„Trădare!”/Xi Jinping, nervos după vânzarea porturilor din Canalul Panama către SUA

„Trădare!”/Xi Jinping, nervos după vânzarea porturilor din Canalul Panama către SUA

Liderul chinez Xi Jinping este nemulțumit de decizia unei companii din Hong Kong de a vinde porturile pe care le operează în Canalul Panama unui grup condus de Statele Unite, fără consultarea prealabilă a Beijingului.

Întrevedere Xi Jinping și Trump. FOTO: thatsmags.com

Întrevedere Xi Jinping și Trump. FOTO: thatsmags.com

Potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal, China intenționa să folosească aceste porturi ca monedă de schimb în negocierile cu administrația Trump, iar planurile sale au fost stricate de acest acord.

Președintele american Donald Trump, care a insistat în repetate rânduri ca SUA să-și reafirme controlul asupra Canalului Panama, a salutat acordul obținut ca pe o victorie în fața influenței chineze în regiune. Acordul a transformat Panama într-un simbol al competiției globale dintre Washington și Beijing. În acest context, nemulțumirea lui Xi Jinping arată importanța strategică a rutei maritime pentru China și dorința de a evita o pierdere de influență.

Guvernul de la Beijing a catalogat vânzarea ca pe o „trădare a poporului chinez”, iar autoritățile chineze au primit ordin să analizeze acordul și să exploreze opțiuni pentru a-l bloca sau a-l perturba, conform unui raport Bloomberg. Cu toate acestea, având în vedere că activele sunt situate în afara Chinei, iar partenerii implicați și-au exprimat hotărârea de a finaliza tranzacția, Beijingul are opțiuni limitate.

Acordul prevede ca CK Hutchison, conglomeratul fondat de miliardarul Li Ka-shing, să întrerupă legăturile cu porturile din Panama, cedându-le unor investitori conduși de BlackRock SUA. Beijingul consideră că Li a acționat împotriva intereselor Chinei. Aceste disensiuni nu sunt noi. Li Ka-shing este cunoscut pentru dorința sa de a-și reduce dependența economică de China și Hong Kong.

Publicația pro-Beijing Ta Kung Pao a criticat aspru afacerea, declarând că „firmele din Hong Kong care ignoră acest acord predau cuțitul rivalilor în acest punct strategic”.

De asemenea, un alt articol publicat pe site-ul oficial al guvernului chinez a acuzat CK Hutchison de „trădarea și vânzarea poporului chinez”.

Directorul executiv al Hong Kongului, John Lee Ka-chiu, a recunoscut marți, 18 martie, că acordul a generat „îngrijorări” și a cerut „o atenție serioasă” asupra impactului acestuia. Totodată, a condamnat utilizarea coerciției și a presiunii, făcând referire la implicarea SUA.

Acordul, evaluat la 22,8 miliarde de dolari, nu a fost finalizat momentan. Părțile implicate speră să semneze contractul până la data de 2 aprilie 2025, urmând ca diverse agenții de reglementare să ofere aprobările necesare.

Sursa: adevarul.ro



Citește și:

populare
astăzi

1 De ea ce ziceți? / Știți de când aștepta țara asta s-o angajeze consilier superior în Ministerul Energiei?

2 Cine ar fi crezut că America va face așa ceva vreodată? / Reuters scrie că agenții americane de securitate națională și-au întrerupt activitatea în ceea…

3 Madam +1000

4 Ioana Ene Dogioiu / Cine va face pușcărie pentru dezmățul lui Iohannis?

5 Noaptea minții! / UE a dat 3 milioane de euro Universității din Amsterdam pentru un studiu care vizează „prevenirea masculinităților politice”