European pentru droguri și toxicomanie, arată că România se menține în continuare sub media europeană în ceea ce privește consumul pentru majoritatea tipurilor de droguri.

Una dintre cele mai grave probleme este modalitatea prin care ajung drogurile în România.

Raportul de activitate al DIICOT din 2022 arată o creștere semnificativă a comenzilor online de droguri și substanțe psihoactive de la furnizori din state aflate în zona de vest a Europei, care se plătesc prin criptomonede și ajung la consumatori prin firme de curierat. Raportul subliniază că reglementarea activității firmelor de curierat este una deficitară. Potrivit informațiilor „Adevărul“, problema care se ridică în privința transporturilor prin intermediul firmelor de curierat este că nu se cere actul de identitate la preluarea coletelor.

O altă problemă este legată de diversificarea metodelor de distribuire, fiind folosiți tot mai mulți interpuși (mici traficanți).

Un alt motiv de creștere a consumului de droguri este reprezentat de poziționarea României ca stat de tranzit pe traseul „rutei balcanice”, atât pentru traficarea heroinei dinspre Turcia spre țările din vestul Europei, cât și în sens invers, în cazul cocainei, ecstasy și amfetaminei.

În raportul DIICOT din 2022 nu este menționat Portul Constanța ca modalitate de intrare în țară a drogurilor, în ciuda faptului că în raportul anterior, din 2021, se preconiza că „Portul Constanța rămâne o alternativă de introducere a marilor cantități de cocaină în Europa, iar implicarea traficanților atât din România, cât și din statele balcanice este tot mai pregnantă”.

Autoritățile române au confiscat în anul 2022 cu aproximativ 1,8 tone de droguri mai puțin față de 2021, însă raportul DIICOT subliniază că diferența se datorează unei capturi-record din 2021, din Portul Constanța, dar și faptului că în același an au ajuns în România, din greșeală, 862 de kilograme de droguri de mare risc.

Expert antidrog: Nu am fost inspirați să luăm măsuri eficiente

Contactat de „Adevărul”, expertul antidrog Cătălin Tone susține că ar trebui impusă elaborarea unor norme legale imperative pentru firmele de curierat.

„Consider că se impune elaborarea unor norme legale imperative pentru firmele de curierat prin care să desfășoare activități doar prin solicitarea și verificarea identității, atât a expeditorului cât si a destinatarului”, a explicat Cătălin Tone.

Expertul antidrog a punctat că datele tranzacției ar trebui să fie introduse „într-un registru electronic la care să aibă acces și organele abilitate”: „Măsura este utilă din toate punctele de vedere, inclusiv pentru activitatea organelor de aplicare a legii în domeniul combaterii terorismului”.

Întrebat de ce a devenit România o țară de consum de droguri, Cătălin Tone a precizat că aceasta era o evoluție previzibilă: „Cel puțin din punctul de vedere al asemănării cu ceea ce a fost în alte state, precum cele vest-europene, în urmă cu 10-15 ani”.

„Din păcate, nu am fost inspirați să luăm unele măsuri eficiente în anticipație pentru diluarea fenomenului, că nu putem să vorbim despre eliminarea lui totală, obiectiv nerealizat de nicio țară”, a precizat expertul antidrog.

Referitor la punctele de intrare a drogurilor în România, expertul a precizat că acestea sunt multiple și depind de tipul de drog, cantitate, zona de producție, piața de consum, posibilitățile rețelei de traficanți.

Potrivit acestuia, printre punctele de acces se numără: porturile, vămile, aeroporturile, gările și autogările.

DIICOT atrage atenția asupra lipsei polițiștilor

Anul trecut, conducerea DIICOT sublinia lipsa de resursă umană specializată, în special a polițiștilor din structurile de combatere a criminalității organizate, și recomanda ocuparea posturilor, subiect pe care l-a avut inclusiv ministrul de Interne, care a menționat că există un deficit de 40.000 de persoane la nivelul MAI.

DIICOT recomanda și dotarea structurilor de specialitate cu aparatură care să corespundă principalelor nevoi ale activității de urmărire penală în domeniul traficului de droguri (ex: scanner mobil performant care să permită verificarea autovehiculelor și a spațiilor de depozitare, echipamente informatice adecvate pentru monitorizarea și interceptarea comunicațiilor prin aplicații de telefonie), precum și „măsuri active și eficiente pe segmentul reducerii cererii de droguri, mai ales în privința segmentului de consumatori din rândul tinerilor” sau „creșterea nivelului de conștientizare în rândul conducătorilor instituțiilor de învățământ în sesizarea evenimentelor sau a împrejurărilor în care elevii/studenții interferează cu traficul sau consumul, fără drept, de droguri”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!