În satele românești, nu exista tradiția împodobirii bradului de Crăciun, iar copiii de țăran nici măcar nu-l așteptau pe Moș Crăciun. Acest obicei a fost adus pentru prima dată în România de Regele Carol I, care împodobea bradul la Palatul Regal de pe Calea Victoriei.

Carol I a adus tradiția bradului de Craciun la români FOTO wikimedia

Brazii de Crăciun, dar și cadourile aduse de Moș Crăciun au apărut în spațiul românesc abia în urmă cu 155 de ani. Cunoscătorii lumii sătești din nordul Moldovei spun că mai ales sătenii aveau cu totul alte obiceiuri și preocupări, legate în primul rând de aspectele religioase ale vieții, în preajma sărbătoririi Crăciunului.

În loc de goana după cadouri, văruitul caselor

Pentru sătenii din nordul Moldovei, până acum aproximativ șase-șapte decenii, bradul de Crăciun era doar un obicei exotic văzut prin casele celor bogați sau, anterior, ale moșierilor. De altfel, țăranii sărbătoreau Nașterea Domnului, și nu Crăciunul. Săptămâna de dinaintea Ajunului nu era marcată de bucuria alegerii cadourilor, ci de o muncă susținută pentru a pregăti gospodăria de sărbătoare. Femeile erau cele mai ocupate. Exista un obicei interesant, spune Maria Zoițanu, o săteancă din Botoșani, fostă profesoară, pasionată de etnografie. Femeile înlocuiau întreaga veselă înainte de Crăciun.

„Era înlocuită toată vesela. Sau cine nu-și permitea o spăla bine cu leșie. Vasele trebuiau bine curățate de grăsime animală, de dulce, pentru ca postul să fie autentic. Adică să mănânce din vase curate până în prima zi de Crăciun. Apoi, femeile se îndeletniceau cu primenirea caselor. Asta era ocupația de căpătâi, să le prindă sărbătoarea cu casele curate. Se văruiau pereții, se lutuiau podelele. Și bineînțeles se făceau bucatele obișnuite de sărbători. Postul era ținut cu sfințenie pentru că, pentru săteni, asta era o sărbătoare religioasă”, spune Maria Zoițanu.

Moș Crăciun doar o poveste frumoasă. Bradul inexistent

În timp ce femeile se ocupau cu gătitul și curățenia, bărbații aveau grijă să transmită din tată-n fiu un obicei practicat în toate satele: mersul cu colinda și mai ales cu steaua. „Bărbații confecționau alături de copii, îi învățau de altfel cum să facă, o stea pentru colindă. Fiecare își dădea silința să fie cât mai frumoasă, mai aspectuoasă. Așa arătau că sunt mai gospodari. Îi învățau pe copii colinde și cum să se poarte la colindă”, adaugă Maria Zoițanu.

Despre bradul de Crăciun nici nu poate fi vorba, și nici măcar de cadouri de la Moș Crăciun.

„Nu exista acest obicei la noi, cel puțin aici, în satul nostru. Cu puțin înainte de anii 90 a apărut obiceiul împrumutat de pe la oraș. Aici se mergea cu steaua, cu colinda. Întâi, copiii și apoi după ce-i adormeau pe cei mici, plecau adulții la colindat, din casă-n casă. Cadouri de Moș Crăciun primeau doar cei din familiile avute. În rest, nu era obiceiul. Crăciun era doar un personaj religios, despre care se spuneau povești și atât. Și la colindă atunci se dădeau doar mere, nuci, colaci sau ”pupeze”, un soi de colac în formă de pasăre”, precizează botoșăneanca.

Bradul de Crăciun adus de familia regală

Tradiția bradului de Crăciun, veche de cel puțin 500 de ani în Europa, a fost adusă în România de Regele Carol I.

Bradul de Crăciun la Palatul Regal. Regele Carol I alături de Familia Regală

În anul 1866, la nouă nouă luni de la preluarea tronului, în Palatul Regal de pe Calea Victoriei era împodobit primul brad de Crăciun din România.

În fiecare an, pe 23 decembrie, familia regală împreună cu copiii doamnelor de onoare, dar și ai prietenilor acestora se adunau să împodobească bradul. Era servit ceaiul, se mâncau dulciuri și era o atmosferă festivă. Mai apoi, regele împărțea cadouri angajaților, dar și oferea o masă la sute de copii. Încet-încet, această tradiție a bradului de Crăciun a fost adoptată de familiile bogate sau boierești care au preluat obiceiul fie de la Casa Regală, fie după călătoriile în străinătate.