Totul despre bărbatul care îi face „marcaj” Simonei Halep la Dubai. Legătura cu medicul care a sfătuit-o să-și taie sânii
Simona Halep, 33 de ani, se pregătește pentru un an 2025 socotit decisiv pentru viitorul său în tenis.
Simona Halep
Rămasă singură după divorțul de Toni Iuruc, Simona nu s-a afișat, deocamdată, alături de vreun alt partener. Astfel că orice persoană de sex masculin aflată în preajma sportivei este atent „scanată”.
Simona, care și-a declarat determinarea de a se întoarce în forță în circuitul feminin, a distribuit imagini de la antrenamentele făcute la Dubai alături de un bărbat. Este vorba despre Alex Tănase, kinetoterapeutul său din 2021.
Lucrează la clinica lui Cosma
Puțin cunoscut publicului, Alex este angajat Kinetic Sports Medicine, clinica de recuperare medicală a lui Gelu Cosma - fostul kinetoterapeut al echipelor de Cupa Davis și Fed Cup ale României.
Alex nu a jucat tenis. În momentul în care Simona a semnat cu Patrick Mouratoglou, francezul „l-a secerat” pe Alex, ca să o impună pe Candice Gohier, fizioterapeuta care i-a distrus cariera româncei. Gohier a preparat cele trei suplimente furnizate de compania contractată de Mouratoglou pentru academia lui de tenis de lângă Nisa.
Finanțat de un milionar, Cosma a pornit afacerea într-un apartament cu 4 camere de la parterul unui bloc aflat peste drum de Cartierul Francez. A fost ajutat să lanseze cea mai tare afacere din medicină sportivă românească de medicul Ștefan Irimia, dezertor din Miliția lui Ceaușescu, al cărei angajat era ca doctor al echipei de fotbal Dinamo.
Irimia, mentorul lui Cosma, a convins-o pe Simona să-și micșoreze sânii
Chiar dacă este specialist în ortopedie de peste 45 de ani și în chirurgie de accident (ortopedie operativă), Irimia este cel care a convins-o pe Halep să facă operația la sâni care s-a dovedit salvatoare pentru cariera în tenis a Simonei.
Jucătoare din Constanța a fost dusă de antrenorul ei de la vremea respectivă, Firicel Tomai, la Halle Westphalia, unde Irimia avea o clinică în vecinătatea arenei de tenis unde se antrena miliardarul Gerry Weber.
Prieten cu Andrei Pavel, care locuia într-un sat de lângă Halle (cât timp a fost căsătorit cu prima soție, mai mare cu 7 ani decât fostul număr 13 mondial), Irimia a ajuns medicul naționalei de Cupa Davis în 2009, în perioada în care jucătorul din Constanța era căpitan nejucător.
Mama Simonei are o clinică în Constanța
După facultate, Irimia a ajuns medic de circumscripție la Sarichioi, satul Zebil, între Babadag și Razelm.
În 1981, cu 150 de dolari în buzunar, profitând de un turneu al echipei de fotbal Dinamo București în Egipt, a rămas în străinătate. Irimia și Cosma au ajutat-o pe Halep să își deschidă o clinică de recuperare în Constanța natală, unde mama Simonei este implicată în afacere.
Sportiva preferă să angajeze temporar kinetoterapeuți ca Tănase, a cărui experiență în mediul spitalicesc este decisivă în traumatologie specifică Simonei (Tănase colaborează cu Spitalul Regina Marina, unde are influență Dana Safta, medicul care o consiliază pe Simona).
După dispariția din peisaj a perechii Mouratoglou-Gohier, Halep a lucrat cu Sabin Topală, kinetoterapeut, fost fotbalist la Unirea Slobozia și team leader al departamentului de fizioterapie din cadrul clinicii Kinetic Sport & Medicine.
Îl are alături și pe Dobre
Ulterior, Halep l-a preferat pe Alex Tănase, chiar dacă mai colaborase și cu Bogdan Covrig, la rândul lui angajat KSM. Halep a colaborat și cu Dragoș Luscan (fost handbalist), actual kinetoterapeut al lui David Popovici și cel care a lucrat o vreme cu handbalista Cristina Neagu.
Celălalt bărbat care îi este alături în aceste zile Simonei pe tărâm arab se numește Daniel Dobre. Este un antrenor cu experiență și are statut de vechi colaborator în Team Halep.
Simona Halep așteaptă invitații la marile turnee de tenis, pentru a reveni în Top. Ținta ei este să revină între primele 100 de jucătoare ale lumii.
Fără wild card-uri, urcușul îi va fi dificil. Deocamdată, și-a luat gândul că va participa la Australian Open, competiție de Mare Șlem programată la începutul anului viitor. Australienii au distribuit deja gratuitățile către federații-partenere.
Sursa: adevarul.ro