„Tractoriștii” din fruntea PSD, la „butoanele” României, DNA doarme/Fratele lui Paul Stănescu, cu zero experiență în fonduri UE, „înfipt” șef peste 1,2 miliarde de euro
Alexandru Stănescu, fratele baronului PSD Paul Stănescu, a câștigat selecția organizată pentru postul de director general al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest ”Oltenia”, potrivit anunțului oficial . Stănescu nu are nici o experiență în domeniul fondurilor europene, în condițiile în care instituția pe care o conduce gestionează fonduri europene de 1,2 miliarde de euro, scrie g4media.ro .
De notat că el a trecut de proba finală a interviului cu 90,6 puncte, în timp ce unicul său contracandidat, un angajat cu vechime in ADR, Gabriel Burada, a obținut doar 57,14 puncte, potrivit documentului oficial.
Alexandru Stănescu trecuse deja de etapa de selecție a dosarului de candidatură împreună cu un alt candidat și a susținut interviul pe 12 septembrie.
Anunțul de selecție nu le-a cerut candidaților experiență în gestionarea fondurilor UE, deși Agenția de Dezvoltare Regională Oltenia are ca principal scop managementul proiectelor cu fonduri UE din Programul Operațional Regional în vechiul exercițiu financiar 2014-2020, iar în noul exercițiu financiar 2021-2027 va fi autoritate de management. Cu alte cuvinte, ADR Oltenia va gestiona proiecte de interes regional de 1,2 miliarde de euro – infrastructură de transport, dezvoltarea mediului de afaceri, utilități, lucrări publice în educație și sănătate. În plus, ADR-urile au anumite atribuții pe investițiile locale derulate cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Alexandru Stănescu este absolvent al Facultății de Mecanică Agricolă de la Politehnica București.
USR susține că procedura de selecție pentru șefia ADR a fost trucată. ”Pentru a nu mai avea surprize neplăcute, așa cum s-a întâmplat cu șefia ANRE, și pentru ca fratele baronului PSD de Olt să prindă în sfârșit o funcție importantă, nu a fost organizat un concurs așa cum prevede Legea dezvoltării regionale nr. 315/2004, ci s-au parcurs doar etapele selecției de dosare (a avut loc pe 6 septembrie) și interviului. Așa-zisa comisie de concurs a fost formată din angajații baronilor șefi peste cele cinci județe care alcătuiesc Consiliul de Dezvoltare Regională al Regiunii Sud-Vest Oltenia, acoliții mult mai puternicului baron PSD, Paul Stănescu”, arată USR într-un comunicat.
ADR Sud-Vest Oltenia este un ONG înființat și controlat de baronii locali din județele din regiune – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. ADR Oltenia are alocați peste 1,2 miliarde de euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) si din bugetul de stat în perioada 2021-2027, pe care îi poate folosi pentru mici proiecte locale și regionale. Regiunea Sud-Vest Oltenia este una dintre cele mai sărace din România.